Poliţiştii au aplicat amenzi de 121.500 de lei pentru comerţ ilicit. Trei sferturi dintre comercianţii verificaţi au fost sancţionaţi
La finele săptămânii, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acționat pentru prevenirea și combaterea ilegalităților care se comit în domeniul comerțului cu bunuri, produse agroalimentare și de origine animală și subsecvent pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul evaziunii fiscale și a comerțului ilicit cu bunuri și produse.
Astfel, în perioada menționată, au fost efectuate controale și verificări de specialitate în municipiul Bistrița, dar și pe raza comunelor Livezile, Lunca Ilvei, Telciu, Rebra și Maieru.
“În cadrul acțiunilor desfășurate au fost verificate peste 60 de persoane juridice și fizice, iar ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 121.500 de lei, și a fost confiscat numerar în cuantum de 507,4 lei”, informează Inspectoaratul de Poluiţie Jusdeţean Bistriţa-Năsăud.
În paralel cu aceste acţiuni, sâmbătă, în intervalul orar 04.00-10.00, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică - Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu personal din cadrul Direcției Sanitar - Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud au acționat pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice și a activităților ilegale privind comerțul stradal cu produse de origine animală pe Valea Bârgăului. Au fost verificate 15 autoturisme, dintre care 6 transporturi de material lemnos. Cu ocazia constatatărilor, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.000 lei, dintre care 4 conform OUG 195/2002, 5 la Legea 12/1990 și una conform O.G. 23/2008.
Citiţi şi:
- Destinațiile exotice- punctul de relansare al turismului în 2020
- 20 curiozități despre apa minerală
- Urmează să îi cumperi cadou unei femei din viața ta? Nu pleca la cumpărături fără să citești LISTA cu SFATURI
- Cele mai populare jocuri de păcănele: Top 10 sloturi online
- O mănăstire din judeţ va deschide un centru pentru copii orfani
Adaugă comentariu nou