Păşunile montane ale Năsăudului – contracte prelungite

Primarul oraşului Năsăud, prof. Mircea Romocea, a adus în faţa legislativului local proiectul de hotărâre referitor la prelungirea termenului de închiriere a contractelor încheiate de Consiliul Local Năsăud pentru păşunile montane, care au votat „pentru”, în unanimitate. Aceasta se va realiza pe o perioadă de 6 ani, cuantumul chiriei, negociat cu titularii contractelor, pe anul 2013, fiind de 370 lei/ha. Cuantumul chiriei va fi plătit în trei tranşe, respectiv: 25% din cuantumul total până la finele lunii mai, 35% - până la finele lunii august şi 40% până la finele lunii decembrie. Chiria se va negocia anual şi va fi aprobată prin hotărâre a consiliului local.
Suprafeţele de păşuni montane închiriate sunt stabilite în funcţie de numărul de animale deţinute de fiecare titular, prin respectarea gradului de încărcătură minimă/ha, astfel: Mihai Iftimia – 69,5 ha la Izvorul Calului, Catarig Silviu Florin – 111,41 ha la Săivan şi 90 ha la Izvorul Mare, Cosma George – 36,5 ha la Izvorul Calului, Pop Leon – 30,10 ha la Paltini, Ianul Vasile Flaviu – 65 ha în Coasta Netedă şi Ciocârlă George – 184,33 ha la Izvorul Mare.
Actele adiţionale au fost semnate de primarul Mircea Romocea, care estima un venit la bugetul local de circa 2,7 miliarde de roni.
În acelaşi fel s-a procedat şi cu păşunile din cartierul Liviu Rebreanu, termenul de închiriere cu Asociaţia Agrosilvică „Pripas 2002”, fiind realizate pe 6 ani, fiind negociat preţul anual. Cuantumul chiriei negociat cu titularul contractului, pe anul 2013, este de 250 lei/ha, fiind plătibil tot în 3 tranşe - 25% până la finele lunii mai, 35% - august şi 40% - decembrie.
Suprafaţa închiriată este de 143,52 ha, fiind stabilită în funcţie de numărul de animale deţinute de fiecare titular, prin respectarea gradului de încărcătură minimă/ha, prevăzut de lege.
De asemenea, legislativul local a fost de acord cu închirierea, prin licitaţie publică, a suprafeţei de teren de 76,70 ha, cuprins în domeniul public al oraşului Năsăud, situat în ridul „Sub Pietrii”, în vederea păşunării, preţul de pornire fiind de 352 lei/ha/an. Durata de închiriere este tot pe 6 ani, cu drept de prelungire în condiţiile legii.

Comentarii

04/04/13 00:45

Nu trebuie sa ne mire faptul ca tot mai multi crescatori de oi au renuntat la aceasta indeletnicire.Cheltuielile cu deplasarea,constructia stanii,curatarea pasunilor,plata ingrijitorilor ,atențiile oferite ,,autoritatilor,, chiriile aberante pe hectar ii vor determina si pe ultimii ciobani sa renunte la aceasta ocupatie pentru a face loc produselor de import.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5