Politică

Deputatul Daniel Suciu susţine că Opoziţia, mai ales consilieri judeţeni ai PNL, critică administraţia publică judeţeană, fără a şti că „judeţul Bistriţa-Năsăud este campionul absolut la nivel...
Deputatul Daniel Suciu, liderul de grup parlamentar al social-democraţilor de la Camera Deputaţilor, a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, măsurile pe care actuala guvernare, atât prin...
Deputatul Daniel Suciu a anunţat că, până la finele anului 2019, printr-un program guvernamental, la nivel naţional finanţat din bani europeni, în România vor ajunge 1244 de ambulanţe. Dintre acestea...
Deputatul Daniel Suciu, liderul de grup parlamentar al social-democraţilor de la Camera Deputaţilor, a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, măsurile pe care actuala guvernare, atât prin...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a întâlnit, zilele acestea, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, dar şi cu mari fermieri sau procesatori din domeniul agricol. Acesta a declarat...
          Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, la Bistriţa, că formaţiunea îşi va face propria listă de candidaţi pentru alegerile...
          Peste 245 de aleşi locali ai ALDE – vicepreşedinţi de consilii judeţene, primari, viceprimari, consilieri judeţeni şi consilieri locali – s-au reunit la Bistriţa în cadrul Ligii Aleşilor...
Robert SIGHIARTĂU, deputat și secretar general al PNL, a adresat o scrisoare deschisă domnului Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor publice, solicitându-i să declanșeze imediat procesul de...
Vicepreşedintele USR, Cristian Ghinea, a declarat că luna viitoare va fi supusă dezbaterii o moţiune de excludere a ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, din ALDE Europa, aceasta fiind o...
Prof. Cristina Iurişniţi, deputatul USR de Bistriţa-Năsăud şi candidat la alegerile europarlamentare, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, alături de Cristian Ghinea - vicepreşedinte USR şi...
Liberalii bistriţeni care vor să candideze la Primăria municipiului Bistriţa îşi pot depune candidaturile la secretariatul Organizaţiei Municipale a PNL până la 15 noiembrie, iar până în 15 martie...
Liderul liberal Ioan Turc solicită municipalităţii să promoveze un proiect de extindere a oraşului în zona Dealul Cocoşului, în vederea acordării de parcele pentru construirea de locuinţe, la care să...
Preşedintele filialei judeţene a Partidului Naţional Liberal, Ioan Turc, va solicita parlamentarilor liberali să promoveze un set de amendamente pentru Legea 35/1997 privind organizarea şi...
Nu putem rămâne pasivi în faţa unei realităţi care nu ne face cinste la nivel european, iar în acest context voi iniţia o serie de modificări legislative pentru modificarea şi completarea Legii 272/...
La Avocatul Poporului, alături de colegi din USR, am depus o sesizare de neconstituționalitate la OUG 92 de desființare a DNA si DIICOT prin atacul direct cu dedicație la dreptul procurorilor de a...
Într-o declarație politică susținută astăzi în Camera Deputaților, deputatul PMP, Ionuț Simionca, a vorbit despre criza acută de pe piața forței de muncă din județul Bistrița-Năsăud, a cărei...
La Sighet a avut loc ediția a treia din cadrul școlii politice sub genericul „Școala Libertății”. Tema principală de discuție a fost lupta pentru libertate a personalităților din istoria română care...
Tinerii interesați de dezvoltarea competențelor în domeniul parlamentar, administrativ și legislativ al Camerei Deputaților, vizând activităţi specifice dimensiunii parlamentare a Preşedinţiei...
Deputatul Varujan Vosganian susţine că obiectivul ALDE este ca în următorii doi ani electorali să obţină rezultate apropiate de cele ale PNL, astfel ca, atunci când în România guvernarea va fi de...
Vicepreşedintele ALDE, deputatul Varujan Vosganian, consideră căpentru a discuta despre oalinaţă electorală pentru alegerile europarlamentare din mai 2019, trebuie îndeplinite trei „precondiţii”, şi...
În declarația sa politică, vicepreședintele pentru mediul de afaceri, industrie și antreprenoriat al Mișcării Populare a cerut ministrului Ștefan-Radu Oprea să renunțe la propunerile aberante de...
”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi şi cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi”. Mi-ar fi plăcut să am eu puterea și înțelepciunea să pot...

Pagini

Subscribe to Politică
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5