Părintele Vasile Beni la 50 de ani: În piscul unei jumătăţi de veac

,,Cu mâine zilele-ţi adaugi,
Cu ieri, viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi."
(Mihai Eminescu) Există răscruci ale vieţii în care ne oprim şi privim în urmă. Putem fi ,,cu mânie", (cum sună titlul unui faimos roman al lui John Steinbeck), iar unii ca părintele, mai adesea cu satisfacţie, convinşi că trecerea noastră prin lume n-a fost zadarnică, ci cu folos.
Asemenea gânduri au trecut şi prin sufletul părintelui Vasile Beni de la ,,Coroana", această fortăreaţă a credinţei în HRISTOS Domnul, la cei 50 de ani de creştere fizică şi duhovnicească, peste care privind, i-a recapitulat succint într-o plachetă de culoarea cerului de toamnă, cu titlul ,,Am crescut cu gândul la Dumnezeu -o călătorie de 50 de ani". Prefaţând placheta comemorativă, prof.univ.dr Mircea Gelu Buta îi face părimtelui-autor un portret ce atestă acribia sa de bun cititor de suflete: ,,Imaginaţi-vă că aceste gânduri (din carte-n.n.) sunt rostite de un om cald, cu vorbă domoală, aproape învăluitoare, care pare să vorbească de deasupra istoriei. De aici farmecul şi autenticitatea sa inconfundabilă. Sunt fericit că la slujba duminicală de la Biserica ,,Coroana" pot asculta Liturghia, cuvintele ei răscolitoare şi cutremurătoare..."
Ca şi în predicile de la amvon sau în convorbirile interpersonale, părintele Vasile Beni se dovedeşte un excelent narator. Răzbate din toate ale vieţii sale o apostolică blândeţe, o grijă învăluitoare pentru interlocutor şi problemele lui. Sunt daruri dumnezeieşti native în fiinţa sa, iar acestea l-au făcut îndrăgit pe oriunde a trecut (în armată, de familia şi ministrul de externe -pe atunci- Adrian Năstase, la Facultate, în parohii...).
Deşi nu-şi consacră sieşi decât puţine pagini în carte, o face cu deosebit talent, cu un simţ acut al acţiunii, atractivităţii şi portretisticii. Din atâţia ani, a păstrat în înima domniei sale doar elementele luminoase, aproape idilice, încât ai crede că în curgerea anilor, nevoile şi încercările n-au tropotit pe la dânsul ca la toţi muritorii.
Fiu de ţărani cumsecade, credincioşi, din Bidiul judeţului nostru, Grigore şi Maria, a purtat cu sine, model netrecător, omenia, bunul simţ, dragostea de Dumnezeu şi de oameni a părinţilor. Uneori este destul să întrebi pe cineva cum îl cheamă şi ai aflat repede ce fel de părinţi a avut, cum şi-au crescut odrasla, ce l-au învăţat...
La Bidiu, sat de viticultori, omenia trece de grinzile casei. Un pahar şi mai multe găseşti oricând, dar mai ales inima caldă a oamenilor. Aici, cel mai sofisticat sistem de alarmare este ,,mătura în uşă, unul din cele mai puternice lacăte ce s-au inventat", spune domnia sa. Se evocă şi eforturile părinţilor, truda lor: ,,Mama mergea joia la târg, la Lechinţa, cu smântână de vândut, ca să mă poată purta la şcoală". Câtă jertfă! Câtă dragoste! La părinţii dumisale, ca şi la părinţii mei de pildă...Dintre aceşti români adevăraţi a venit spre noi părintele Vasile Beni.
La sfatul părinţilor, care trăiesc şi acum (,,sănătoşi potrivit vârstei"), preotul de azi s-a căsătorit cu o consăteancă, Simona Mariana, ,,îngerul meu păzitor"-cum o numeşte afectuos părintele. Viaţa i-a arătat că fericit este cel ce îşi ascultă părinţii. Ce model minunat pentru zilele de acum, când ascultarea de părinţi a devenit desuetă adesea!
În ,,Argumentum libri", adresându-se afectuos credincioşilor săi prieteni, părintele aduce mulţumire caldă lui Dumnezeu pentru anii de viaţă şi cei 26 de slujire preoţească: ,,În primul rând bunulul Dumnezeu, care mi-a dat viaţa şi îmi poartă de grijă, părinţilor, soţiei, copiilor, ierarhilor..." Mitropolitului Andrei, ,,care, mereu şi mereu descalecă la noi la ,,Coroana".
Slujitor la Sfântul Altar la Bungard şi Sângiorzul Nou, a putut constata cât de mult poate fi iubit un om care slujeşte lui Dumnezeu cu dragoste, blândeţe, alături de bucuriile şi încercările credincioşilor săi. Ni se oferă o vie şi amplă descriere a obiceiurilor sătenilor, în care preotul era inima şi sufletul satului, adevărat tribun pentru vremuri de pace.
Gândul omenesc de viitorul celor două fete ale domniei sale, Emanuela-Simona şi Ana-Maria, l-a determinat să candideze în mai multe rânduri pentru un post la Bistriţa, această dorinţă împlinindu-i-se. Fetele, terminând studii de Farmaceutică şi Drept, ca orice păsări călătoare, sunt acum la Cluj, iar părintele este al soţiei şi al bistriţenilor.
M-a impresionat cu totul aparte afecţiunea oamenilor unde domnia sa a slujit pretutindeni, în mediul rural sau urban . În plachetă sunt aduse elogii ,,benemerenti", tuturor celor ce contribuie zelos la bunul mers al Bisericii de la ,,Coroana", de la Comitetul de femei, între care vezi intelectuale de clasă, coratori şi fătul bisericesc, pănă la colegii de slujire, protopopul Alexandru Vidican şi părintele profesor Nicolae Feier, oameni cu înaltă ţinută teologică şi morală.
Imensă bucurie am avut aflând că Biserica este frecventată activ de autorităţile oraşului şi judeţului: primarul Ioan Turc, preşedintele CJ, Radu Moldovan, prefectul Stelian Dolha, Dorel Cosma, prof. univ.dr. Mircea Gelu Buta, notari şi mulţi alţii. Aşa autorităţi doresc sufletele noastre: cu dragoste de Dumnezeu şi de Biserică. Nu e destul să ne declarăm creştini pe la televiziuni, fără a fi efectiv practicanţi.
M-a emoţionat căldură cu care l-au primit preoţii ,,Coroanei"!! Şi domnii Menuţ Maximinian şi inimosul Traian Săsărman, oferindu-se a-l găzdui în cotidianul ,,Răsunetul" cu predicile rostite duminical. Toţi încurajându-l, oferindu-se să-i fie aproape. Impresie copleşitoare lasă aceştia, împlinind cuvintele Mântuitorului:,, Să vă iubiţi unul cu altul, aşa cum v-am iubit Eu pe voi". Fără invidii, fără părtiniri, în lumea aceasta viscolită. Desigur, mediul urban are exigenţe superioare celui rural, având intelectuali ce aşteaptă o hrană duhovnicească superioară, dar e de toată lauda felul în care i s-a oferit sprijin încă de la început.
Am privit mereu şi cu bucurie activitatea părintelui Vasile Beni, fie în Biserică, dar mai ales în presă şi cărţile scrise de dânsul, confirmând în cel mai frumos mod zicerea lui Jean Jaques Rousseau, că ,,Oamenii, asemenea plantelor, cresc întreaga viaţă".
Păşind în zarea luminoasă a anilor ce vin, călătoriţi, vrednice părinte, cu Bunul Dumnezeu, încrezător, conştient că pe măsură ce chipul nostru pare cu încetul să se învechească, sufletul se înnoieşte în putere şi frumuseţe, câştigând ,,lupta cea bună" a acestei vieţi, ca un atlet credincios al Marelui Împărat al veacurilor. HRISTOS Domnul şi Dumnezeul nostru
prof. Vasile Găurean