Pavel Plăian, ADi Deşeuri: Am impus operatorului investiţii pentru a atinge ţintele UE. Tarifele pot scădea de anul viitor!

Directorul executiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deşeurilor Municipale în judeţul Bistriţa-Năsăud (ADI Deşeuri), Pavel Plăian, a explicat, în cadrul unei conferinţe de presă, motivele care au determinat creşterea tarifului de salubrizare pentru populaţie. Potrivit acestuia, este vorba despre un proces de reformare structurală a sistemului de gestionare a deşeurilor, impus României prin directive europene şi implicit autorităţilor locale din toată ţara.

          „În 2018, a apărut Ordonanţa 74 care transpune în legislaţia românească mai multe directive europene, Directiva privind economia circulară şi Directiva cadru privind gestionarea deşeurilor. S-a constatat la nivelul UE că România, ca indicator de ţară, nu a reuşit să ajungă la performanţa colectării selective. A impus României adoptarea unei legislaţii corespunzătoare, astfel încât toate ţintele asumate să poată fi duse la îndeplinire. Noi, printre primele ADI-uri din România, am început să lucrăm la un plan tehnico-economic de transpunere a noilor obligaţii în cadrul sistemului de salubrizare, împreună cu consultantul pe care l-am cooptat şi cu toate UAT-urile care sunt membre. Acest proiect tehnico-economic înseamnă o reformă structurală, fundamentală a serviciului de salubrizare, nimic din ce a fost înainte nu mai seamănă cu ce urmează să fie implementat. (...) Măsurile au rolul de a conduce la eficientizarea sistemului astfel încât să atingem toate ţintele pe care UE le aşteaptă din partea României”, a motivat Pavel Plăian.

          Potrivit acestuia, s-a modificat contractul existent cu operatorul de salubrizare, Regulamentul de salubrizare, s-au impus tarife diferenţiate pentru operator şi cetăţeni şi au fost promovate investiţii în dezvoltarea actulului sistem de salubrizare. „Toate aceste investiţii care au fost impuse operatorului de noi la proiectul tehnico-economic au condus într-adevăr la o modificare a tarifelor de salubrizare”, a menţionat Plăian.

          Acesta a precizat că, anul trecut, tariful a fost de 8,12 lei/persoană/lună plus TVA, adică 9,6 lei în mediul urban, ajungându-se acum la 11,5 lei/persoană/lună (TVA inclus), în timp ce în rural este în prezent de 6,5 lei/persoană/lună, de la 3,5 lei/persoană/lună. Majoritatea consiliilor locale au adoptat proiecte cu noile tarife, urmând să decidă dacă sau nu subvenţionează populaţia, însă faptul că nu au aprobat taxa de salubrizare nu înseamnă că primăriile vor plăti mai puţin către Supercom.

          „În cadrul taxei de 11,5 lei, aprobată de unităţile administrativ-teritoriale, 1,4 bani constituie contribuţia la economia circulară, taxă reglementată de Ordonanţa 196/2005 privind Fondul de mediu, pe care operatorul de la depozit trebuie s-o plătească pentru fiecare tonă de deşeu depozitat. Dacă această taxă era de 30 lei/tonă în 2019, ea a crescut în 2020 la 80 lei/tonă. O altă componentă importantă, undeva la 1,15 lei din cuantumul taxei este reprezentată de investiţiile pe care noi, ca autoritate contractantă, le-am impus operatorului, în cadrul acestui proiect de reformă a sistemului de salubrizare, recomandate de către UE prin JASPERS, consultanţii Ministerului Mediului”, a menţionat Pavel Plăian.

         Vezi ce investiţii vor fi implementate până în luna martie în serviciul de salubrizare!

Directorul executiv al ADI a precizat că printre măsurile impuse operatorului de salubritate se numără introducerea de rute suplimentare, „colectarea din poartă-n poartă a deşeurilor reciclabile”, achiziţionarea a 60.000 de pubele galbene cu cip (pentru deşeuri din plastic şi metal) care vor fi împărţite gospodăriilor din mediul rural şi beneficiarilor de la case, din mediul urban. Nu în ultimul rând, vor fi achiziţionate 900 de „încasetări metalice” pentru blocuri, unde cetăţenii vor avea acces pe bază de cartelă pentru deşeurile menajere, plus softurile informatice de colectare a datelor. Toate aceste investiţii ar urma să fie făcute până la 1 martie, mâine urmând să ajungă primele 15.700 de pubele galbene, în aşteptare fiind şi 250 de „încasetări metalice”.

Practic, cetăţenii de la blocuri vor depune gunoul menajer în aceste „încasetări metalice”, iar deşeurile reciclabile la containerele semiîngropate. Locuitorii de la case vor avea o pubelă pentru plastic şi metal, una pentru deşeuri menajere, iar sticla şi hârtia vor fi depuse la containerele semiîngropate.

Tarifele ar putea scădea din 2021, în funcţie de valorificarea deşeurilor reciclabile

          Pavel Plăian a punctat faptul că prin acest proiect tehnico-economic de modernizare a sistemului de salubrizare au fost prevăzute măsuri în ceea ce priveşte valorificarea deşeurilor reciclabile. Dacă până acum banii pentru valorificarea acestor deşeuri reveneau operatorului de la centrul de la Tărpiu, pe viitor veniturile vor ajunge la ADI Deşeuri. În plus, au fost semnate parteneriate cu organizaţii care implementează răspunderea extinsă a producătorului (OIREP) care pentru raportările pe care le face ADI pe trasabilitate – cantintăţile de deşuri reciclabile de la colectare până la valorificarea finală – plătesc o bonificaţie de 800-1000 lei/tonă.

„Această bonificaţie împreună cu veniturile pe care le obţinem din valorificarea deşeurilor reciclabile au singura menire de a reduce costurile, factura pe care UAT-urile, cetăţenii urmează să o plătească operatorului. Dacă operatorul, într-o lună, trebuie să factureze pentru colectarea deşeurilor reciclabile către Primăria X suma de 10.000 lei, noi din veniturile pe care le obţinem o să suportăm proporţional o parte din factură, până la aproape 50%. Mai sunt câteva lucruri care vor fi reglate şi activitatea va fi demarată în timp foarte-foarte scurt. Prin faptul că noi acoperim o parte din costurile serviciului de salubrizare, înseamnă cu UAT-urile  vor avea o economie de bani din taxele speciale colectate. La finalul anului, când se face regularizarea şi când se stabileşte cuantumul taxei pentru anul viitor, primăria va constata că a rămas cu un sac de bani şi atunci este obligată să reducă taxa pentru anul viitor. Dacă anul acesta este 6,5 lei (în rural), în funcţie de cantităţile de deşeuri reciclabile valorificate, pentru 2021 poate fi 5 lei sau 4 lei, în funcţie de performanţa sistemului”, a spus Pavel Plăian.

Practic, va putea fi stabilit un tarif diferenţiat pentru fiecare localitate în parte, începând cu 2021, în funcţie de cât va recicla fiecare unitate administrativ-teritorială.

Deşeurile voluminoase pot fi predate la centrele de colectare

          Directorul executiv ADI Deşeuri, Pavel Plăian, a explicat că deşeurile voluminoase pot fi predate, în mod gratuit, la centrele de colectare din Bistriţa (str. Narciselor şi la Viişoara), Năsăud, Beclean, Sângeorz Băi şi Galaţii Bistriţei sau în cadrul celor şase campanii care vor fi derulate anual, tot cu titlu gratuit. Există şi posibilitatea de a solicita operatorul pentru preluarea acestora, însă contra cost. Pentru deşeurile rezultate din construcţii, acestea pot fi duse la centrele de colectare, gratuit, în limita a 200 kg/an sau la cerere, contra cost, de către operator.

La nivelul judeţului, doar 230.000 persoane plătesc taxa de salubrizare

          Directorul executiv Pavel Plăian a explicat că, în municipiul Bistriţa, doar 50.000 persoane plătesc taxa de salubrizare, iar la nivel de judeţ sunt 230.000 beneficiari plătitori. Practic, aproape 100.000 de persoane se sustrag acestei plăţi, fie sunt plecaţi, fie nu sunt în evidenţele primăriilor.

          „Suntem într-o primă campanie de identificare a tuturor utilizatorilor, persoane fizice şi agenţi economici şi instituţii publice. Cu asta ne ocupăm acum. La case, vom face o identificare cu ocazia distribuirii pubelei galbene, iar la blocuri se va face o verificare încrucişată cu declaraţia pe proprie răspundere a persoanelor şi declaraţiile de la asociaţiile de proprietari. Sperăm ca într-o lună să nu mai fim 230.000 de plătitori, ci 300.000 plătitori şi acesta se va reflecta în calculul viitor al taxei de salubrizare”, a explicat consultantul Răzvan Blid.

***

 Contractul cu operatorul de salubritate Supercom are o valabilitate de 8 ani, începând cu data de 5 martie 2019, compania plătind o redevenţă de aproximativ 600.000 lei pe an.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5