Pr. Alin Ciprian Cîndea: Fuga în Egipt, un model pentru viața noastră

În Evanghelia după Matei 2,13-23, suntem martorii unui moment crucial din viața Sfintei Familii: fuga în Egipt. Este un exemplu de ascultare, curaj și angajament, care ne provoacă să reflectăm asupra propriei noastre chemări de a răspunde lui Dumnezeu în prezent, nu doar să trăim din frumoasele amintiri ale trecutului.

Iosif, personajul central al acestui episod, ne oferă o lecție puternică despre ce înseamnă să trăim o credință activă și concretă. În mijlocul nopții, un înger îi poruncește să se ridice, să ia copilul și pe mama Lui și să fugă în Egipt. Fără ezitare, fără întrebări, Iosif acționează imediat. Această promptitudine reflectă nu doar ascultarea lui față de voința divină, ci și o încredere profundă în planul lui Dumnezeu, chiar și atunci când viitorul pare nesigur.

În viața creștină, suntem adesea tentați să ne odihnim pe laurii trecutului, să contemplăm momentele în care am simțit dragostea lui Dumnezeu sau am realizat unele fapte bune. Dar chemarea lui Dumnezeu nu este ancorată în trecut; ea ne provoacă să răspundem aici și acum. Sacrificiile și faptele bune din trecut sunt prețioase, dar chemarea lui Dumnezeu nu se limitează la ele; ea ne provoacă să răspundem în prezent. Nu dragostea dintâi definește fidelitatea, ci perseverența, angajamentul nostru zilnic până la sfârșit. A ne considera datoria împlinită doar pentru un sacrificiu făcut odată riscă să transforme viața spirituală într-un muzeu al trecutului. Creștinul autentic însă își asumă zilnic crucea, știind că fidelitatea este un drum continuu, nu un episod singular.
Sfântul Iosif nu este un visător pasiv; el transformă viziunea divină în acțiune concretă. Mai întâi, acceptă să o ia pe Maria, pe care intenționa să o lase în ascuns; astfel, îmbrățișează planul lui Dumnezeu, renunțând la propriul său gând inițial. Prin fuga în Egipt, protejează Pruncul și pe Fecioara Maria, asumând riscuri și sacrificii personale, perseverând în alegerea făcută. Această fugă devine un exemplu al unei credințe active, care răspunde chemării lui Dumnezeu fără scuze sau amânări.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne înteamnă: „Nu încetați să faceți binele.” În exemplul lui Iosif, vedem că binele nu este niciodată un act izolat; este un angajament constant, o cale care necesită vigilență și perseverență. Viața de credință nu este o destinație, ci un drum pe care suntem chemați să mergem cu curaj, indiferent de provocările care apar. Evanghelia ne reamintește că fidelitatea față de Dumnezeu înseamnă să trăim fiecare zi cu o inimă deschisă. Așa cum spunea Papa Francisc în Evangelii Gaudium, „Fiecare creștin este un discipol-misionar.” Iosif este prototipul acestui discipol-misionar: un om simplu, dar curajos, care acționează din iubire față de Dumnezeu și față de familia sa.
Iosif nu vorbește mult în Evanghelii; el acționează. La fel ca în parabola celor doi fii (Matei 21,28-31) în care Isus subliniază că ceea ce contează nu sunt promisiunile noastre, ci acțiunile noastre. Aceasta este esența fidelității: să răspunzi chemării lui Dumnezeu prin faptele tale, chiar și atunci când nu există aplauze sau recunoaștere.

Sfântul Augustin spunea: „Iubește și fă ce vrei.” Dar această iubire nu este pasivă; este o iubire vie, care se manifestă în alegerile noastre zilnice. Dragostea de pe urmă, nu cea dintâi, arată adevărata noastră dăruire. Este ușor să iubim în momente de inspirație sau entuziasm, dar adevărata iubire se dovedește în perseverența și sacrificiul nostru constant, zi de zi, până la ultima suflare a vieții. Papa Benedict al XVI-lea ne reamintește că „credința creștină nu este doar o convingere intelectuală, ci o viață trăită în comuniune cu Cristos.” Această comuniune presupune acțiuni concrete, implicare activă în planul lui Dumnezeu și o deschidere constantă spre chemarea Sa.

Fuga în Egipt este mai mult decât o relatare istorică; este o lecție spirituală profundă. Este o chemare să ne ridicăm din comoditatea noastră, să fim gata să acționăm în fiecare moment, să ne mărturisim credința, chiar și atunci când drumul pare anevois și greu. Așa cum Iosif a protejat Pruncul și pe Maria, suntem chemați să protejăm credința noastră, să fim lucrători activi în via Sa și să răspundem chemării Lui cu bucurie și încredere. Să nu ne temem, ci să deschidem larg porțile inimii noastre lui Cristos și să lucrăm neobosit pentru Împărăția lui Dumnezeu, aici și acum.
Fidelitatea noastră nu este măsurată de ceea ce am făcut odată, ci de ceea ce facem astăzi. Să trăim, așadar, cu o inimă deschisă, încredințându-ne Domnului și fiind gata să răspundem chemării Sale în fiecare clipă, asemenea Sfântului Iosif.