Pledoarie pentru istorie și pentru istoric

Istoricul Ioan-Aurel Pop în pledoaria „Statutul istoriei și al istoricului la un secol de la Marea Unire” finalizează astfel: «De aceea, pledoaria mea nu este contra unor abordări, contra unor școli istorice sau numite „istorice” și nici contra unor persoane și personalități preocupate de trecut, ci este – simplu – o pledoarie pentru istorie și pentru istoric, pentru acea istorie privită ca formă de cunoaștere a vieții oamenilor în funcție de criteriul adevărului și pentru acel istoric care este specialist. Cunoscând viața oamenilor trăitori în trecut și după criteriul acesta vetust al adevărului omenesc, vom fi și mai facinați de mituri, de legende, de vise, de ispitiri și de speranțe – fără de care viața noastră ar fi de neconceput –, dar o vom putea face deplin conștienți de acest lucru».
La Corul Morilor de Vânt, acad. Dumitru Radu Popescu scrie despre tăcere. NETĂCEREA la Magda Ursache: «Trebuie să spun că eu nu cunosc, în amănunte, biografia, de ieri și de azi, a doamnei Magda Ursache... Dar cunosc, cât de cât, diverse fapte ale gândirii sale, legate de realitatea actuală... Impulsurile morale ale condeiului domniei sale m-au repezit cu gândul spre destule luări de atitudine – ale unor cărturari români! – în fața unor depresii ale istoriei noastre!... Chiar dacă unii cărturari au fost mai circumspecți, chiar dacă alții au tăcut, din varii motive, au fost multiple cazuri când adevărul n-a fost ținut sub preș... Aș da doar un exemplu, care a cutremurat România: moartea lui Nicolae Iorga!... Iată ce găsim – printre altele! – într-o scrisoare a lui Alexandru T. Stamatiad către Perpessicius... Repet: e vorba de asasinarea lui Nicolae Iorga... „Universitatea a tăcut. Biserica a tăcut. Magistratura a tăcut. Armata a tăcut. Societatea scriitorilor români a tăcut. Presa a tăcut. O țară întreagă a tăcut. Îmi ascund capul în mâini de atâta rușine...” Sigur, timpul de astăzi este rezervat: nu este pasionat de crime! Este, însă, fermecat de imaginația buzunarelor! Și de magia climei de peste mări și țări! Repet: Magda Ursache nu fuge de ea însăși. Da. Și nu tace».
O „scrisoare întredeschisă”, care este de fapt o cronică literară, semnează Magda Ursache la cartea „Jurnal indirect” de C. Stănescu, vol. 2, Editura Academiei Române. Liviu Ioan Stoiciu publică pagini de „Jurnal”, de la 11 iulie 1973 la 17 iulie 1973 inclusiv. Ionel Popa oferă câteva pagini de istorie literară, „Lucian Blaga și Liviu Rebreanu sub cupola Academiei”. Istorie literară semnează Marin Iancu, „Mișcarea albatrosistă. Ambianță și reprezentanți (II)”. O continuare din numărul anterior al revistei avem sub semnătura lui Constantin Cubleșan, studiul „Ion Creangă – Poveștile corozive (II)”. Romanele poeților este rubrica semnată de Andrei Moldovan, ocupată în acest număr cu cronica la romanul „Siberii” de Radu Ulmeanu (Ed. Tribuna, Cluj-Napoca, 2017).*
Ioan Scurtu semnează eseul/studiul de istorie „Alexandru Marghiloman și unirea Basarabiei cu România”. Tot la rubrica Centenarul întregirii, citesc: „Unirea Bucovinei la România” de Traian D. Lazăr, „Înfăptuitorii Marii Uniri – preoți din Bihor” de Maria Vaida și „Devenirea «întru sine» a națiunii române” de Aurel V. David.
La paginile de proză remarc „Monolog parodic” de Niculae Gheran, cu indicații de regie (după lectura caruia aș putea deduce că maestrul pregătește în taină încă un volum (V) la seria romanescă „Arta de a fi păgubaș” ori, cel puțin, un volum de proze). Proză mai semnează: Constantin T. Ciubotaru, Ion Gheorghe Pricop, Mihai Sălcuțan, Constantin Severin, Oana Mihaela Savin, Magdalena Stoicescu, iar Mircea Tomuș și Ioan Dumitru Denciu, teatru.
Un eseu/studiu care poate pune pe gânduri mulți savanți (dacă mai sunt în viață) semnează Victor Ravini, „Dacă ciobanul din Miorița a fost sau nu omorât”. Vă las pe dvs. să constatați dacă ciobanul din balada Miorița moare simbolic, la fel ca atunci când apostolul Pavel spune că el moare în fiecare zi, pentru a se uni cu Dumnezeu, sau e omorât tâlhărește.
Rodica Lăzărescu (redactor-șef ProSaeculum) publică un interviu cu Victoria Milescu, dialog cu titlul „Poetul (...) se autozidește în propriile-i scrieri, împreună cu rănile, cu sentimentele și ideile veacului său” (pp. 54-59). Georgică Manole publică un interviu cu Lucia Cherciu, dialog cu titlul „Orice român din diaspora trebuie să fie sigur că este înarmat cu cărți vechi și noi de acasă”. Alte reflecții asupra basmului, despre Ion Creangă, semnează A. Gh. Olteanu.
Eseuri și cronici literare semnează: Iordan Datcu – „G.T. Kirileanu și Titu Maiorescu”, Petre Isachi – „Dostoievski și drumul spre centru” (cronică la volumul „Prin subteranele dostoievskiene” de Ion Fercu, Ed. Junimea, Iași, 2018), Ionel Nicula – „Alexandru Surdu. Fișe pentru un medalion”, Ion Andreiță – „Memoria de alături” (cronică la cartea „Singur printre oameni”, monografie Ștefan Goanță, de Irina Goanță, Ed. David Press Print, Timișoara, 2018), Nicolae Havriliuc – „Sub semnul contemplației”, „Starea ce ne-ncearcă”, Mihaela Matache – „Pericle Martinescu – Poezia, între modele și căutarea sinelui”, Viorel Chirilă – „Ființa în fața marelui prag. Poezia lui Horia Bădescu (II)”.
___________________
*)N.m. – V.R.: Ajuns cu lectura la finalul cronicii, am citit descrierea lui Andrei Moldovan de vreo trei ori. O experiență similară – „respirație integratoare”, de natură să transporte pe individ, temporal, în alte lumi – am trăit la propriu. În timpul ședinței (eram undeva la Bistrița Bârgăului) am avut un „accident pulmonar”. Mi-am blocat respirația, asta o știu pentru că am fost/am făcut-o conștient, jucându-mă cu buricele degetelor de la mâini, ceea ce cred că este interzis. Norocul meu a fost că era „ședință de respirație” în grup. „Profesorul” care ne asista habar nu avea cum să procedeze într-un astfel de caz. Am scăpat ca prin urechile acului. După o astfel de „experiență” nu mi-a mai trecut prin cap să fac aceste exerciții singur, acasă. Până atunci da..., dar n-am îndrăznit. Romanul trebuie să-l citesc, numai că o carte publicată la Ed. Tribuna este greu de găsit, plus anul apariției, 2017.)