A plecat spre ceruri un alt mohican

In memoriam prof. Valer Bolog

Regretatul profesor de limba şi literatura română Valer Bolog făcea parte din grupul unor recunoscuţi dascăli ai Becleanului, pe care-i percepeam ca pe nişte mohicani didactici, care în urmă cu zeci de ani au îndrumat fructuos destinul multor generaţii de elevi, care ulterior au devenit repere importante de profesionalism, de demnitate, pentru locuitorii oraşului unde s-au născut academicianul Grigore Silaşi, Ludovica Diugan, mama lui Liviu Rebreanu, regizorul Radu Afrim.

Mi-a fost profesor de română în anii liceului beclenar. Atitudinea mea faţă de dânsul a evoluat apreciativ, ascendent, de la hazlia, copilăreasca şi naiva consimţire colegială, de a arunca coceni de mere în casca profesorului nostru de română, pe care şi-o lăsa agăţată de motocicleta pe care o parca sub ferestrele clasei noastre (eram în clasa a IX-a atunci), la statutul de discipol al maestrului care mă iniţia cu atâta bunătate şi cu răbdare în tainele literaturii.

Abia în clasa a XI-a mi-am dat seama de ce profesorul Valer Bolog încerca, aş zice din umbră, să-mi orienteze lecturile mele, atât de haotice pe atunci. Îl ştia pe tatăl meu, muncitor la calea ferată, preot în faţa lui Dumnezeu, căruia profesorul i se mărturisea în clandestinitate.

Nu voi uita emoţiile care m-au cotropit atunci când mi-a dat să citesc poemul ,,Corbul” al lui Edgar Allan Poe. Nu voi uita că tot el mi-a împrumutat în anii liceului volumul ,,Mustul care fierbe” a lui Octavian Goga, carte interzisă în anii comunismului.

Faptul că am ajuns să-i urmez profesiune se datorează şi lui. De altfel, profesorul Valer Bolog continua, în ceea ce mă priveşte, să şlefuiască în mine apetenţa pentru literatură, pe care mi-o insuflase în ciclul gimnazial, un alt mare dascăl de română, Petru Săplăcan.

Apoi ne-am întâlnit în altă postură. Eu fiind asistat, în calitate de candidat pentru examenul de definitivat, de către domnul Valer Bolog, în ipostaza de profesor metodist. Trebuia să-l conving că mi-am ales bine traseul didactic.

Imediat după 22 decembrie 1989 ne-am reîntâlnit, potivindu-ne paşii, pe drumul reînvierii şi al dificilei reconstrucţii a Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică). S-a angajat cu pasiune şi cu speranţă pentru cauza acestei biserici decimate de regimul comunist. Începuse să cultive nişte vechi pasiuni lirice, mai reuşite, mai facile.

Credea în marile personalităţi ale PNŢCD, admira pe marii bărbaţi ai acestui partid istoric. Nu a încetat să creadă într-un alt destin, mai luminos pentru ţara noastră.

Acum, spunând ca tânărul Mihai Eminescu, ,,la mormântul preaiubitului nostru profesor”, noi foştii săi elevi, îi dorim profesorului Valer Bolog drum bun spre împărăţia veşniciei şi îi mulţumim pentru lecţiile de română şi de viaţă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5