Părintele Radu Roșu: Codependenţa în relaţiile interpersonale

Relaţii codependente sau normale?

Dragi cititori, pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba în acest articol, voi începe prin a vă relata un scenariu de viață al unei familii în care relațiile codependente erau la ordinea zilei.

Susanna Wesley a născut nouăsprezece copii, dintre care zece sunt deja adulţi. I-a educat acasă, adesea de pe patul de boală; oferindu-le noţiuni elementare din toate materiile, plus latină, greacă şi teologie. Stilul de viaţă strict şi rigid impus de ea l-a determinat pe soţul ei, Samuel Wesley Senior, un bărbat uşuratic şi risipitor, să stea departe de casă luni în şir, lăsând-o să se descurce cu gospodăria, cu datoriile lui şi cu treburile parohiei pe care o păstorea în ţinuturile mlăştinoase ale Angliei.

Băiatul mijlociu, John, a moştenit de la mama lui spiritul de ordine în aşa măsură, încât a ajuns să pună bazele acelei mişcări religioase revoluţionare cunoscută sub numele de metodism. Poate că aţi auzit şi de fratele mai tânăr, Charles. Mai era şi o fată, care ne interesează pe noi, Emilia. Emilia Wesley, fiica cea mare, era cunoscută în tot ţinutul ca cea mai drăguţă, cea mai inteligentă fată din familie, pe care te puteai bizui întru totul. Trupul ei înalt şi subţirel avea o graţie de regină. Era mândră din cale afară. Cumetrele din sat bârfeau şi se contraziceau pe tema respectivă.

Pe de-o parte, îşi cunoştea locul ca fiică de pastor şi nu se ţinea cu nasul pe sus. Pe de altă parte, avea aproape douăzeci de ani şi nu era încă măritată. Spre cinstea ei, se păstrase castă, dar adevărul e că nimeni nu-i făcuse curte vreodată.

De foarte timpuriu, Emilia a luat în mână hăţurile gospodăriei, când mama ei era prea slăbită fizic pentru a-şi duce povara. Emilia o ajuta cu copiii şi cu treburile casei. A învăţat latină, greacă şi teologie alături de fraţii ei, deşi aceste lucruri nu prea foloseau educaţiei unei femei de acum trei sute de ani. A trudit din greu toată copilăria, pentru că a fost nevoită s-o facă. N-avea altă soluţie.

Datorită extravaganţelor tatălui ei, Emilia n-a avut niciodată bani să se îmbrace mai bine. Fiecare bănuţ era cheltuit pe pâinea cea de toate zilele sau dispărea în sacul fără fund al planurilor de îmbogăţire rapidă ale tatălui ei. Fiindcă nu avea îmbrăcăminte mai bună, n-a putut să-şi ia o slujbă mai bine plătită, cum ar fi guvernantă sau soră medicală, profesii în care cred că ar fi excelat cu siguranţă. Vrând să-şi folosească cunoştinţele, a înfiinţat o şcoală de fete lângă Gainsborough. Avea 44 de ani când un bărbat, pe nume Robert Harper, a cerut-o în căsătorie.

Deşi nu l-a iubit cu adevărat, i s-a părut o partidă convenabilă. Avea bani şi o slujbă bună, iar ei îi ajunsese truda. Voia să se odihnească în sfârşit, să aibă pe cineva care să se poarte bine cu ea şi să aibă grijă de ea după ce o viaţă întreagă avusese ea grijă de alţii. Aşa că s-a măritat.

Ceea ce ea nu ştia, era că Rob Harper era tot atât de sătul de muncă ca şi ea. Gândul lui nerostit fusese să renunţe la slujbă, s-o ia mai uşor şi să se lase întreţinut de o femeie realizată. După naşterea copilului lor, el a părăsit-o, luândui toate economiile şi lăsându-i în schimb datoriile lui. La scurt timp, bebeluşul a murit.

Povestea Emiliei Wesley Harper se repetă de mii de ori în zilele noastre. Numai amănuntele se schimbă. O femeie provenind dintr-un mediu familial afectat de alcoolism jură să nu mai aibă vreodată de-a face cu astfel de probleme. Se căsătoreşte cu un alcoolic şi, poate, devine ea însăşi alcoolică, în ciuda faptului că ştie din proprie experienţă ce înseamnă acest lucru. Un bărbat a cărui familie a fost destrămată de nenumărate divorţuri se vede constant şi repetat în postura celui care „n-a avut noroc în dragoste“.

Claudia Black a scris o carte de referinţă în acest domeniu, intitulată semnificativ It Will Never Happen to Me! [Mie nu mi se poate întâmpla!]. Mulţi alţi sociologi şi asistenţi sociali au semnalat fenomenul: adulţii proveniţi din familii cu probleme sfârşesc prin a avea relaţii disfuncţionale, fiind codependenţi.

De ce? Cu siguranţă că bărbatul sau femeia, care cunosc din proprie experienţă câtă nefericire provoacă alcoolul sau alte dependenţe, ar trebui să ştie de ce să se ferească. Nu sunt ei oare cei mai în măsură să recunoască semnele evidente, care ar trebui să-i avertizeze?

Din păcate, specialiştii au observat un fapt întristător: persoanele foarte codependente reuşesc cumva să nu vadă ceea ce sare în ochii tuturor. Nu, ei nu văd avertismentele clare, pentru că, inconştient, preferă să le ignore. Fără greşeală, sunt în situaţia de a fi atraşi tocmai de persoanele de care au jurat că nu se vor apropia.

Să încercăm să exemplificăm fenomenul. Am menţionat înainte că sindromul de codependenţă este dificil, dacă nu imposibil, de evaluat cantitativ, deşi unii specialişti atribuie valori numerice diferitelor grade ale codependenţei. Fără a ne pierde în detalii prea tehnice, putem totuşi contura o scală ca să înţelegem noi. Să ne imaginăm că, în adâncul sufletului, fiecare persoană are un termometru care măsoară codependenţă.

Nimeni nu este cu desăvârşire lipsit de fantomele trecutului, aşa că termometrul ipotetic nu va arăta zero în cazul nimănui. Nimeni nu este atât de înrobit de trecut, încât termometrul lui să arate 100, cu alte cuvinte nimeni nu este complet codependent. Marea majoritate a oamenilor se găsesc pe undeva spre capătul inferior al scalei termometrului. Anumiţi factori predominanţi în familia din care provin le-au influenţat personalitatea, conferindu-le anumite trăsături specifice şi chiar interesante, însă ei funcţionează adecvat în mediul familial şi se bucură de relaţii interpersonale normale.

Familia normală

Ce înseamnă o familie normală? Întrebaţi o sută de adulţi şi veţi obţine o sută de răspunsuri diferite. Iată câteva criterii folosite de ei, deduse din observaţiile clinice:

• Părinţi echilibraţi, sănătoşi. Fără depresii, fără boli psihice, nemarcaţi de frustrări majore în ceea ce priveşte viaţa lor în general, sau anumite aspecte ale ei, în special. Dacă au suferit cîndva de depresii, au reuşit să se vindece complet.

• Părinţi non-dependenţi. Pe lângă problemele evidente – abuzul de alcool sau substanţe chimice – pot exista comportamente obsesive ca excesul de muncă sau de mânie, risipirea banilor, tulburări de nutriţie.

• Părinţi maturi, pe picioarele lor, capabili să se descurce în viaţă.

• Părinţi care au o imagine de sine pozitivă, plină de încredere.

• Părinţi care au o legătură adecvată cu Dumnezeu. În cel mai reuşit scenariu, Dumnezeu reprezintă centrul vieţii familiei.

• Părinţi care urmăresc fericirea căsniciei lor.

• De obicei, persoanele cu un nivel scăzut de codependenţă provin din astfel de familii şi-şi întemeiază la rândul lor familii sanătoase.

Acum, să analizăm celălalt capăt al scalei: dependenţa extremă.

Familia codependentă 

Inversaţi situaţia de mai sus:

• Unul sau ambii părinţi suferă de un dezechilibru psihic; părinţii sunt ocupaţi, frustraţi, au o perspectivă nerealistă asupra vieţii. Dacă numai unul dintre părinţi este afectat de aceste probleme, celălalt va fi preocupat exclusiv de partenerul bolnav.

• Părinţi dependenţi de alcool, substanţe chimice,  muncă; mistuiţi de furie sau de pofte; obsedaţi de lucruri faţă de care persoanele sănătoase manifestă un interes normal.

• Părinţi imaturi; mai ales părinţi care se bazează pe copiii lor pentru subzistenţă, sprijin afectiv, sfaturi, ajutor.

• Părinţi care au o imagine de sine deformată sau slab dezvoltată.

• Părinţii care nu au o legătură corectă cu Dumnezeu; unul sau ambii pot fi atei sau agnostici. Se poate ca ei să fie extrem de credincioşi, dar perfecţionişti (dacă arăţi, te porţi sau gândeşti exact aşa cum trebuie, Dumnezeu te va primi), foarte rigizi din punct de vedere a teologiei (singurul mod corect de a te raporta la Dumnezeu este cel pe care-l ştiu ei) sau pur şi simplu neînduplecaţi în a-i sili pe copiii lor să urmeze exact acelaşi drum ca şi ei.

• Părinţi care divorţează, se despart, se ceartă violent, au sentimente negative unul faţa de celălalt sau faţă de căsătorie în general; părinţi care nu se înţeleg, dar rămân cu toate acestea împreună „de dragul copiilor.”

Analiza cazului Emiliei

Privind cazul Emiliei Wesley Harper, am putea să localizăm poziţia ei pe scala codependenţei. Tatăl ei a abandonat-o. Ea şi-a asumat rolul de adult foarte devreme, suferind ceea ce astăzi numim incest afectiv. Emilia a fost o a doua mamă. Mama ei era extrem de rigidă şi severă în comportament şi atitudine. Faptul că, până la un punct, această disciplină era necesară pentru a ţine în frâu o casă plină de copii, nu îi atenuează efectele negative. Pierdută sub povara responsabilităţilor asumate la o vârstă fragedă, Emilia n-a avut copilărie. În cazul ei se pot vedea multe din cauzele codependenţei pe care le-am analizat în partea a doua a cărţii.

La maturitate, lipsa oportunităţilor de a-şi folosi inteligenţa dată de Dumnezeu şi cunoştinţele a generat noi frustrări. Faptul că a fost mereu săracă a adăugat un element suplimentar de frustrare, pentru că, în societatea în care trăia, chiar şi cei mai merituoşi depăşeau rar barierele clasei lor socio-economice. S-au păstrat documente care arată că a fost foarte marcată de absenţa tatălui ei şi de incapacitatea lui de a întreţine familia.

Termometrul codependenţei ei ar arăta probabil o valoare extrem de ridicată, deşi ea n-a fost vinovată pentru această situaţie în nici un fel. Codependenţa creează un fel de radar. O persoană a cărei scală arată, să zicem, 80, va gravita întotdeauna în jurul cuiva care se află cam între 75 şi 90. Două sute de oameni se adună într-o mare sală de bal. Unul are 85; toţi ceilalţi sub 20.

Un codependent, al cărui termometru arată 80, intră în cameră şi se îndreaptă exact spre cealaltă persoană codependentă din mulţime. De fiecare dată. Merge spre ea ca teleghidat. Bărbatul pe care-l alesese Emilia părea muncitor, înstărit şi de încredere – tot ce nu era singurul bărbat adult pe care-l cunoştea ea, anume tatăl ei. Cu siguranţă că el n-o va părăsi. Era hotărâtă să nu repete greşeala mamei ei, pentru că ştia din proprie experienţă câtă suferinţă provoacă lipsa de bani şi abandonul. Calităţile pe care dorea să le aibă partenerul ei, Emilia le-a găsit la Robert Tarper. În realitate, „calităţile“ lui erau foarte asemănătoare cu cele ale tatălui ei.

Va urma...

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți.

Cu Har și Bucurie, al vostru umil prieten, Pr. Roșu Radu Liviu!