„ Veturia Goga-privighetoarea lui Hitler” ?!!

Probabil că e destul să citim titlul lucrării lui Mircea Goga, ultimul strănepot al marelui bard transilvan Octavian Goga spre a ne da seama de intenţiile opului său. În esenţă, spuneam că se voieşte o reevaluare a ceea ce ştiam din anii de studii şi din istoriile literrare, considerând pasiunea celor doi amanţi şi apoi căsătoriţi totuşi, o perdea de fum pentru trădări de ţară, intrigi în favoarea Germaniei, căreia Veturia i-ar fi fost un agent fidel. . O fi fost sau nu,-să zicem- dar lirica lui Goga a suferit de povara acestui păcat, de a fi fost infidel soţiei dintâi, Hortensia Cosma, femeie deosebit de frumoasă, difafană şi iubitoare. Fiu de preot, conştient de călcarea legii morale, Goga se zbuciumă, aşa cum arătam deunăzi în poezia „Cântece”, „Păcat”, „Taină” şi altele:

„Azi simt cum noaptea se coboară

Pe dimineaţa mea de ieri

Cum cântul meu se înfăşoară

Îîn giulgiul veşnicei tăceri.”

(„Cântece fără ţară”)

Această criză morală stă oare la baza ultimului deceniu de viaţă- 1928-1938- când Octavian Goga abandonează scrisul, filonul aurifer părând definitiv secătuit? Regretul pentru soţia dintâi, Hortensia, născută Cosma şi căreia nimic nu i-a putut reproşa ca frumuseţe sau moralitate îl măcina, ca un Cain rămas sub spectrul implacabil al păcatului făptuit:

„Acum uitarea mi-e pe drum

Şi-o lume ne desparte.

Ce gând te mai îndeamn-acum

Să-mi mai trimiţi o carte? (scrisoare-n.n.)

De ce azi grija să-mi mai porţi

Când dragostea ta tace?

De nu-ţi cer lacrimi bieţii morţi,

Au drept să-ţi ceară pace.”

De înaltă nobleţe, Hortensia l-a împrumutat pe Goga cu bani spre a putea cumpăra de la văduva Cinska Bonska a poetului maghiar Ady Endre domeniul de la Ciucea. Acolo, acesta şi Veturia se vor retrage din faţa valurilor lumii bârfitoare, într-o robinsoniadă sui-generis,deşi la început, Veturia nu a agreat locul (la prima vizită, în 1919, când îi era doar amantă). Ulterior, Hortensia a insistat să nu i se mai returneze sum importantă dată ca âmprumut.. Atâta generozitate şi încă şi alte acte o aşează –cel puţin în mintea mea- alături de alte femei exemplar iubitoare, cum a fost soţia lui Alexandru Odobescu (Saşa) ori a lui Adrian Marino (dna. Lidia Bote), depăşind imaginaţia literară..

Aminteam în prima parte că pe Veturia o reîntâlnise Goga după anii dintâi de liceu (el la 15 şi ea la 13 ani) în Italia (în 1909), devenind amanţi, ea divorţând de preotul Lazăr Triteanu în 1912 şi considerând sufiecientă pasiunea secretă şi tumultuoasă pentru poetul căsătorit şi aflat în faţa unei alegeri sfâşietoare. Retras la mănăstire, devenit apoi stareţ, Lazăr Triteanu va fi ajutat, mai târziu de Goga (devenit ministru al cultelor) să fie promovat stareţ şi apoi episcop. În vuietul presei vremii, se face mult caz, iar epigramiştii (Cincinat P.. et &) râd cu nasul în pumni: „Ţi-am dat mitră, mi-ai dat trup” Se vor căsători – el spre 40 de ani, ea 38, optând pentru un alt şi nou început de viaţă. Retraşi la Ciucea, Goga va stărui totuşi în viaţa politică, devenind prim-ministru, asociindu-se lui A.C Cuza, într-un guvern de extremă dreaptă şi chiar cu tentă fasacistă. Să nuuitămcă a dat primelelegi antisemite (privând de cetăţenie cira 300.000 de evrei.)

După moartea poetului, Veturia este agreată în societatea Mariei Antonescu, devenind bună prietenă a acesteia. Cunoscând la perfecţie limba germană încă din anii când era ursulină la Sibiu, este translatoare pe lângă familia lui Ion şi Mihai Antonescu în misiunile lor în Germania. Deşi rimează vocabulele „translator” şi „trădător” situaţiile pot fi absolut diferite. Şi pentru ce anume ar fi fost de folos Veturia ca „agent al serviciilor lui Hitler”?- cum spune Mircea Goga, când însuşi guvernul Goga- A.C Cuza era unul cu tendinţă clar fascistă şi nu avea urmă de secrete faţă de Germania lui Hitler? Sau pe lângă Antonescu, devenit aliat al Germaniei. Practic, România era deshisă total celui de-al III-lea Reich. Dar -ne întrebăm- ce relevanţă pot avea astfel de aserţiuni precum aceasta: „Hitler o aprecia încă de pe vremea concertelor de la Beyrouth”.(?) Vreo dovadă? Una minimă, vă rog! Mai mult decât vreo aprecieire muzicală…de-o fi fost, ce putea fi? Se ocupa Hitler personal de racolarea spioanelor? Măcar să nu murim de râs, fiindcă sunt destule boli care-şi fac treaba.

„După război , Veturia Goga va fi pusă pe lista criminalilorde război, fiind chiar arestată, dar apoi, în urma unei intervenţii sus-puse, este eliberată. Agentă secretă a Germaniei pe lângă soţ şi Antonescu, sugerîndu.se acum că l-ar fi „trădat şi pe mareşalul Antonescu, precum pe toţi cei din jurul ei, ducându-i -spune autorul- la pierzanie”. /”O Mata Hari a României.” Grele cuvinte, dar probe? Ce secrete putea să le divulge ruşilor spre a-l ccondamna pe Antonrescu, atunci când situaţia mareşalului, de fidel aliat al lui Hitler era arhicunoscută? Comuniştii nici n-aveau nevoie de dovezi când voiau să te execute. Aşadar, speculaţii. Se mai spune-conform gurilor rele- că, pricepând dezastrul iminent al lui Hitler, Veturia s-ar fi dus cu un coş mare de bunătăţi la comuniştii închişi în lagărul de la Târgu- Jiu: la Dej, Chivu Stoica, Ceauşescu, Gh. Apostol şi toată „nobilimea”comunistă. Asta dovedeşte că n-a fost o toantă oarecare şi îi putem admira perspicacitatea. politică. Se pare că în Petru Groza a avut un protector preţios, care a scos-o-probabil- de pe lista criminalilor de război şi din proces, toată pedeapsa fiindu-i domicliul forţat, la care şi jinduia..Ulterior, intervine cu succes pe lângă Ceauşescu pentru ca localitatea (comuna) Ciucea să aparţină de judeţul Cluj şi nu de Sălaj. Oricum, despre”aventuri sentimentale ale văduvei poetului nu s-a făcut auzire vreodată.. şi ea s-a . consacrat cu fervoare memoriei soţului ei, devenind cunoscută drept „cstelana de la Ciucea”.

Osemintele lui Goga , înmormântat aici conform dorinţei sale testamentare, vor aştepta 20 de ani, până când va reuşi să le aşeze într-un Mausoleu al iubirii (în 1958), pentru al cărui proiect îl solicitase pe Brâncuşi, dar cum acesta avea nevoie de gestaţie pentru idei fenomenale, încredinţează proiectul lui G.M. Cantacuzino. „Castelana de la Ciucea” era o femeie harnică. „Nu sta o clipă locului”- spuneau cei care au cunoscut-o. „Planta cartofi, supraveghea cu severitate pe meşterii maramureşeni care construiau mausoleul şi a adus din Maramureş o bisericuţă de lemn.”/”Nu tolera minciuna lenea, hoţia, fiimd -după unii- riguroasă şi chiar dificilă.”

A avut o situaţie privilegiată în comunism, fiind singura care a reuşit să-şi menţină intangibilă proprietatea şi privilegiile. Dorea să lase posterităţii literare un Panteon care să le conserve-ei şi poetului- imortalitatea., iar în 1966, a donat proprietatea statului român, cu condiţia să fie deschis aici un muzeu al literaturii române. Dorinţa i s-a împlinit repede. .

Strănepotul autor de acum spune că o vizitase în multe rânduri, iar invitaţia (zice!) dintâi l-a flatat..Mai scrie că stăteau ”la poveste, când, târziu, în noapte, la solicitarea ei şi în condiţii conspirative ardeam împreună scrisori sau documente oficiale.” Să nu fi avut castelana chibrite să aprindă singură numitele „scrisori şi documente oficiale”? Cum de nu aminteşte măcar oral ce conţinea unul din aceste „documente”, care ar fi incriminat-o? Iar dacă n-a avut ocazia să-i cadă-n mână şi sub ochi ceva demn de „condiţii conspirative”, nu e mai potrivită o respectuoasă tăcere în locul aserţiunilor improbate? „Că pentru orice cuvânt deşert (chiar de prisos-n.n) omul va da seamă”- ne spune Mântuitorul binecuvântat.

Mai degrabă se pare că strănepotul era un „pomanagiu”- cum îl califică cei care l-au cunoscut pe tânărul strănepot Mircea Goga şi pe care Veturia îl paşoltea să doarmă seara în sat, nu la castel..

Vom încerca data viitoare să decelăm sursele ranchiunii care îl animă pe strănepotul de azi , „românul de la Sorbona”, împotriva celei de a doua soţii a lui Octavian Goga. Nu se poate ca atâta fum să nu aibă o cauză.