Părintele Vasile Beni: Paradoxal e faptul că, în ziua de azi, omul se simte bine când îl vede pe celălalt la pământ, i se citeşte satisfacţia şi împlinirea pe faţă

          Diavolul a apărut la trei călugări și le-a spus: "Dacă v-aș da puterea de a transforma ceva în trecut, ce ați transforma? Primul dintre ei, cu o mare fervoare apostolică, a răspuns: "Te-aș împiedica să-i faci pe Adam și Eva să cadă în păcat, astfel încât omenirea să nu se îndepărteze de Dumnezeu….. 

        Textul Evangheliei la Duminica a 5 –a după Rusalii: „În vremea aceea, când a trecut Iisus dincolo, în ţinutul Gherghesenilor, iată că L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte, foarte furioşi, încât nimeni nu putea să treacă pe drumul acela. Şi iată au început să strige şi să zică: ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Şi era departe de ei o turmă mare de porci la păscut. Iar diavolii îl rugau, zicând: dacă ne scoţi afară, dă-ne voie să ne ducem în turma de porci. Atunci El le-a zis: duceţi-vă! Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci; şi îndată toată turma de porci s-a aruncat de pe ţărm în mare şi s-a înecat în apă. Atunci păzitorii au fugit şi, ducându-se în oraş, au povestit tot ce se petrecuse şi cele întâmplate cu cei îndrăciţi. Îndată tot oraşul a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să plece din ţinutul lor. Şi intrând în corabie, Iisus a trecut dincoace şi a venit în oraşul Său”(Mt.8,28-34).

                              Dragii noştri credincioşi!

      Duminica trecută, a patra de după Rusalii, ne-a pus în faţa ochilor noştri sufleteşti, o minune săvârşită de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos în care ne descrie cum un „sutaș”, un conducător de armată, care avea în subordinea sa o sută de ostași, vine la Iisus rugându-l să-l vindece pe unul care era bolnav. De unde am putut învăța despre dragostea, credința și smerenia sutașului pentru sluga sa. Pentru că adevăratul creștin trebuie să privească nu doar spre Dumnezeu, ci și spre aproapele său, împlinind astfel porunca lui Iisus de a iubi pe aproapele ca pe sine însuși.

      În Evanghelia duminicii de azi găsim o atitudine la polul opus celei din Evanghelia duminicii trecute, și anume lipsa de bucurie față de vindecarea altora, o atitudine răutăcioasă faţă de binele aproapelui, o atitudine tot mai prezentă în societatea noastră. 

      O atitudine prin care cei din ținutul Gherghesenilor nu se bucurau de vindecarea oamenilor bolnavi, a celor doi îndrăciți, ci puneau mai presus de toate interesele lor și de aceea i-au cerut lui Iisus să plece de la ei.

Din textul acestei Evanghelii se pot desprinde mai multe învățături: În situaţiile practice din viaţă, prin comportamentul nostru, arătăm cine suntem. Sunt un om care vreau şi încerc să ajut, iar ca model şi exemplu ne este sutaşul din Capernaum sau sunt egoist ca cei din Ţinutul Gherghesenilor.

      Un om „egoist” este cel care pune mai presus de toate interesele personale, iar la baza acestui păcat stă lăcomia. Pentru că lăcomia face să dispară sentimentul de dăruire față de aproapele. 

     Locuitorii Gadarei în loc să se bucure pentru că doi semeni de-ai lor, care erau munciţi rău de diavoli, au primit vindecare de la Hristos, ei sunt supăraţi deoarece şi-au pierdut averea.  Paradoxal e faptul că, în ziua de azi, omul se simte bine când îl vede pe celălalt la pământ, i se citeşte satisfacţia şi împlinirea pe faţă. Sfântul Vasile ce Mare ne învață spunând: ”După cum ne purtăm noi cu aproapele nostru, aşa şi Dumnezeu se poartă cu noi”.   

Se spune că diavolul a apărut la trei călugări și le-a spus: "Dacă v-aș da puterea de a transforma ceva în trecut, ce ați transforma? Primul dintre ei, cu o mare fervoare apostolică, a răspuns: "Te-aș împiedica să-i faci pe Adam și Eva să cadă în păcat, astfel încât omenirea să nu se îndepărteze de Dumnezeu.                                              Cel de-al doilea, un om plin de milă, i-a spus: "Te-aș împiedica pe tine însuți să te îndepărtezi de Dumnezeu și să fii condamnat pentru totdeauna".     Al treilea dintre ei a fost cel mai simplu și, în loc să-i răspundă ispititorului, a îngenuncheat, și-a făcut semnul crucii și s-a rugat, zicând: "Doamne, scapă-mă de ispita a ceea ce ar fi putut fi și nu a fost.

Diavolul, scoțând un strigăt strident și tremurând de durere, a dispărut. Ceilalți doi, surprinși, l-au întrebat: "Frate, de ce ai reacționat așa?                                                El a răspuns: "Nu este cazul să dialogăm niciodată cu inamicul.    Interesul lui Satana nu a fost să ne testeze virtutea, ci să ne prindă în trecut, astfel încât să neglijăm prezentul, singurul moment în care Dumnezeu ne dă harul Său și putem coopera cu el pentru a împlini voia Sa". Trecutul este lăsat la mila lui Dumnezeu, iar viitorul la Providența Sa. Doar prezentul este în mâinile noastre. "Trăiește acum!"

Vă doresc să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile!

Pr. Vasile Beni

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5