POVESTEA UNUI TABLOU

Se nasc poveşti, mai din nimic şi-n calea gândurilor unui creator apar şi se sting pe rând, mereu stele!

O creaţie este procesul unui lung şir de frământări, care bat la porţile ieşirii, dar uşa li se deschide sau nu. Aşa se face că şi-n casa Bumbu cele mai 30 de tablouri au fiecare povestea lor.

S-au născut dintr-un gând, o idee, care a bătut la porţile devenirii, ajungând fapt real. Apoi povestea lui s-a terminat închisă în sufletul pictorului.

Un pictor cu 300 de poveşti în suflet!

Azi, una din ele, povestea morii din Salva:

În neliniştea de dinaintea creaţiei, neastâmpărul îl duce pe Nechita Bumbu mereu spre noi orizonturi, căutând aşezăminte vechi, care atestă modul de viaţă al înaintaşilor. Aşa a aflat de la un prieten că în Salva există o moară veche, scoasă din uz, unde oamenii îşi măcinau bucatele.

Zis şi făcut!

Într-o duminecă precum toate celelalte făuritoare de creaţii, Nechita încalecă pegasul său pe două roţi ... şi valea! , spre moara cu magnet!

Acolo, caută, băiete, ce nu mai este! Dar, iată, că un curios să ştie ce oameni noi mai sunt prin sat, îl îndrumă pe năstruşnicul musafir, cu observaţia că ... ,,nu veţi putea măcina nimic!’’

Şi moara cu pricina (de la marginea satului) era acum o relicvă, aşezată pe un canal tras din Sălăuţa şi pe care în vremurile vechi curgea apă. Acum, canalul este închis, roata morii căzută în groapă, abia că mai există, putredă!

Dar pictorul mai văzuse astfel de construcţii, aşa că o pictă aşa cum şi-a închipuit-o, cu roata la locul ei şi cu apa curgând peste ea, o apă aducătoare de energie! Şi-i mai spuseră oamenii că alături de moară era şi un cazan de fiert ţuică aşa că îl puse şi pe el la locul închipuit. Ca să fie aşa cum e închpuit în memoria sălăoanilor!

Şi lumea se mira căci ,,întocmai aşa a fost!’’ Iar ,,făptaşul’’ bucuros de împlinirea viselor sale, după patru ore de muncă trudnică, încălecă pe ... scuter şi pe-aici ţi-e drumul!

Mai apoi pictura uscată primi şi o ramă după tipicul celorlalte din casă, iar odată când tabloul se afla într-o expoziţie permanentă la ,,Casa Armatei’’ din Bistriţa, fu sesizat şi chiar îndrăgit de privighetoarea plaiurilor noastre, originară din Salva, Maria Butaciu – care concertase aici.

Aşa că trecu şi în posesia ei, numai după ce pictorul îşi făcu după el o copie. Iată ce ne spune marea cântăreaţă despre locurile ce îi sunt dragi: ,,Toate simţurile mele sunt pentru aceste locuri (...) locul unde te-ai născut este un loc sfânt, care te cheamă tot timpul şi care te respectă şi trebuie să-l respecţi şi tu. Am în suflet o mare plăcere să văd cărările copilăriei şi să văd oamenii care dau bineţe (Margareta Moldovan, album foto ,,Bistriţa-Năsăud’’, vol. V ,,Tot pe drum, pe drum...’’, Ed. ,,Nova Didactica’’, Bistriţa, 2010). Şi cum era şi normal, tabloul cu moara copilăriei i s-a legat de suflet.

De la suflet de artist, la suflet de artist! Şi aşa se nasc legendele!