Aurel I. BORGOVAN

Cu fiecare zi ce trece, Aurel I. Borgovan ne convinge, tot mai mult, că este un neobosit şi devotat slujitor al poeziei. O nouă dovadă pe care ne-o oferă, la frumoasa vârstă de 70 de ani, este cel de al patrulea volum de versuri intitulat Pasărea albă (Ed.Karuna, Bistriţa, 2009). Referinţe critice despre celelalte trei volume au scris Menuţ Maximinian, dr. Crina Decusară Bocşan, Alex. Cristian Miloş, Virginia Brănescu, Ionel Andraşoni.

Pentru a ne face o imagine despre versurile lui vom reproduce câteva fragmente din poeziile sale: “La 70 de ani, gândesc/ că sunt la jumătatea vieţii/ Dar după floarea tinereţii/ Cum aş putea să nu tânjesc?/ Şi dacă prea-n etate nu-s/ Iar sângele-mi mai clocoteşte/ Vreau să vibrez, tot tinereşte/ Şi-am multe de-mplinit şi spus/… (La 70 de ani); “Desprinsă din slavă şi din constelaţii/ Pasărea albă, aduce lumină/ Şi razele albe spre nori şi le înclină/ Aripi albe se-ntrec în vibraţii./ Îmi spală din suflet, pornirile rele/ Imaculată în toate, cu penele-n salbe/ Pasărea albă a inimii mele!” (Pasărea albă); “S-a m-a mai desprins o filă din calendarul vieţii/ Căzând în veşnicie, pe urma altor file/ S-a mai desprins din viaţă încă un an de zile/ Înlocuind sigiliul cel vechi ca şi peceţii./ Dur ne amăgeşte timpul cu arome de şampanii/ Azi totul mi se pare o dulce simfonie/ Deşi viaţa trece, cum se perindă anii” (An Nou); “Atât de rar, mai întâlneşti iubirea/ La vreo pereche abia înfiripată/ Văd tot mai des o piesă neadecvată/ Ca din culise, simt, dezamăgirea/… Cum mi-aş dori puterea, înzecită/ Să te cuprind în braţe, iar şi iar/ Să-mi văd iar tinereţea, retrăită” (Atât de rar); “Părinte-al poeziei mele,/ Un imn de slavă îţi închin/ Pe-al poeziei cer senin/ Luceafăr mândru, între stele/ Mi-ai dăruit şi mie o rază/ Ruptă din harul tău divin/ Când scriu, la geniul tău mă-nchin/ Căci Geniul tău mă luminează”… (Imn lui Eminescu); “Brăzdez cu stăruinţă ogorul minţii mele/ Meşteşugind condeiul în loc de fier de plug/ Îmi încolţesc seminţe pe-al sufletului rug/ Pe cerul poeziei, rodeşte lan de stele…” (Brăzdez cu stăruinţă); “Atâtea doruri au plutit pe Prut/ Şi încă o să mai plutească/ Doinindu-şi despărţirea/ De fraţii basarabeni loviţi sunt crunt”… (Plutesc pe Prut); “Să-mi frângă avântul şi aripile, vor/ Suflete negre încearcă pe ascuns/ Eu, sparg gravităţii, continuu să zbor/ Nu dau satisfacţii, am mult de parcurs/… Pavăza din versuri îmi ştiu făuri/ Sfidez prin poeme, cumplit, nedreptatea/ De partea dreptăţii am fost şi voi fi/ Cu toată fiinţa, îmi apăr DREPTATEA; “De ce-i atâta ură în scrierile tale/ Când Domnul la geneză n-a semănat şi ură?/ Eu văd în poezie o apă clară, pură/ Cu multă gingăşie ca florile-n petale/ Şi cred c-avem nevoie de multă prietenie/ Că viaţa e prea scurtă şi dragostea-i puţină/ În ochii ce sunt limpezi de ce s-arunci ţărână/ Dacă scriu adevărul, cu ce sunt eu de vină…” (De ce-i atâta ură); “Văd codrul că-i pictat în acuarela/ Ca pentru o anume sărbătoare/ Dar e lipsit de păsări cântătoare/ Şi-i mohorât, fiindu-i dor de ele/ De-ar fi posibil, vara amvrea şi-acuma/ Dar toate au în viaţă şi o măsură/ Cum nu suntem stăpâni peste natură/ ne-acoperă c-o pânză rece, bruma” (Pictează toamna); “Pornesc din arbori, frunzele-n migraţii/ Târzie, toamna, ne alungă-n casă/ Se-ntrec în lungi discursuri, candidaţii/… Prea mult te lauzi, dragul meu confrate/ Dar tu cu leafa ta de bugetar/ Cum reuşeşti, fiind parlamentar/ Să-ţi cumperi limuzine şi palate?” (Se-ntrec în lungi discursuri).

Prin lectura acestui volum descoperim un autor care caută să dea forma cea mai potrivită fiecărei poezii, ne dezvăluie nostalgia unor vremuri trăite şi trecute. Aurel I. Borgovan are încă, la vârsta lui, nesăbuite resurse de exprimare, energie şi vitalitate pentru care poate fi invidiat. Merită mulţi ani să trăiască, poezia să o slujească.

Ionel Andraşoni