Plângere la BEJ pe numele deputatului Cristina Iurişniţi. Ar fi pozat şi postat pe facebook buletinul de vot cu opţiunea sa!
Judecătorul Gabriela Frenţiu, membru în Biroul Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că a fost înregistrată o contestaţie împotriva deputatului Cristina Iurişniţi, după ce aceasta ar fi postat pe reţeaua de socializare facebook buletinul de vot cu opţiunea sa. Sesizarea a fost făcută de către Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat Bistriţa-Năsăud.
„Avem o contestaţie din partea Organizaţiei Judeţene PSD, cu privire la apariţia pe reţeaua de socializare facebook a doamnei deputat Iurişniţi Cristina care a pozat buletinul de vot cu menţiunea votat pentru candidatul Alianţei USR PLUS. E în curs de soluţionare, acum s-a înregistrat. În plângere se cerere retragerea fotografiei şi aplicarea de sancţiuni şi, în măsura în care este retrasă, probabil că au informaţii că a fost retrasă de pe site, se cere aplicarea de sancţiuni contravenţionale, care însemană sancţiunea amenzii. Este o dezbatere, unde ne încadrăm, în ce text de lege, şi în funcţie de asta se aplică şi sancţiunea corespunzătoare şi se vede şi cine se sesizează, Poliţia sau Autoritatea Electorală Permanentă. Este o decizie a Biroului Electoral Judeţean”, a precizat judecătorul Gabriela Frenţiu.
Potrivit acesteia, a fost luată legătura cu preşedintele secţiei de votare, care a confirmat că a luat cunoştinţă de această postare pe facebook. „Singura reglementare care existü era continuarea campaniei electorale şi după ora încetării ei, dar nu vă pot spune unde se poate încadra pentru că este o decizie colectivă a Biroului”, a mai spus judecătorul Frenţiu.
Citiţi şi:
- Deputatul Cristina Iurişniţi a primit o amendă de 2000 lei pentru continuarea propagandei electorale
- Specimenul de buletin de vot din secţii, subiect de plângeri din partea PNL şi PSD! BEJ a decis!
- Un năsăudean, care locuiește în Irlanda, amendat pentru că și-a pozat buletinul de vot și l-a postat pe o rețea de socializare
- PSD l-a reclamat la BEJ pe primarul din Matei pentru că ar influenţa intenţia de vot a consătenilor
- Plângere împotriva liberalilor bistriţeni, pentru continuarea campaniei electorale. BEJ a sesizat Poliţia!
Adaugă comentariu nou