Pe un album Lumină-n risipă - de Margareta Moldovan

Coperţile cărţii sunt ca zidurile unei case, închid între ele bogăţii de imagini sau idei.
Azi, numai despre nişte coperţi.
Două coperţi de carte mi-au adus în suflet lumină. O oază de frumuseţe pe două coperţi!
Prima: un apus de soare puternic colorat. Un cer al poeţilor, învăpăiat, stă deasupra unui vârf de peisaj. Mai precis, vârfurile unor copaci negri de înnoptare, străjuiesc de o parte şi de alta, o turlă de biserică, un vârf de acoperiş deasupra căruia se ridică o cruce. E neagră şi mică, dar semnificativă în viitoarea noapte. O oază de frumuseţe înaintea întunericului. Un cântec îmi răsare în minte. Aud vocea gravă a lui RODION HODOBANSCHI: „Wenn die Glocken frieden lauten”...( Când clopotele sună libere...)
Coperta a IV-a. Tot un cer, dar albastru ca visele poeţilor. Uriaş şi plin de nori mici sau mărişori, ca gândurile noastre.
Şi jos, vârfurile unor copaci. Şi un text însoţitor:” De ce-i ceru-aşa de-nalt? /Să-ncapă-n el visele mele!”... (V.B.)
E si fotograful un artist? Cu siguranţă, da, dacă se zbate în căutarea de imagini pure. Şi dacă le dăruieşte şi un text poetic, toate devin hrană pentru suflet.
Aceasta este Margareta Moldovan, un suflet ales, care se izbăveşte în căutarea frumosului. O asociez cu floarea.
Margaretă, floare blândă,/ Tu nu ştii să te făleşti /Şi în pajiştea-nverzită ,/ Cu iubire înfloreşti/Albul tău e o minune,/ Nu-i fălos nici ţipător/E doar pur, şi-n astă lume,/ Luminează iubitor!/Margaretă, căutătoare-a/ Peisajului luminos,/Tu porţi numele de floare/ Şi ca ea, trăieşti frumos!