Politică
|
Preşedintele PNL Beclean, Stelian Dolha, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că în ultima şedinţă de Birou Politic Teritorial, a pus la punct un program de monitorizare a... |
Protestele continuă la Bistriţa şi în alte oraşe din România pe fondul măsurilor de austeritate şi în pofida apelului la unitate lansat de preşedintele Băsescu.
Vicepreşedintele PNL B-N, Stelian... |
|
Secretarul general al Partidului Democrat Liberal, deputatul Ioan Oltean, crede că alegerile locale şi cele parlamentare se vor desfăşura simultan în noiembrie 2012, iar alegerile anticipate nu sunt... |
Liderul filialei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Ioan Oltean, susţine că este deschis dialogului cu bistriţenii nemulţumiţi care au ieşit în stradă, însă demersul ar trebui să fie... |
|
Secretarul general al Partidului Democrat Liberal consideră că, în lipsa adoptării unor măsuri pentru populaţie, ultima soluţie va fi plecarea Guvernului. Liderul democrat-liberal crede că, într-un... |
Partida Romilor Pro-Europa va depune liste de consilieri locali, municipali şi judeţeni în toate cele 62 de unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului Bistriţa-Năsăud, anunţă liderul judeţean... |
|
Secretarul general al Partidului Democrat Liberal, deputatul Ioan Oltean, a declarat, pentru Mediafax, că decizia Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea legii privind comasarea... |
Secretarul general al Partidului Democrat Liberal, deputatul Ioan Oltean, a declarat, pentru Mediafax, că decizia Curţii Constituţionale privind neconstituţionale legii privind comasarea alegerilor „... |
|
Liderul democrat-liberalilor bistriţeni, deputatul Emil Radu Moldovan, consideră că decizia Curţii Constituţionale a României privind neconstituţionalitatea comasării alegerilor reprezintă un răspuns... |
Comasarea alegerilor este neconstituţională, a decis Curtea Constituţională. Alegerile nu pot fi comasate.
Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat că Guvernul Boc ar trebui să-şi dea demisia pentru că... |
|
Preşedintele Traian Băsescu şi liderii politici Emil Boc, Kelemen Hunor, Varujan Pambuccian, dar şi Opoziţia au fost ţinta criticilor preşedintelui Partidului România Mare Bistriţa-Năsăud, Viorel... |
Telciu şi Ilva Mică reprezintă cele două comune în care reprezentanţii conducerii Organizaţiei Judeţene a PNL BN au fost prezenţi la sfârşitul săptămânii trecute, luând parte la evenimente locale... |
|
Vicepreşedintele judeţean al PRM, prof. Gheorghe Pop, consideră că, faţă de evenimentele din ’89, protestele din ultimele zile sunt adevărate, reprezentând “o adevărată revoluţie a românilor”.
|
Uniunea Social Liberală a luat act cu stupoare de discursul halucinant și total rupt de realitate al președintelui Traian Băsescu. După aproape două săptămâni de tăcere, Traian Băsescu nu a găsit... |
|
Marţi, 24 ianuarie. Este a zecea zi de proteste la Bistriţa.
Nemulţumiţii au ieşit din nou în stradă. Locul de întâlnire a fost acelaşi, zona din faţa Prefecturii, personajele aceleaşi, în linii... |
Dezbaterile din cadrul sesiunii extraordinare a Parlamentului au condus şi la replici mai acide între secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, şi liderul PNL, Crin Antonescu.
|
|
Deputaţii Partidului Naţional Liberal, Adriana Săftoiu şi Mircea Diaconu, au anunţat, luni, că şi-au scris demisia din Parlamentul României.
La fel ca alt deputat liberal, Ludovic Orban, care şi-a... |
Domnule preşedinte,
Domnule prim-ministru,
Stimaţi colegi,
Opoziţia a cerut această sesiune extraordinară. Nu am cerut această sesiune extraordinară pentru că ne-ar fi fost foarte dor de... |
|
Joi, 19 ianuarie, în faţa Arcului de Triumf din Bucureşti, i-am văzut pe liberali mai plini de entuziasm, de vervă, cum nu i-am văzut niciodată.
Consider că ar fi meritat şi cei 50 sau 100 de lei... |
Dacă tot s-a trezit România, într-o formă de protest originală ca durată şi frumoasă ca metodă, stă în aer întrebarea simplă dar evidentă: câte zile mai trec până când puterea ia prima decizie pe... |
|
Duminică, 22 ianuarie. Ziua 8. Protesele continuă şi la Bistriţa, la fel ca în peste 60 de oraşe din ţară.
Peste 230 de bistriţeni au ieşit din nou în stradă pentru a opta zi consecutiv.... |
Vremea nu tocmai prielnică şi ignoranţa Puterii nu i-au descurajat pe bistriţeni, peste 100 de persoane ieşind sâmbătă seara, pentru a şaptea oară, în stradă să-şi spună nemulţumirile. De această... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Mar, 11:20
Dr. Florina Dolha și dr. Crina Fofiu de la SCJU Bistrița, la Congresul European de Gastroenterologie Mar, 09:46
Ziua a cincea/Erasmus+ CJRAEBN- istorie, tradiție și mândrie națională în Katerini, Grecia Mar, 08:19
Sângeorz-Băi: Din 27 octombrie, Serviciul de Evidență a Persoanelor este într-o nouă locație. Mar, 07:59
PRO-VERBE: Norocul îi ajută pe cei puternici Mar, 07:55
Elena M. Cîmpan: Octombrie, primul bal Cultura
Norocul îi ajută pe cei puternici ne spune un proverb adesea enunțat cu admirație pentru cei ce...
Comentarii
Poetul și traducătorul Valeriu Stancu, la Bistrița
cititor -
Lun, 18:44
Primăria să aloce fonduri pentru scriitorii bistrițeni!
PRO-VERBE: Am ieșit desculț în stradă și eram trist până când am văzut un cerșetor care nu avea picioare
Dorel de Bistrita -
Dum, 09:49
Pai guvernarea care a plecat, probabil voia sa ramanem si " fara picioare " ... !
Vând un teren de cinci hectare, vizavi de Pico Verde!
Dorel de Pico -
Dum, 09:32
" Pico Verde "-i aici cum bagi mana ... pe dreapta ... cum treci dealu' din Ciopleaca si o tzara...
Medicul psihiatru VIVIANA ȚURCAN (Spitalul Orășenesc " Dr. George Trifon" Năsăud): Violența în școli, un strigăt de ajutor care ne obligă să nu-l mai ignorăm
Turcan Viviana -
Dum, 06:47
„Știința ne oferă instrumente și definiții, însă doar puntea dintre oameni poate aduce o vindecare...
Becleanul, gazda Forumului Orașelor Mici din România: Administrație, investiții și dezvoltare durabilă
Iuliu -
Vin, 15:42
Reforma administrației centrale și locale, menită să scoată România din criza economică în care se...
Aniversări
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări de bine însoțite de sănătate, bucurii, împliniri profesionale şi personale doamnei profesor dr.
În zi aniversară, adresăm părintelui ADRIAN DATU, preot paroh la Şieu Sfântu și Caila, calde urări de bine.
În ceas aniversar, îi urăm domnului DUMITRU CIUPA, solist instrumentist, multă sănătate și bucurii alături de cei dragi.
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...







































