Peste 1300 de persoane cu venit minim garantat sunt apte de muncă! Pot fi angajate ca zilieri! 17 au refuzat munca şi plăţile au încetat

Persoanele juridice care au nevoie de forţă de muncă pentru activităţi sezoniere pot angaja, ca zilieri, persoane ce beneficiază de ajutor social. Această nouă activitate este disponibilă ca urmare a modificărilor aduse Legii privind venitul minim garantat, cu scopul de a valorifica forța de muncă locală. Astfel, potrivit prevederilor Legii nr. 192/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale care au nevoie de forţă de muncă pentru desfăşurarea activităţilor sezoniere pot transmite o solicitare, în scris, către primării, cu precizarea activităților și a perioadei pentru care au nevoie de zilieri, precum și a numărului de lucrători de care au nevoie.

„Agenţii economici care-şi desfăşoară activitatea pe teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale anunţă primarul în momentul în care au nevoie de forţă de muncă zilieră. Primarul întocmeşte acest Plan de activităţi sezoniere pentru zilieri şi trimite persoanele către aceşti agenţi economici. În acelaşi timp, primarul comunică şi către AJPIS acest Plan de activităţi sezoniere. Din octombrie şi până-n prezent, nu avem niciun plan trimis de către vreo primărie. Am discutat cu primarii, ne întâlnim cu lucrătorii sociali din primării şi nu au solicitări. Sunt multe localităţi cu agenţi economici mari”, a precozat directorul executiv ANI Bob, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural.

         Potrivit  acesteia, în luna martie, nu mai puţin de 1328 persoane care beneficiază de veniit minim garantat sunt apte de muncă. „Cele 2200 de dosare au un total de 4265 membri de familie, din care 1325 sunt copii sub 16 ani, 818 sunt persoane peste 65 ani, 804 reprezintă mamele cu copii sub 7 ani sau sunt persoane scutite de muncă, cu handicap. Rămân 1318 persoane apte de muncă. Toate aceste persoane sunt în evidenţele UAT-uri, dar şi în evidenţele AJOFM. Anul trecut am avut cinci suspendări ale dreptului de venit minim garantat, iar astăzi avem 17 refuzuri de loc de muncă, din octombrie şi până-n prezent, prin urmare tot atâtea încetări de plată”, a menţionat Ani Bob.

Anul trecut, la nivelul judeţului nostru au fost, în medie, în plată 2142 dosare cu ajutor minim garantat, cu 4436 de persoane, ceea ce reprezintă, 2,01% din populaţia rurală şi 0,33% din populaţia urbană a judeţului nostru, adică 1,35% din întreaga populaţie. Cea mai mare pondere de beneficiari s-a înregistrat în Zagra – 13,85%, Teaca – 5,73%, Dumitriţa - 5,13%.

Cuantumul de plată pentru ajutorul social se calculează ca diferență între limitele de venituri prevăzute de lege și veniturile nete obținute de către beneficiari. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5