Poveştile bunicilor de pe Valea Someşului, readuse în actualitate

Claudiu Moldoveanu

La Sângeorz-Băi, ca urmare a încheierii Concursului de povestiri multi-culturale, s-a organizat un atelier de povestiri digitale în scopul redescoperirii identităţii cultural-gastronomice din judeţul Bistriţa-Năsăud.
În cadrul atelierului, participanţii au scris şi au înregistrat poveşti personale pe tema copilăriei şi vieţii la sat, aplicând metoda lui Joe Lambertintr - un format deja consacrat de Fundaţia Progress prin proiecte anterioare (ex. proiectul „Extending Creative Practices”, finanţat prin programul Grundtvig, şi proiectul Silver Stories, finanţat prin programul Leonardo da Vinci, Transfer de Inovaţie). Astfel, tinerii au învăţat cum să folosească instrumente IT (computer, scanner, programe gratuite de editare audio-video – Windows Live MovieMaker, Audacity) pentru a crea, edita si transmite povestiri digitale, pe când participanţii adulţi şi-au concentrate atenţia pe redactarea şi înregistrarea povestirilor, folosind Audacity.
Au fost prezenţi tineri din Sângeorz, Rodna, Feldru, Rebrişoara, alături de Gheorghe Crişan, manager, Ramona Sinca şi Menuţ Maximinian, responsabili de proiect, Elena M. Cîmpan-preşedinta Societăţii Scriitorilor Bistriţeni, etnologul Liviu Păiuş, profesorii Radu Băeş şi Vasile Svinţiu. Acţiunea a avut loc la Biblioteca Orăşănească, director Alexandru Chira.
În urma atelierului au rezultat 11 podcast-uri (inregistrări) şi 7 povestiri digitale despre: prima iubire a unui unchi pentru o fată de la circ; viaţa bunicilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial; strânsul fânului alături de toată familia; pregătirea saramurii, pitulatul ciorbei de macaroane, dar si invocarea ciuvicului pentru a-i convinge pe cei mici să mănânce; legendele Pastelui Blajinilor şi Mociriţa cu trifoi şi pasiunea pentru folclor, trecută de la bunică la nepoată.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5