Pr. dr. Maxim Morariu: Gânduri de peste ocean la sărbătoarea Sfinților Apostoli „Petru și Pavel”

Iubiții mei,

Praznicul corifeilor Apostolilor vine să ne vorbească despre mai multe lucruri interesante. În primul rând, aduce în atenție dinamica unor vieți schimbate radical de către Hristos. De asemenea, ne aduce înainte curajul mărturisirii și ne îndeamnă să cugetăm la modul în care martiriul vine să ofere o binecuvântată mărturie cu privire la veșnicie și importanța ei.

Sfântul Petru e pescarul devenit ucenic. Fratele lui Andrei a răspuns prompt chemării. Credința lui e una marcată de o interesantă spontaneitate care-i aduce când laudele, când critica Învățătorului. E cel ce-l mărturisește, exaltat, drept Mesia. E căposul cetei atunci când refuză să i se spele picioarele, iar ulterior, când i se arată motivația actului ritual, insistă ca acesta să-l curețe întreg. E cel ce jură că nu se va lepăda de Domnul indiferent de circumstanțe pentru ca, în mai puțin de o noapte, să aibă la activ trei deziceri de persoana Sa. Primește mărturii ce vin să-i laude fervoarea credinței, căci ea va fi piatra de la temelia Bisericii, dar și critici pe măsură, pe marea ori în avicinanța munelui Galileii, când se îndoiește. E un apostol misionar ce colindă lumea spre a vorbi spre Domnul, dar e totuși refractar inițial la contactul cu neamurile. E omul ce gândește mai mult cu inima, decât rațional și chipul marcat deopotrivă de contraste și de fervoare.

Își va pecetlui credința în capitala Imperiului, fiind răstignit. Va refuza să fie trimis la moarte în același mod ca și Învățătorul său, dar nu din rațiuni ce țin de originalitate, ci din smerenie. Va ajunge să-și înceapă drumul spre ceruri crucificat cu capul în jos și va rămâne un chip de lumină al creștinătății genuine.

Aidoma lui va fi și „Apostolul neamurilor”. Și totuși diferit. Saul din Tars după numele său laic, e un intelectual rasat al vremii sale. Absolvent al școlii lui Gamaliel, una dintre veritabelele academii ale iudaismului și prieten al lui Barnaba, își va face intrarea în istoria creștinismului prin păzirea hainelor ucigașilor primului martir creștin. Apoi, exaltat, va cere scrisori de la arhiereii Legii vechi spre a merge și supune caznelor pe adepții Galileanului. Pe drum, El însuși îl va întâmpina. Întrevederea-i va schimba viața. Zelul de altă dată nu va fi pierdut, ci redirecționat. Drumul Damascului va fi schimbat pe căi mult mai lungi și nesigure. Trei călătorii vor marca activitatea sa de misionar pe-ntinsul lumii. Orașe a căror faimă marcase Antichitatea vor cădea, de-această dată nu sub asaltul unor armate bine pregătite, ci răvășite de indubitabilul Adevărului propovăduit de el. Unul personal și întrupat. Absolutul.

Apoi, se va folosi de privilegiul oferit de cetățenia romană spre a-și intensifica misiunea și a-și pecetlui mărturisirea. Nu înainte de a se remarca drept un om cu o deschidere aparte, supunând problema circumciziei autorității cetei. La Roma, ascuțișul sabiei nu va reuși cu niciun chip a se apropia de cel al minții pe care i-o străluminase harul, iar moartea va pricinui începutul nașterii sale în ceruri și debutul unei celebrități postume greu de egalat.

Cei doi sunt sărbătoriți împreună. Din motive multiple. Pentru că s-au cunoscut și uneori chiar contrazis, pentru că sunt pionieri, unul prin chemare și acțiune, altul ca strategie misionară și reconvertire profesională și confesională și pentru multe altele.

Iubiții mei,

Exemplul celor doi Apostoli de prim rang ai creștinismului nu este unul la care suntem chemați a medita doar la felurite soroace din decursul anului. Ar trebui să ne ocupe timp prețios adesea. Căci în firescul trăirii lor găsim exemple, iar din mărturisirea lor constantă putem lua noi înșine putere spre a trece peste greutăți. Privind spre Sfinții Petru și Pavel, înțelegem de ce creștinismul a prins așa un avânt, sub înrâurirea Harului, în primul veac de la naștere. Și mai vedem cum am putea ca, pornind de la cele propovăduite și înfăptuite de ei, am putea noi înșine găsi soluții la dilemele misionare ale Bisericii de astăzi. Și poate și la problemele ce ne frământă bruma de existență cotidiană. Dacă am cugeta mai adesea și mai atent la ei, poate am reuși să-i dăm și biografiei noastre fărâma atât de necesară de transcendent. Îndrăzniți!