Padureanca

Nazarica Munteanu îşi face loc pe firmamentul liric al Bistriţei printr-un volum de versuri care ţin de rădăcina din adânc a fiinţei poetei. Sunt pagini de amintiri lăsate să curgă aproape sihastrice, ca undele Sălăuţei, sunt altele cu dureroase rememorări ale fiinţei care a fost şi va mai fi prin legătura de sânge a părinţilor, a bunicilor… filon nedespărţitor de dor şi experenţe care duc spre ceea ce este astăzi numele poetei, numele femeii şi numele prafului cosmic.

De la suavele depănări de cuvinte în suişul şi coborâşul versului popular, loc unde Nazarica se smte ca peştele-n apă,- trece în viforniţa care nu mai lasă loc pentru decantarea cuvintelor simple.

În poemul ,,Vulturii,, imaginea este una cutremurătoare, câştig[ prin expresie în faţa stilului , stil care nu reuşeşte să îi ţină isonul, dar , cu atât mai important mi se pare poemul, cu cât depăşeşte starea personală, a insului, a credincisului, şi transmută întregul eşafodaj de sintagme pe umerii universului. Un Univers prin care…,, …vulturi flămânzi/ de zi şi de noapte,/ de viaţă şi moarte /ciugulindu-şi hrana/ de pe răstigniri.,,

Venind de la o persoană care credeam o vreme, că se ,,joacă,, doar cu Literatura, acest vers face cât o plachetaă întreagă de poezie.

Deşi , parcă voit amestecate,- de dragoste, creştine, cu aplecări în lumea satului care a fost pe vremea copilăriei poetei, toate poeziile din această carte sunt stampe ale acealuiaşi întreg, o lume rurală curată şi tare ca un sâmbure de piatră, un loc prin care Nazarica Munteanu, o pădureancă prin destin şi structură sufletească,- reuşeşte să-şi ducă paşii şi toate cuvintele.

Mai puţin convingătoare mi s-au părut a fi poemele care dau în undă, se apropie de sclipiciurile oraşului, sau acolo unde cuvintele alese sunt aşezate pentru a împlini sintagma. Nazarica prin însăşi structura sa da femeie puternică şi care bea încă apă din pumnii copilăriei petrecute în umbra Muntelui, - Poeta spuneam, nu are nevoie de artificii pentru a ne convinge ca scrie deja pe limba…poeţilor.

Nazarica Munteanu se uimeşte pe sine, se întreabă ca şi cum ar sta dinaintea oglinzii:,, Ce se va întâmpla/ cu cântecul/ atunci/ când nu se va mai/ auzi?,, Întrebare retorică, zic eu, pentru că simt cum cântecul Nazaricăi este de viaţă lungă, ca un vin în devenire, mustul de azi va deveni vin bun.

Inevitabil pentru poeţii la început de drum, există din loc în loc şi poeme care şi-ar fi găsit locul poate într-un album, dar dincolo de toată generozitatea cernerii materialului din cartea de faţă, sintagme precum ,, S-au înnecat fântânile,, te fac să simţi în vers talentul care însoţeşte poeta pe tot drumul său de travaliu.

,, Caii mei de lemn /îmbătrânesc în faţa/ porţii tale,, Iată încă un vers frumos şi care aduce lemnul, esenţa vieţii, în spaţiul în care trăim astăzi. Gânduri şi gânduri cumpănite şi transpuse în versuri. Imagini ca de carte poştală, fragmente ca rupte dintr-o scrisoare de front, poeme calde sau altele în care erotismul devine rece şi tăios ca un iceberg, o lumea fantastică atemporală şi alta domestică, la îndemâna noastră… iată cum am putea vorbi despre ,,Vizita de o viaţă,, pe care autoarea ne-o împărtăşeşte fără reţinere. O face natural, fără fasoane dar si fără sfială, - ca şi cum şi-ar scoate zâmbetul de pe faţă, bijuteriile de pe epidermă; ,,Asta sunt!,,

Bun venit în lumea ,,frumoşilor nebuni,, Nazarica Munteanu.