Părintele Vasile Beni: Să nu ne pierdem credința indiferent de ce se întâmplă pentru că Dumnezeu ne ajută

    Patru lumânări ardeau încet și, dacă ascultai cu atenție, le puteai chiar auzi vorbind: Prima spunea: Eu sunt Tăcerea…Eu sunt Credința…Eu sunt Dragostea…Eu sunt Speranța…

      Textul Evangheliei la Duminica a patra din Postul Mare:„În vremea aceea a venit un om la Iisus, zicându-I: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi, oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Atunci Iisus, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. Şi l-au adus la El. Dar duhul, văzându-L pe Iisus, îndată l-a zguduit pe copil, iar acesta, căzând la pământ, se tăvălea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl copilului: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar, dacă poţi să faci ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. Iar Iisus i-a zis: Dacă poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată, strigând, tatăl copilului a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele! Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el! Şi, răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare. După ce a intrat Iisus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de diavoli cu nimic nu poate ieşi decât numai cu rugăciune şi cu post. Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, iar după ce-L vor omorî, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe” ( Mc.9,17-32).

Dragii și bunii noștri credincioși!

      Rugăciunea de nevoie, credința teoretică și credința practică, precum și pilda celor patru lumânări sunt învățăturile la care doresc să poposim pe scurt în cele ce urmează.                                                            Rugăciunea  de nevoie.  Cred că este cea mai des folosită rugăciune de fiecare dintre noi. Nu de puţine ori am spus cu toţii: „Doamne, ajută-mă sau Doamne, scapă-mă”, privind spre Dumnezeu ca spre singurul care ne mai poate ajuta. Şi ştim cu toţii că ne rugăm mai stăruitor Bunului Dumnezeu atunci când avem o nevoie urgentă. Ne-am rugat sau ne rugăm când suntem bolnavi să ne dea sănătate. Ne  rugăm când suntem în examene, să trecem  cu bine. Ne rugăm când suntem în călătorie să fim feriţi de accidente şi exemplele ar putea continua. Însă pentru ca o rugăciune să fie bine primită înaintea bunului Dumnezeu trebuie să fie făcută cu credință.

Ce este credința teoretică. Putera sufletească de a accepta ca adevărate datele învățăturii de credință, ce nu pot fi înțelese rațional uneori sau nu pot fi văzute cu ochii. Iar această credință noi  ne-o mărturisim de fiecare dată atunci când rostim Crezul sau Simbolul credinței

Pentru că în Crez noi ne mărturisim credința în Dumnezeu-Tatăl, Care a creat lumea, în Dumnezeu-Fiul, Care a mântuit-o și în Dumnezeu-Duhul Sfânt, Care îi poartă de grijă. Ne mărturisim credința în Biserică și care este “una, sfântă, sobornicească și apostolească”, în Sfintele Taine, dar și faptul că ne îndreptăm spre viața veșnică, pe care de altfel o și așteptăm.

          Ce este credința practică. Este credința noastră  personală, prin care noi contribuim la săvârșirea unei minuni. Iar Sfânta Scriptură ne oferă asemenea exemple:

  a. Cu un prim exemplu ne întâlnim la femeia cananeancă care, venind la Iisus, l-a rugat stăruitor să-i vindece fiica, iar ca răspuns îi zice: „O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești. Și s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela (Matei 15, 28).

b. Un alt exemplu întâlnim la vindecarea orbului din Ierihon care, apropiindu-se de Iisus, îl ruga: ,,Fiule a lui David, fie-ți milă de mine! Ce voiești să-ți fac? Doamne, să văd! Vezi! Credința ta te-a mântuit (Luca 18,42).

c. În Evanghelia vindecării slăbănogului ni se spune „Şi Iisus, văzând credinţa lor” L-a vindecat pe slăbănog.

d. Tatăl copilului lunatic se roagă zicând: “Cred Doamne! Ajută necredinței mele” și Iisus îl vindecă pe copil.

      Pilda celor patru lumânări. Patru lumânări ardeau încet și, dacă ascultai cu atenție, le puteai chiar auzi vorbind: Prima spunea:

-Eu sunt Tăcerea.  Astăzi oamenii au uitat că eu pot face parte din viața lor. Flacăra a devenit din ce în ce mai mică și s-a stins.

Apoi a vorbit cel de-a doua:                                                                             - Eu sunt Credința. Oamenii spun că pot trăi foarte bine fără mine, nu cred că are rost să ard. Când a terminat de vorbit, flacăra s-a stins și ea.

-Eu sunt Dragostea, a spus cea de-a treia. Nu mai am puterea de a arde, oamenii mă resping ca fiind lipsită de valoare, uită să iubească chiar și pe cei mai apropiați oameni din viața lor....O adiere ușoară care a trecut pe lângă ea a stins-o fără să vrea. Un copil a intrat în camera în care ardea o singură lumânare și, văzându-le pe celelalte trei stinse, a izbucnit în lacrimi.

A patra lumânare i-a șoptit: -Nu-ți fie teamă, atâta timp cât eu sunt aprinsă, le putem reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranța! Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins pe celelalte.

           Să nu ne pierdem credința indiferent de ce se întâmplă. Să nu uităm că a  crede presupune un efort și anume că dincolo de logica omenească, dincolo de posibil se poate întâmpla și imposibilul.  Iar  acest lucru ni l-a descris Evanghelia de azi, precum şi versurile care spun:

          ”Poţi să pierzi averi şi ranguri,     

Bogăţii cu rodul în spic;

   Dacă n-ai pierdut credinţa,
   Încă n-ai pierdut nimic 

Multe ai pierdut în lume 

Şi vei pierde tot mereu,         

 Dar să nu-ţi pierzi niciodată

Credinţa în Dumnezeu!”

Vă doresc să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile!

Pr. Vasile Beni