Casa gândului

Florica Dare, profesoară de Limba şi Literatura Română la Şcoala Gimnazială nr. 1 Lunca Ilvei, vine în faţa cititorilor cu o carte mozaic, prin care surprinde prin modul în care ştie să aşeze cuvintele în casa dinaine a sufletului, apărută la Editura Karuna în condiţii frumoase, sub titlul „Cetatea sufletului meu”. Aici vântul adie uşor peste binecuvântata clipă. Orologiul aduce în faţa lumii inima şi iubirea. Florica Dare prezintă, dincolo de umbre, o scriere a luminii, care râvneşte după sărutul euforiei, în aşteptarea Celui de Sus. Poezia este şansa de a trăi, unduirea copilăriei, regăsirea visului.
Gânduri ritmate ale eliberării, prezentate într-o poezie a contrastelor, în care iubirea luptă cu ura, lumina cu întunericul, veşnicia verdelui având, cu ultima suflare, izbândă. Observăm, de asemenea, o proză cu vădite concepte existenţiale, cu stări psihologice, într-un festin al filosofiei.
Eliberarea vine prin cuvânt, iar dansul literelor aduce steaua care dăruieşte nemurire. Aroma întunericului se împleteşte cu razele suave ale lunii, iar Divinitatea dă poetului forţa necesară pentru a se întoarce în timp pentru regăsirea liniştii întru primirea iertării. Prin puterea versului nopţile fără culori se transformă în curcubeu, iar zilele fără parfum abundă sub mirosul magnoliilor.
Îngerii se vor trezi în zori, în braţele versului aşteptând eternitatea. Dorul se stâmpără prin rime ca într-o oglindă. Litera este vocea interioară: Din leagăne pornit-au pruncii noştri, / Îmbrăţişaţi cu versul, grai străbun / Să de-a întregii omeniri de veste / Că mai există încă un nume de român”.

Versurile se transformă în cântec, în surdină auzindu-se harpa lui David, care ne face să dansăm pe nori. Cerul se uneşte cu pământul, soarele în orizont apune, iar razele aurii ne luminează: Iubirea cunoscută pe pământ, / E o iubire pură, nutrită de-un cuvânt. / Şi-acel cuvânt e numai legământ, / De suflet, pentru tot ce e mai sfânt. / E-un zâmbet vioriu din leagăn de copil, / Ce-angemănat pe veci caldul cămin, / Şi n-a lăsat să adumbresc-nicicând, / Un sentiment profund vibrând
De-atâta bunătate revărsată / Fiinţa cea cu inima curată”.
Prin mostrele de literatură evadezi şi zbori, te eliberezi şi alergi, secunda rimei te face să te opreşti o clipă întru căutarea diamantului care şlefuieşte litera. Aflat la maturitatea artistică scriitoarea ne oferă un dans fără sfârşit, o clipă de vis, întru ascultarea bătăilor inimii, întrebându-ne: „cine în afară de noi poate să trăiască şi să simtă în adâncurile noastre?”
Cred că, pentru această carte, cel mai bine se potrivesc versurile semnate de Florica Dare: De raza gândului tău drag / Ne amintim cu dulci fiori / Tu ai fost cântec ai fost plâns, / În dorul nostru răzleţit / Un prinţ blajin cu ochii vii / Dar veşnic zbuciumat rămâi. / Mi-e dor de paşii tăi hoinari / Lumina-ţi gândului tău verde / Ne-apari din filă-n filă doar, / Răzbuni tăcerea cu poeme. / Ce plin de dor e viersul tău / Zidit din lacrimă şi of / Şi-nmiresmat de-al tău fior / În dulcele pământ de dor.

Casa gândului e deschisă, pătrundeţi cu încredere !