Sub tei pe strada Coşbuc

E-o vreme de rugă şi-apus, fantomatică doamnă,

Spiritul frunzei, picur pe aripa lunii, mai plânge prin tei

Tu, Ană, binişor pe-trecută de patruzeci, nebunatică toamnă,

Mă amăgeşti şi mă-nşeli precum nectarul băut de zei

Pe Nosa Arena, la glorie, e pauză publicitară de meci.

Hai să ne tutuim, pe Corso, la o cafea moca, de doi lei.

Iar simt, lângă catedrală, stăruind amăruiul miros de nuc

Ce încântare dacă-rostogolind clipa-aş mai avea douăzeci

Şi-aproape c-aş vrea să mă îndrăgostesc, iar, pe strada Coşbuc.

Burgul adoarme senin, visând la cai şi la căldura verii

Mâine, devreme, aproape de soare, de lăncii de ceaţă şi zori.,

Gospodinele vor achiziţiona, de la piaţa de ruşi, varză şi flori

Varza pentru poloboc şi albe crizanteme pentru cimitirele reci.

La Lechinţa, pivniceri cu blazon Steiniger vor trage de pe drojdia serii

Cucernici, în taină, ca pentru nuntă de prinţi, vinul de sărbători

E-o vreme de plâns, ca un noiembrie-n frig, alburiu şi trist,

Cetatea şi-a cumpărat, la Ostermarkt, căciulă înaltă de nea

Căldură mare doar în biserici şi-n palmele Bunului Crist.

Prin Piaţa Centrală un poet nebun mai plimbă, pe-un umăr, o stea

Visează adesea că zboară prin ceruri de ploi cu un cuib de cuc

Răposată, vara asta s-a prăpădit bătrână. Doar seceta o mai durea

Şi mi-aş dori, iar, să mă îndrăgostesc, pe strada Coşbuc

Sânii tăi, feciorelnică doamnă, trec drept clopote albe şi cântec.

Pulberi de stele îmi par ochii tăi, rătăciţi în albastre culori

Şi mâinile tale, doamnă, miros a colb regal şi-a descântec.

Urmărind, cum trece, peste Turnul Dogarilor, ultimul şir de cocori

Mi-o fi vremea şi mie, c-am ars clocotind iluzoria vară

Iarna e tot mai aproape, şi-o să-mi vină un ordin, de sus, să mă duc

Şi, totuşi, te-aş mai iubi, odată, sub tei, pe strada Coşbuc.

Bocet

În noiembrie de ceară

E-un amar miros de nuc

Firul tortului se rupe

Mama-i dusă-n lunci, sub iarbă.

Fulger doarme. E Apus.

Şi s-a dus din veacul nostru

Ca un cântec trist, de cuc,

Domnul nostru de istorii

Badea George a lu’Coşbuc.

Mic de rele, scump de zile

Ne-a tocmit în zestrea limbii

Cântece de vitejie

Şi Balade şi idile.

S-a topit din cartea noastră

Ca o lumânare-n nuc

Domnu’nostru de cetire.

Badea George a lu’Coşbuc.