Povestea saşilor bistriţeni

Volumul „Exodul saşilor bistriţeni”, apărut la Editura Karuna, sub semnătura Nicoletei Moldovan, surprinde istoria zbuciumată a saşilor stabiliţi în Bistriţa şi împrejurimi. Cartea este ca un puzzel care reconstruieşte, prin mărturiile saşilor, clipele grele prin care au trecut atunci când au fost obligaţi să-şi părăsească casa. Martorii au adus în discuţie atmosfera dureroasă şi sumbra războiului, reluată şi structurată de autoare astfel încât cititorii se întâlnesc cu o adevărată pildă, după cum declară în prefaţă prof. Doina Macarie. Cercetările nu s-au oprit strict la oraş, martorii fiind căutaţi şi în satele din jur, care oferă, prin pluralitatea lor etnică şi printr-o îndelungată tradiţie multiculturală, un teren de studiu fertil pentru urmărirea procesului exodului saşilor.
Cercetarea echilibrează interpretarea dintre memoria colectivă şi istoria mărturiilor orale, argumentând, în acelaşi timp, anumite etape prin apelarea la documente. Anul 1944 este cel care a declanşat scânteia. Până atunci, toată lumea trăia în pace, după cum spune şi martorii: „Foarte bine ne-am înţeles, foarte bine ne-am înţeles între… cu noi, foarte, foarte bine”, declară Bucur Ema, fapt întărit de Mureşan Brigitte: „La noi în Ardeal nu era niciodată diferenţa că tu eşti român, tu eşti ungur, tu eşti evreu, tu eşti sas. Erau vecini, deci, se ajutau”. Intervievaţii confirmă faptul că saşii, locuind în zonele mai bune ale oraşului, aveau şi o stare materială mai bună, ştiind să-şi formeze copiii în spiritul muncii. O muncă care va rămâne străinilor: „În ’44 o fost că dacă nu pleci, vin ruşii, te ocupă şi tineretul îl ia şi îl duce în Rusia. Toţi saşii din România, dar şi cei din Bistriţa, au plecat… O rămas oraşul gol, apăi sigur că n-o rămas mult timp gol că o venit şi l-o ocupat. O tăbărât ţigani destui”, spune Bucur Ema. Fiecare sas nu a avut voie să ia cu el decât 36 de kilograme. Ce puteai să aduni în aceste kilograme din munca de o viaţă? Au plecat pentru că aşa li s-a spus, au plecat pentru că aşa a trebuit, nu pentru că ar fi vrut ei să-şi lase casele, gospodăriile şi tot ce au adunat. Luci Catarina, din Dumitra, avea doar cinci zile când a plecat în căruţă, cu mama, iar când a ajuns în Austria avea două luni. „Au rămas grajdurile cu animale şi vaci, găini şi oi şi tot ce am avut. Vinuri, grâul în hambare, în podurile caselor, beciurile pline de vin, avea câte 1000 de kile de vin fiecare gospodar. Toate au rămas şi au plecat absolut toţi. S-au strâns cheile. La fiecare cheie numărul casei şi, într-o cotarcă, s-au depus în Primărie. Ce s-a întâmplat mai departe… aceşti oameni am plecat”, declară Meinhart Johann. Poveşti tulburătoare reliefate de Nicoleta Moldovan, aşezate într-o carte care reconstruieşte clipele tragice prin care au trecut saşii care ne-au lăsat cetatea medievală a Bistriţei. Mulţi dintre ei au plecat cu vagoanele de vite, alţii cu carele. Într-un singur caz familia a cumpărat un vagon doar pentru ea: „În vagon aveam tot mobilierul din casă. Absolut tot, haine şi aparatajul lui tata care l-o avut. Ca meseriaş, ca radiofonist o avut foarte multă aparatură”, afirmă Barabas Emerich Otto. Deplasarea s-a făcut prin Ungaria, unde saşii au fost debarcaţi, stând vreo şase săptămâni, abia mai târziu ajungând în Austria şi Germania. Familii întregi s-au rătăcit pe drum. Însă unele cu bucurie s-au reîntors acasă: „Ne-am întors după un şi o lună şi am venit tot cu trenul, tot cu vagonul de animale”. Casele erau ocupate şi refugiaţii au fost nevoiţi să stea în lagăre. Cum poţi să te simţi când vezi că munca ta de o viaţă este folosită de altcineva, că gospodăria ta este distrusă şi că eşti primit în propria ta curte ca un străin.
Nu a fost uşor pentru martori să povestească cu lacrimi în ochi întâmplările prin care au trecut, dar nici pentru autoare să reconstruiască acest episod din istoria saşilor transilvani, care a început acum 850 ani, după cum declară Thomas Hartig, director executiv Forumul German Bistriţa.
O carte care surprinde prin tragismul întâmplărilor, dar şi prin modul în care Nicoleta Moldovan ştie să prezinte istoria netrucată a acestor meleaguri. Volumul va fi lansat joi, de la ora 17.00, la Casa Cărţii „N. Steinhardt”, în prezenţa supravieţuitorilor care au devenit martori cheie ai cărţii.