O rectificare literară a dnei. Virginia Brănescu

Mai deunăzi, într-o convorbire telefonică cu distinsa poetă şi pictor din titlu, domnia-sa făcea referiri la cele patru articole scrise pe marginea cărţii lui Mircea Goga „Veturia- privighetoarea lui Hitler”. Dând la o parte negura vremii de la începutul anilor ’50, şi-a reamintit că era tănără secretară la Şcoala de ucenici care exista în locul unde se află azi Şcoala „Sfânta Maria”din Bistriţa. Acolo era administrator un oarecare Ion Goga, despre care crede că este chiar tatăl lui Mircea Goga de azi, lector de limbă şi cultură română la Sorbona. Acest Ion Goga avea un copil-prunc ce se numea Mircea şi de care se preocupa foarte. Cunoscând că autorul cărţii despre numita”privighetoare” are acum şaizeci de ani, se pare că nu e nicio greşeală la mijloc. Încă un semn ar fi acela că numitul administrator al şcolii se dădea a fi oarece poet şi avea o broşurică cu stihuri pe care o flutura, „dar pe mine nu mă preocupa poezia în acele vremuri”- spune doamna V.Brănescu.

Şocant, domnia-sa continua confesiunea zicând: „Era un om foarte rău. Se purta urât cu ucenicii şi cu personalul din subordine. Ca secretară, mă ţinea uneori degeaba cu mult peste programul de lucru, încât mă plictiseam îngrozitor, deşi aveam şi eu alte lucruri de făcut. Ceea ce era mai rău era că fura din hrana ucenicilor, care-şi plăteau internatul şi se purta urât cu ei. Le dădea mâncare numai varză acră scăzută şi adevărate mizerii. Pe mine mă punea să semnez felurite acte adiţionale că am fost cu el în piaţă la cumpărat alimente, deşi n-am fost niciodată. Era clar cî învârtea tot felul de treburi. Aşa se face că că nemaiputând suporta, ucenicii s-au revoltat, a fost anchetă serioasă şi s-au găsit nişte nereguli, încât administratorul a fost înlocuit şi se pare că a făcut şi închisoare.A venit un altul, mult mai de omenie şi hrana s-a îmbunătăţit foarte mult.”

-Datele concordă –replicam- însă nepotul lui Goga spune că din motive politice a fost închis tac-su, fiind din spiţa poetului Goga. Moda a fost bună la noi după 1989, când toţi foştii infractori, şpăgari şi delapidatorii s-au înfăşurat în steagul dizidenţilor care au combătut comunismul. Vorba ceea, l-au subminat în stil propriu.

Nu este obligatoriu să ne vorbim de rău părinţii, Doamne fereşte! Le datorăm dragostea noastră oricum vor fi fost ei, căci pe noi ne-au crescut sacrificându-se. Dacă sunt lucruri care nu ne convin a le spune, este preferabilă o respectuoasă tăcere, în locul unei minciuni-gogoaşă.

Norodul spune în multe feluri că „aşchia nu sare departe de la tăietor” ; „din urzică, urzică răsare, nu trandafir” ; „cum e turcu’ şi pistolu’” etc. Trebuie să ne păzim de minciuni şi „tromboane”, întâi de frica de Dumnezeu (ştiind ce spune ultimul capitol din Apocalipsă despre mincinoşi), dar şi fiindcă nu ştim din ce parte de lume –iată- poate veni infirmarea găunoaselor noastre afirmaţii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]