Părintele Vasile Beni: MESAJUL RUGĂCIUNII SFÂNTULUI EFREM SIRUL

„Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie! Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii tale! Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi mie să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în veci. Amin!

Este una dintre cele mai frumoase și scurte rugăciuni, care se spune mai ales în perioada Postului Mare și care cuprinde o bogăție mare de cugetări și simțăminte sfinte care ne înfățișează foarte lămurit nevoile noastre duhovnicești. De fapt, toate rugăciunile au frumusețea lor, iar prin rugăciune fiecare dintre noi vorbim cu Bunul Dumnezeu. Și, în primul rând, îi mulțumim pentru binefacerile revărsate asupra fiecăruia dintre noi, îl lăudăm și îi cerem ajutorul.      Însă prin rugăciunea Sfântului Efrem Sirul îl recunoaștem pe Dumnezeu nu doar ca și Creator, ca și Proniator, dar și Stăpân al vieții noastre. De aceea ne rugăm Bunului Dumnezeu să îndepărteze mai întâi patimile cele vătămătoare și după aceea să trimită în locul lor virtuțile cele plăcute lui Dumnezeu fiind pe deplin încredințat, că nici patimile nu se îndepărtează de la noi și nici virtuțile nu ne vin fără un deosebit ajutor al puterii dumnezeiești. Ne rugăm să îndepărteze patimile și să fim scutiți de duhul acestora. De ce? -pentru că lupta cu duhul patimii e mai grea decât lupta cu însăși patima. Patima poate fi părăsită cu timpul, dar duhul ei nu te va părăsi așa curând.

Ce este patima ? - sentiment trupesc care întunecă mintea. „Spre deosebire de păcat, care are un caracter accidental, patima este păcatul generalizat, devenit obicei sau obişnuiţă. Patima nu este un singur păcat, izolat, ci „o activitate continuă şi statornică prin care săvârşim răul”, „un păcat devenit cronic, un lanţ greu de păcate”         

-duhul trândăviei, sau al lenei - este cel mai primejdios dușman al mântuirii pentru că nu face nimic. Exemplu: pentru omul care nu s-a rugat un timp îi este foarte greu să se pună în poziție de rugăciune .Tot așa și pentru cel care nu s-a deprins a posti - nu poate să postească măcar o zi. 

-duhul grijii de multe -pe care le avem în fiecare zi ne fac să uităm de ceea ce este mai important în viața noastră, adică de Dumnezeu.           

-duhul iubirii de stăpânire - sau al mândriei-pentru că omul mândru nu este plăcut înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă este înzestrat cu talente deosebite și alese, pentru că toate darurile primite le întrebuințează spre înjosirea altora. 

-duhul grăirii în deșert-prin cuvânt noi facem cu ceilalți oameni schimbul de  cugetări și simțăminte, de bucurii și de întristări, îl lăudăm pe Dumnezeu, dar putem și  să-l luăm numele în deșert. De aceea psalmistul se ruga „pune Doamne strajă gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele”.

Apoi ne rugăm ca în locul patimilor să sădească virtuțile.

Ce este virtutea? Activitatea continuă și statornică izvorâtă din harul divin și puterile credinciosului prin care acesta împlinește voia lui Dumnezeu.

-duhul curăției - cea dintâi dintre virtuți este cea a curăției, așa cum Mântuitorul spunea: „fericiți cei curați cu inima că aceea vor vedea pe Dumnezeu”.

-duhul gândului smerit - să ne cercetăm conștiința,câte fapte rele și urâte nu facem, sau câte gânduri urâte nu locuiesc în mintea noastră, așa cum Sf. Ap. Pavel spune: cel dintâi dintre păcătoși sunt eu”.

-duhul răbdării - dăruiește-l mie, slugii tale- să fim înțelegători față de ceilalți dar și să nu cârtim împotriva propriei noastre sorți.

-duhul dragostei-  dragostea este suma tuturor virtuților, iar cel ce petrece în dragoste petrece în Dumnezeu pentru că „Dumnezeu este iubire”, iar „virtutea izvorăște din dragoste, iar dragostea din virtute”(Sf.Ioan Gură de Aur)       

În partea de final a rugăciunii zicem: „Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat și preaslăvit ești în veci. Amin! Adică să ne vedem greșelile noastre să ne cercetăm conștiința, să ne cunoaștem păcatele noastre nu ale celuilalt. Să ne judecăm faptele, cugetele, gândurile, întrebându-ne ce fel de patimi izvorăsc din mine și cunoscând lucrul acesta să încercăm să sădim virtutea. Pentru că virtutea depinde de noi și dacă virtuții îi iei libertatea i-ai luat esența. În concluzie, am putea spune că toate sunt cu putință pentru cel care are bunăvoință. Așadar, să căutăm să îndepărtăm mai întâi patimile și apoi să sădim virtuțile. Amin!