Pentru o fenomenologie a spaţiului concentraţionar

,,Echilibrul moral al unui popor nu poate fi restabilit decât printr-o profundă şi constantă infuzie de adevăr” ( Gheorghe Mihai Bârlea).

Mărturia directă, adică de la sursă, adică de la cei care au îndrăznit să se opună comunismului şi în consecinţă au avut de suferit represiunea dură a acestui regim, constituie baza alcătuirii unei fenomenologii a spaţiului concentraţionar românesc.

Preotul Marius Vişovan, fiul lui Aurel Vişovan intervievează supravieţitorii ,,lotului Vişovan”, membrii grupării de rezistenţă anticomunistă ,,Frăţiile de Cruce”, care au acţionat în Maramureş, punându-le acestora patru întrebări: ,,Cum aţi conştientizat pericolul comunist?”, ,,Când şi în ce condiţii aţi fost arestat?”, ,,Care a fost regimul de detenţie în închisorile prin care aţi trecut?”, ,,După eliberarea din închisoare aţi mai fost urmărit?”. Au răspuns întrebărilor nouăsprezece persoane, cei mai mulţi foşti elevi ai Liceului ,,Dragoş Vodă” din Sighetul Marmaţie, discipoli ai profesorului Aurel Vişovan. Mărturisirile acestora au fost adunate în volumul ,,Mărturii ale rezistenţei anticomuniste din Maramureş” ( Editura ,,Napoca Star”,Cluj-Napoca, 2008).

Marius Vişovan îşi propune restabilirea echilibrului moral al conaţionalilor ,,printr-o profundă şi constantă infuzie de adevăr”, prin readucerea în faţa cititorului a ,,adevăratei Românii, profundă, îndurerată, întunecată, cu idealurile falsificate şi confiscate, cu libertăţile şi drepturile fundamentale ale omului amputate” ( Gheorghe Mihai Bârlea).

Se reconstituie prin istorisirea orală directă o epocă istorică marcată, local, prin tendinţa de anexare a Maramureşului istoric la Ucraina Subcarpatică, în 1946, iar pe plan naţional, prin falsificarea alegerilor din acelaşi an, abdicarea forţată a Regelui Mihai, interzicerea în 1948 a Bisericii Greco-Catolice etc.

Mărturiile sunt cutremurătoare, ele conturează un portret colectiv al ,,grupului Vişovan”, caracterizat prin opoziţie faţă de regimul comunist, prin religiozitate, devotament faţă de valorile democraţiei.

Pericolul comunist este perceput tot mai insistent, odată cu apropierea frontului, el este prezentat de prizonierii veniţi din Rusia ( Ion Bogdan). Ioan Dunca află ce înseamnă comunismul din revista ,,Viaţa Creştină”, Vasile Ofrim sesizează intenţiile comuniştilor din discursurile propagandistice ale activiştilor veniţi de pe şantierul Salva-Vişeu. Comuniştii iau puterea politică datorită ocupaţiei sovietice, atacă ,,valorile tradiţionale: creştine şi naţionale” ( Gheorghe Bulacu). Pentru Melania Riţiu ,,coloana vertebrală a rezistenţei româneşti” a constituit-o ,,preoţime greco-catolică”.

Cei chestionaţi au fost arestaţi de acasă, de pe stradă, de la rudenii, din munţii Ţibleşului. Informaţiile despre regimul de detenţie din închisori sunt cutremurătoare. Optzeci de inşi sunt închişi într-o cameră de cinci pe cinci metri ( Petru Codrea), hrana era insuficientă, la Canal normele de muncă erau foarte mari, se practica reeducarea, autodemascarea, la Canal ,,se murea în ritm de 50-60 de persoane pe zi” ( Vasile Kindreş), se practică bătaia.

Cei trecuţi prin închisorile comuniste au fost în permanenţă urmăriţi de securitate, împiedicaţi să urmeze studii superioare ( Petru Codre), daţi afară din slujbe.

Mărturiile vor să alunge minciuna, pentru ca neamul românesc să îşi cunoască ,,eroii şi ticăloşii din rândurile sale. Numai aşa se va realiza reforma morală a naţiunii noastre” ( Vasile Ofrim).

Marius Vişovan îşi propune în această carte să descopere ,,adevărata Românie”, care prin durere şi sacrificii ne-a salvat ,,ca popor, de la culpa unei complicităţi generalizate cu un regim politic dovedit străin de valorile creştine şi spirituale identitare ale poporului” ( Gheorghe Mihai Bârlea). Cei care au pătimit nu sunt resentimentari, nu urmăresc să se răzbune, ci doresc doar ,,o recunoaştefre morală a sacrificiului” ( Gheorghe Mihai Bârlea).

Volumul se încheie cu câteva amintiri despre Aurel Vişovan, cel care a petrecut şaisprezece ani în închisorile comuniste, cel care a compus ,,Rapsodia Maramureşului”. Fiul său, preotul profesor Marius Vişovan mărturiseşte că tatăl său îi descria în special ,,suferinţa camarazilor săi”, iar suferinţa lui a fost acceptată ,,în numele unui ideal, al jertfei creştine”.

Ca o recunoaştere a sacrificiului său, Aurel Vişovan va fi vizitat după 1990 de Ion Gavrilă-Ogoranu, ,,conducătorul rezistenţei anticomuniste din Făgăraş”. Faptele sale au ,,intrat în legendă” ( Marius Vişovan).