Poetul la 70 de ani

La împlinirea vârstei de 70 de ani, poetul Aurel I. Borgovan prezintă volumul de poezie „Pasărea albă”, apărut la Editura bistriţeană Karuna. După „Tornada”, „O lume de râs”, „Punctul de zenit din zare”, versurile din cea mai recentă plachetă de versuri vin la o vârstă onorabilă, prezentată de Borgovan în poemul „La 70 de ani”: „La 70 de ani, gândesc/ Că sunt la jumătatea vieţii/ Dar după floarea tinereţii/ Cum aş putea să nu tânjesc”. Strofele abundă de tinereţe: „Pasărea albă, înfruntă azurul”, poetul fiind conştient că „S-a mai desprins o filă din calendarul vieţii/ Căzând în veşnicie”. Viaţa scrie fiecăruia un destin, un drum de urmat, fapt reliefat şi de poemul „Nu ne-am născut întâmplător”, însă se ajunge la concluzia că „Toate clipele înseamnă viaţă”. Iarna este descrisă într-o serie de pasteluri şi sonete în care „Ochii-ncep să vadă/ Un cârd flămând de biete căprioare”, continuându-se povestea „Sub plapuma zăpezilor, imaculate/ Ce-n fire de cristale e ţesută”. La fel sunt şi ghioceii primăverii: „Zefirul cald, primăvăratec/ Deschide flori ca de jeratic”. Totul în jur este floare: „Au înflorit castanii, policandre/ De flori, în conuri mari, imaculate”. Nu lipseşte descrierea celui mai călduros anotimp: „Vară, dimineţi de vrajă/ Ne îndeamnă către plajă” sau a toamnei. Poetul creionează în vers lucruri întâlnite în viaţa de zi cu zi, de la lucrurile sfinte, până la cele mai banale întâmplări. „În plopii-nalţi cu freamăt şi crengile-n nori/ Unde-şi plânge vântul cumplita vijelie/ Au înnegrit natura, venite din pustie/ Cu cântece sinistre, un stol imens de ciori”, o descriere plumbiană a lumii macabre care înconjoară uneori viaţa noastră.

Borgovan demonstrează că omul care şi-a transformat cuvântul gând în vers reuşeşte să surprindă plăcut, în modul cel mai clasic, pe cititorul a cărui dorinţă de a citi poezie musteşte neîntrerupt.