Poliţia Rurală va fi reorganizată în şapte secţii de poliţie comunală
Sub egida „Fă-mă, Doamne, ce n-am fost, pădurar şi şef de post”, din toamnă începe reorganizarea Poliţiei Rurale la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud. Cândva, pe la culesul mălaiului, posturile de poliţie din cele 58 comune din judeţul nostru vor fi desfiinţate, urmând să fie … înfiinţate şapte secţii de poliţie comunală, la Bistriţa, Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi, Prundu Bârgăului, Petru Rareş şi Sânmihaiu de Câmpie.
„Din toamnă, nu vă pot spune data, se intenţionează reorganizarea Poliţiei Rurale. Urmare a unei politici publice la care a fost supupus Ministerul Administraţiei şi Internelor, s-a stabilit că Poliţia Rurală este o structură total ineficientă din mai multe perspective, program, continuitate, intervenţie, timp de reacţie. La nivelul judeţului, odată cu Statul de organizare şi funcţionare al Inspectoratului, am propus un număr de şapte secţii de poliţie comunale”, a anunţat şeful IPJ Bistriţa-Năsăud, comisarul şef de poliţiei Ovidiu Mureşan, la întâlnirea cu primarii bistriţeni.
Potrivit acestuia, când va intra în vigoare…noul concept, vor dispărea şefii posturilor de poliţie, adică funcţiile, nu oamenii, locul acestora fiind luat de mult mai europeanul poliţist de proximitate. „Sectoristul din mediul urban (n.n. – reintrodus în sistem cu 1 iunie) se va regăsi la nivelul mediului rural. Funcţie de mărimea comunei, de situaţia operativă, vor rămâne în permanenţă unul sau doi lucrători de poliţie. Pe lângă cei care vor asigura proximitatea, vor fi cei care vor desfăşura activitatea de poliţie judiciară, cercetarea şi urmărirea penală. Al treilea segment, care apare ca element de noutate, este cel de patrulare. Intenţionăm pe raza judeţului, cu forţele pe care le avem la dispoziţie, să putem asigura patrulare pe interval de 24 ore”, a explicat şeful IPJ Bistriţa-Năsăud.
În Bistriţa-Năsăud, cu excepţia zonei arondate secţiei de la Sânmihaiu de Câmpie, „numărul de locuitori pe cap de poliţist este peste media naţională, cu 3-400 locuitori pe cap de poliţist”, a dat asigurări comisarul şef Ovidiu Mureşan.
Altfel, cu titlul de recomandare şi rugăminte, şeful Poliţiei judeţene le-a cerut primarilor să valorifice Legea 155/2010 a poliţiei locale. „Mai devreme sau mai târziu, ordinea şi siguranţa publică va fi exclusiv a dumneavoastră”, a concluzionat Ovidiu Mureşan. De cealaltă parte, primarii au spus mai tare sau mai încet …”pe banii cui?”.
Citiţi şi:
- Reorganizarea Poliţiei Rurale nu va lăsa poliţiştii pe drumuri, nici “tranşeele libere”
- Poliţia Rurală, numai de bine: infracţionalitatea în scădere, timp redus de intervenţie
- Posturile de poliţie comunală se reînfiinţează din 1 septembrie. Revin la post … şefii de post
- Posturile comunale de poliţie, reînfiinţate, la cererea sătenilor şi primarilor
- Poliţia bistriţeană, la ceas de bilanţ. Ioan Buda, inspectorul general IGPR: Am încredere în echipa managerială şi în fiecare poliţist din IPJ B-N
Adaugă comentariu nou