O LACRIMĂ DE OM

O lacrimă de om bate trotuarul năsăudean, în fiecare dimineață, până la chioșcul de ziare din colț. Așteaptă. Privește încoace și încolo cu ochii-i mici și iscoditori, ca un voievod fără armură. De peste drum, regele Ferdinand I pare să-l aprobe cu privirea de pe soclu-i înalt. De mai departe, din celălalt capăt al parcului, Lupa Capitolina pare învăluită în gânduri, dar pregătită oricând să ne dezvăluie obârșia.
Omul îți lasă impresia, câteodată, că vorbește singur, iar pentru cine nu-l cunoaște, acest lucru ar putea fi stânjenitor. Dar doctorul Dascăl (ce nume predestinat!) cunună de fiecare dată fraze meșteșugite dintr-un vechi sau viitor discurs, leagă și dezleagă cuvinte ce înalță și înnobilează, dar care, în expozeul său capătă nuanțe divine.
„-Ia ascultă! îmi zise domnia-sa într-o bună zi. Mi se pare că în fraza asta nu spun tot ce-aș vrea să spun!” Îl privesc admirativ, îi simt „lucrarea” lăuntrică. Îmi rostește o frază. N-apuc să-i spun părerea mea. „Aha, aici trebuia să spun altfel! Ascultă! Așa-i că e… altceva?”
Privesc lacrima de om din fața mea și-mi vine să-l urc pe un piedestal și să-l prezint trecătorilor ca pe un șlefuitor de cuvinte meșteșugite.
Neastâmpărul lui e vizibil. E un neastâmpăr creator. De multe ori, la vreo activitate culturală, se ridică, are privirea ațintită undeva, departe, iese, se frământă… și deapănă o nouă cununie de litere.
Lacrima de om, care a împânzit județul și țara cu 37 de statui și busturi, n-a făcut avere. Averea lui incomensurabilă este formată din corola de statui semănate ca niște giuvaiere prețioase, agățate în salba iubirii de neam și de oameni.
Modest, fără a epata, doctorul Dascăl este un monument de istorie vie, întâlnirea cu domnia-sa este o adevărată sărbătoare. Lacrima aceasta de om a trezit în mulți dintre noi mândria de a fi român, de a ne cinsti înaintașii, atât ai noștri, cât și ai celor alături de care sălășluim pe aceste meleaguri, în aceste vremuri în care aceste valori au ajuns să fie marginalizate, locul lor fiind luat de pseudo-eroi inventați din care parte bate vântul!
Acest OM, mic de statură, dar cu o inimă cât un vulcan, rămâne în istoria Țării Năsăudului ca o personalitate marcantă, a cărui inimă s-a cununat cu istoria, și, poate, Dumnezeu îl va ocroti și-l va ajuta să-și întregească opera cu noi statui ce vor veghea peste ani și vor aminti de vorbele-i meșteșugite.
În Țara Năsăudului, o lacrimă de om a făcut și face istorie. E voievodul incontestabil coborâtor din Cristeștii Ciceului și modelat parcă din valurile Someșului Mare. De aici i se trage mărinimia și forța, ignorarea celor ce fac umbră degeaba pământului, specialiști în a „băga bețe-n roate”. Pentru că domnia-sa este undeva, deasupra, în lumea mirifică a literelor și a istoriei.