Poetul codrilor

Doctor în silvicultură, om al naturii, specialist de necontestat în acest domeniu, Grigore Avram este pasionat şi de lirică. Este autorul volumelor de versuri “Lacrima nopţii”, Sub cerul gol”şi “Rugi”, dar şi a trei lucrări de specialitate, care vorbesc despre viaţa pădurilor, printre care “Dicţionar pentru silvicultori”. Avram ne propune o lume în care arborii stau la taifas cu oamenii , descătuşând în rime libertatea omului care încearcă să-şi găsească Calea Lactee. Poetul are o personalitate aparte în rândul colegilor de breaslă, prin scrierea dedicată pasiunii lui, pădurea, versul fiind o prelungire firească a muncii de expert. Bucuria de a fi în mijlocul aurului verde, tristeţea când pădurea se stinge uşor, sunt împletite în gând şi vers de poetul pădurilor, care ne pregăteşte o nouă apariţie în volum.

CUVÂNTUL LA UNII?

O daltă ce sapă

În suflet. Nebunii

Cu el se adapă.

Şi răii şi bunii

Îl au. Dar îl scapă

Din baierul gurii

Când morţii beu apă

De grija pădurii.

Iar norii ne seacă

Cu voia. Şi-l fură

Din minte când pleacă

Cu zgomot şi ură.

ÎN RANA TA

În rana ta, copacule fricos,

Rămân ce-am fost, bolnavul dinainte,

Cu viul mort şi-n carne şi în os

Şi-n inimă şi-n suflet şi în minte.

De-ai fi mai bun în lemnul plin de pori

Mi-ai da, în schimb, inele pentr-o nuntă,

Să fiu şi azi nervură peste nori

Sau trecător în clipa ta măruntă.

Dar tu mă bei cu primăveri târzii

Sub cerul gol, în plină dimineaţă,

Să mai rămân privire înc-o zi

În ochii tăi, icoane pentru viaţă.

AM FOST ŞI SUNT

Am fost şi sunt

Un rost mărunt,

Copac flămând,

Sărac şi blând.

Acum mă ştiu

Un drum de rând,

Când prea târziu,

Când prea curând.

Dar tot mai viu,

Să pot să fiu

În ea cuvânt,

În stea pământ.

Sau dor de crâng

Sau nor, să strâng

Priviri de fier,

Iubiri ce pier.

ÎN ALTĂ PARTE

În felia mea de timp

Caut clipa albă, ninsă,

Lumânare-n vechiul câmp,

Stea în cetina aprinsă.

Şi pe dealul dintre văi

Noaptea, când pândeşte Luna,

Caut încă-n ochii tăi

Liniştea dintotdeauna.

Ca să fiu un nor nătâng

Agăţat de-un cer aparte

Să-ţi iau iernile ce plâng

Să le duc în altă parte.

Să mă-nchid în carne os,

Sânge alb la rădăcină,

Să dau vântul nemilos

Codrului bătrân rugină.