Povestea vredniciei preoţeşti

Cu siguranţă, puterea Sfintei Biserici se vede şi în modul în care trimişii Celui de Sus pe pământ, preoţii, reuşeşsc să fie aproape de credincioşi. Unul dintre vrednicii preoţi ai Ţării Năsăudului a fost părintele Dumitru Tomi, trecut la veşnicie anul trecut şi pentru care, iată, se fac lucruri deosebite pentru a-i păstra memoria vie. De curând, a avut loc un festival folk dedicat memoriei părintelui. Un alt fapt demn de laudă este apariţia volumului „In memoriam preotul Dumitru Tomi - 1946- 2014”, la Editura Pim, îngrijit de preşedintele Astra, Ioan Seni.
Pentru modul în care a ştiut să structureze această carte, lăsând drum liber cuvântului părintelui trecut la veşnicie, Ioan Seni merită felicitări.
Părintele Dumitru Tomi s-a născut la Mocod, fiind absolvent al Liceului „George Coşbuc” din Năsăud şi al Institutului Teologic din Sibiu. Este hirotonit în 1972 diacon, iar mai apoi preot şi duhovnic pe baza parohiei Rodna. Din 1975 este preot la Catedrala Năsăud, acolo unde slujeşte o viaţă. Este cel care construieşte din temelii prima capelă mortuară din Patriarhia Română, Comoara, renovează Catedrala din Năsăud, formează corul bisericesc împreună cu arhidiacon Cornel Pop. Pentru toată strădania sa primeşte titlul de iconom oferit în 1988 de ÎPS Teofil, titlul de iconom stavrofor oferit în 1993 de ÎPS Bartolomeu şi, tot în acelaşi an, Crucea Patriarhală oferită de PF Teoctist, Patriarhul României. Pentru modul în care a ştiut să promoveze credinţa străbună, din 2010, este Cetăţean de Onoare al Năsăudului. „De abia atunci când un preot bun pleacă ne dăm seama cât de importantă a fost misiunea lui printre noi”, spunea la lansarea cărţii Mitropolitul Andrei. „Noi, care atât de repede murim, astăzi florile spirituale ale recunoştinţei noastre le punem la căpătâiul părintelui Dumitru, rugându-l pe Dumnezeu să-i facă parte de odihnă, să-i mângâie familia îndurerată, iar nouă, tuturor, să ne dea înţelepciune ca viaţa, cât o mai avem de trăit, s-o trăim cu Dumnezeu şi lângă Dumnezeu”, era mesajul transmis sutelor de credincioşi pe 16 februarie 2014, de Mitropolitul Andrei la înmormântarea părintelui Tomi.
Poate că Ioan Seni şi-a făcut şi o datorie de onoare faţă de colegul de liceu prin publicarea acestei cărţi, considerându-l pe părintele Tomi „un preot cu har şi cu dar, un înţelept slujitor al bisericii şi al comunităţii năsăudene, un preot şi coleg stimat”.
Cartea impresionează prin gândurile părintelui Tomi, cel care îşi dorea să editeze o carte despre satul natal Mocod, gânduri aşezate acum în volum care-i este dedicat, o dată cu trecerea la veşnicie. Părintele Tomi scrie despre plopul – monument al naturii de peste 200 de ani; de craii de la Mocod, de vestitele vâltori, despre tradiţiile care l-au însoţit toată viaţa, dar mai ales despre familie, pe care o creionează cu mare sensibilitate. Tata, meşter rotar, era „un suflet bun şi un meşter priceput”, iar mama, surprinzător, a ajuns să fie măcelarul satului, însă era un suflet de o bunătate aparte dar şi o croitoreasă iscutită. Tot mama a avut darul cântării, fiind cooptată în ansamblul „Ciocârlia” din Bucureşti, însă familia s-a opus să facă o carieră muzicală. O familie în care credinţa pentru Dumnezeu era la loc de cinste, iar acest mesaj a fost impregnat şi în sufletul viitorului preot, cel care avea să primească acest mesaj divin în 1969, la un an după căsătorie, în timp ce se afla la Codor, în satul soţiei. Interesant este modul în care părintele Tomi vorbeşte despre Revoluţia din 1989: „Cuprins de această bucurie ca unul care a avut de suferit din cauza dictaturii, precum întregul popor, m-am alăturat lor şi în faţa bisericii m-am îmbrăcat în veşminte. Am început să rostesc rugăciuni de dezlegare din robie a unui popor încătuşat timp de 50 de ani. Lumea a început să cânte „Deşteaptă-te, române”, şi să colinde, lucru total interzis de sistem până atunci. Ne-am urcat în primărie unde s-a format imediat un comitet provizoriu care să conducă destinele oraşului... Timp de 12 ani fiind apoi ales, de comunitatea năsăudeană, consilier”. Poate unele dintre cele mai frumoase pasaje ale cărţii sunt cele în care părintele Tomi scrie despre resfinţirea bisericii din Năsăud şi participarea Patriarhului Teoctist, pe care l-a invitat personal să fie prezent, pe 23 aprilie 1993, în oraşul academicienilor. Aici se întâlneşte şi cu poetul Grigore Vieru, dar şi cu opreliştile consilierului patriarhului care, venind din Ardeal, a crezut că o să ceară bani pentru lucrări. „După discuţiile purtate motivează că un patriarh, de regulă, nu merge de două ori într-un loc, că a fost cu doi ani în urmă la Moisei şi este de ajuns. Atunci mi-am cerut scuze şi i-am spus că Moiseiul nu este în Ardeal, ci este în Maramureş şi nu este totuna. L-am rugat să vină, căci, după cum se ştie, primul patriarh, Miron Cristea, a fost absolvent al Liceului „G. Coşbuc” din Năsăud, şi prin intervenţia preafericirii sale în vremurile grele, când greco-catolicii dominau Ardealul, a ridicat o biserică ortodoxă în Năsăud, ca rezistenţă în lupta cu greco-catolicismul”. Patriarhul l-a strigat pe şeful de cabinet şi i-a zis: „Broscărene, notează în agenda de lucru, pe 23 aprilie 1993, vom fi la Năsăud, la resfinţirea Catedralei”. Preotului din Năsăud i s-au umezit ochii, iar Patriarhul l-a îmbrăţişat: „Pleacă liniştit acasă şi pregăteşte totul ca să fie bine pe când voi veni”. Această zi a sfinţirii Catedralei năsăudene va rămâne ca un reper istoric peste timp, Patriarhul fiind primit cu braţele deschise, dar şi cu pâine şi sare, alături de Mitropolitul Bartolomeu, fiind purtat prin Năsăud într-o trăsură cu doi cai, fiind impresionat de modul în care toate porţile caselor erau deschise şi ornamentate cum numai în Ţara Năsăudului a mai văzut. A fost atâta lume încât cu mare greu a reuşit să ajungă în biserică. Peste 60.000 de oameni din ţinutul năsăudean, dar şi din Ardeal, au asistat la aceste momente unice în care părintele Tomi a primit Crucea Patriarhală, iar mama lui, îmbrăcată într-un costum naţional, s-a aplecat asupra ierarhilor şi, cu lacrimi de bucurie, a început să cânte doina „Pe cea verde coastă”.
Vizita la locurile sfinte l-a ajutat şi mai mult în activitatea de preot pe părintele Tomi. Momentele în care vorbeşte despre boală sunt cutremurătoare, în scurt timp, pentru problemele de la gât acesta făcând nu mai puţin de 35 raze şi slăbind 35 kilograme. Părintele Tomi şi-a dus cu vrednicie boala de pe acest pământ, ştiind că într-o zi răsplata va veni din ceruri. Impresionantă este rugăciunea pe care părintele Tomi o scrie cu o zi înaintea morţii: „Sfinţilor îngeri, păzitori ai copiilor şi nepoţilor mei, conduceţi paşii lor, feriţi-i de boli şi accidente, de necazuri, de întâmplări rele, de ispite şi acoperiţi-i cu aripile dragoste voastre ziua şi noaptea, la lucru şi odihnă. Fecioară Marie, mama lui Dumnezeu, eu şi Monica, fie ţie îţi încredinţăm viaţa noastră, ajută-ne să trăim şi să murim creştineşte... Iisuse Hristoase, când tu vei hotărî să ne desparţi unul de altul primeşte-ne la tine”.
Volumul impresionează şi prin mesajele transmise de oamenii apropiaţi ai părintelui Tomi, începând cu arhiepiscopul Irineu Pop Bistriţeanul, episcopul Vasile Someşanul, protopopul Ioan Dâmbu, preoţii Lucian Greabu, Florin Rusu, Ioan Pintea, Chiril Zăgrean, dar şi năsăudeni de vază – Dumitru Mureşan, Eugen Moldovan, Floarea Pleş, Ioan Mititean, Olga Lucuţa, Iacob Naroş, Romulus Berceni.
Cartea este povestea care va rămâne peste timp despre preotul Năsăudului – Dumitru Tomi, a cărui nume va dăinui în posteritate.