Paşii profetului şi ai pătimirii noastre

Cu gândul la Lucian Blaga şi la Octavian Goga, doi poeţi reprezentativi pentru literatură, un grup de elevi din clasa a IX-a, profil filologie, de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa, împreună cu diriginta, profesoara şi scriitoarea Elena M. Cîmpan, au urmat drumul memoriei vii, într-o călătorie pe urmele caselor şi locurilor încărcate de amintiri. Denisa, Alexandra, Oana, Teodora, Cristina, Alexandru, Dominique, Ana Marina, Daiana, Patricia şi Iacob - fiul Elenei, au pornit la drum timp de două zile – frumoase, însorite, de toamnă care nu mai vrea să plece în căutarea unor taine, ce nu pot fi întâlnite decât răsfoind biografii.
Viaţa lui Octavian Goga este strâns legată de Ciucea, reşedinţă a poetului o bună bucată de vreme şi locul unde acesta este înmormântat. Casa albă, Bisericuţa din lemn, Muzeul, Mausoleul iubirii sunt semne ale unei vieţi trăite cu iubire, alături de Veturia, care a trăit încă 40 de ani după Goga – toţi închinaţi păstrării memoriei poetului. Portretul ei, realizat de Camil Ressu, în tehnică tridimensională, reuşeşte să-l urmărească pe călător şi după ce acesta s-a îndepărtat uşor.
Singurul sat care nu a luat numele poetului, Lucian Blaga, pentru că atâtea instituţii se numesc astfel, încât încă o denumire n-ar fi schimbat nimic în valoarea unei opere, este Lancrăm, „sat de lacrimi fără leac”, care deschide şi azi uliţa spre casa poetului, ca o cumpănă ce se lasă într-o fântână de versuri. Poetul care n-a avut în toată viaţa-i nicio proprietate, care a locuit mereu în chirii, pe care elevii îl învaţă pentru examenul de bacalaureat cu „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, stă „în cumpăna apelor”, aducând „laudă seminţelor celor de faţă şi-n veci tuturor”.
La Alba-Iulia în cetate, cetatea se pregăteşte pentru încă un 1 Decembrie curând. Cu cele 25 de statui din bronz, cu porţile terminate, cu lumini, cu aer de libertate, credinţă şi speranţă. Un spaţiu de aduceri aminte, un timp de istorie vie.
Şi toate drumurile duc la... „mica Romă”, adică la Blaj, aşa cum îl saluta Eminescu, la trecerea prin aceste colţuri de ţară, în anul 1866. Loc al Marii Adunări Naţionale de pe Câmpia Libertăţii din 1848, Blajul de azi are un centru istoric desăvârşit, cu Casa Timotei Cipariu, cu Catedrala Sfânta Treime, a cărei piatră de temelie a fost pusă de episcopul Inocenţiu Micu- Klein, în 1783, ca urmare a mutării sediului episcopal de la Făgăraş la Blaj. Teiul lui Eminescu se află la ieşirea din oraş, în drum spre Târnăveni. Şi tot acolo, pe deal, stă trează Crucea lui Avram Iancu, pe care scrie: „Uitaţi-vă pe câmp,/ Românilor,/ Suntem mulţi/ Ca cucuruzul brazilor/ Suntem mulţi şi tari/ Că Dumnezeu e cu noi.”
Şi câte alte locuri sfinte, pentru neam, pentru neamul literaturii şi al istoriei nu aşteaptă să fie văzute, privite, admirate, în spiritul respectului pentru cei care au fost?!...