Poezia ca un refugiu

,,Acum refugiul meu este în poezie”

(Octavia Gheorghe)

Versurile Octaviei Gheorghe din volumele ,,Tainele sufletului meu” (Editura ,,George Coşbuc”, Bistriţa, 2010) şi ,,Casa sufletului meu” (Editura ,,Karuna”, Bistriţa, 2011), prin folosirea cu predilecţie a rimei împerecheate îţi sugerează faptul că ai în faţă nişte creaţii poetice tradiţionale, sub aspect prozodic, care prin conţinutul lor amintesc de aşa-zişi poeţi populari de altădată.

Poezia este pentru Octavia Gheorghe un refugiu, o mângâiere pentru încercările grele ale vieţii: ,,Acum refugiul meu este în poezie” (,,Poezia-hrană vie”). Versurile ei sunt ,,scoase” din ,,adâncul sufletului”, din ,,suferinţele omului” şi au menirea ,,să atingă coarda sensibilă a cititorului”(,,Litera”).

Asemeni vechilor cronicari, Octavia Gheorghe invită cititorul ,,Să înveţe din pildele şi greşelile mele”(,,Cuvintele”). Foarte multe dintre poeziile poetei au o tematică religioasă, par a fi nişte rugăciuni pe care ea le adresează lui Dumnezeu, ca nişte invocaţii sau ca nişte rugăminţi: ,,Mă gândesc cum trebuie să fie casa sufletului meu/ Temelia casei-trebuie să fie o credinţă mare”(,,Casa sufletului meu”).

Poeta e o moralistă, ne dă multe sfaturi, ar dori ca totul să se desfăşoare conform învăţăturii creştine. Uneori ai impresia că ea suplineşte într-o manieră lirică, predicile duminicale ţinute de preotul satului, vorbind despre ,,milostenie”, ,,iertarea aproapelui”, ,,cumpătare”, ,,recunoştinţă”, ,,pocăinţă”, ,,recunoştinţă”, despre ,,judecata de apoi”, etc.

Aceste poezii îmi aduc aminte şi de ,,verşurile” diecilor care se cântă la sfârşitul prohodului, la casa celui mort sau la groapa lui. Printr-o înşiruire narativă ele rezumă viaţa celui plecat spre veşnicie. Tot aşa şi Octavia Gheorghe expune în poeziile sale o cronică a unui destin, cu bucuriile şi necazurile lui, cu împlinirile şi dezamăgirile sale

Cronica de familie este încadrată în cea a unei localităţi, unde ea a vieţuit mai mult, comuna Parva. Încercările de pastel înviorează descriptiv volumele în discuţie. Este descrisă mirifica Parvă , iar frumuseţile anotimpurilor, în ciclul de poezii ,,Natura-oda vieţii”.

Poeta crede că prin poezie poate să îşi asume rolul de pedagog al celor din preajma sa. De aceea ne îndeamnă să ,,gândim pozitiv”, să avem ,,conştiinţă”, să ne iubim părinţii, casa părintească, plaiurile natale, să-i preţuim pe dascăli, şcoala, creaţiile populare, neamul românesc etc.

Poeziile de ,,familie” sunt dedicate copiilor, nepoţilor, mamei, soţului, necuvântătoarelor din curte. În poemele despre familie transpar unele frustrări sau se motivează unele atitudini sau opţiuni.

Mă gândesc cum ar arăta versurile Ocaviei Gheorghe fără îmbrăţişarea de zale a rimei împerecheate, fără tentaţia moralizatoare risipită în peisajul lor.