Pr. dr. Maxim Morariu: Atunci când simțim prezența divină, să lăsăm ca ego-ul nostru să dispară

Iubiții mei,

Praznicul de astăzi vine să ne aducă o suavă mărturie cu privire la mesianitatea lui Hristos. Învățătorul însuși este artizanul ei. Alege trei ucenici împreună cu care urcă pe muntele Taborului. Acolo, dialoghează cu Tatăl. Lasă ca întâlnirea cu Părintele din a cărui încredințare realizează opera mântuitoare să ia forma unei interesante discuții. Ca urmare a bucuriei întrevederii, El însuși se transformă în lumină. Evanghelistul consemnează, atent la detalii, faptul că hainele sale străluceau într-un chip luminos.

Ba mai mult, primește doi oaspeți de seamă. Pe Moise și pe Ilie. Cel dintâi e nu doar vocea redeșteptării conștiinței unui popor obidit și eliberatorul său, ci și proorocul ce vorbește despre Mesia. Cel de-al doilea e și dânsul un profil aparte în tagma sa. Îmbină rigoarea cu prestanța și delicatețea. E milos cu oprimații, ironic cu cei ce alterează adevărata credință și ferm când vine vorba de apărarea ei. Pentru comportamentul său demn, e răsplătit. Ridicat la cer într-un car de foc, nu vede moartea, ci va avea onoarea de a se întoarce spre a limpezi din nou conștiințe, la sorocul vremurilor. Ambii vin să-L întâlnească pe Hristos. Să se convingă că El este împlinirea năzuințelor pe care le-au nutrit cu-atâta ardoare. Sunt și ei bucuroși. Hainele lor capătă și ele, strălucire din lumina Sa.

Iar auditoriul e fascinat. Locvacele cetei, Sfântul Petru, ține să vorbească. Inima-i dă ghes: „Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici; şi să facem trei colibe: Ţie una şi lui Moise una şi lui Ilie una”. În uimirea lui se amestecă frica și dragostea. Uită de sine și se abandonează cu totul bucuriei de a vedea asemenea oameni dialogând.

Cuvintele lui sunt urmate de un fenomen aparte. În teologie, el este numit „Epifanie”. În peisajul scripturistic, e destul de rar întâlnit. E arătarea dumnezeirii în deplinătatea ei. Una cu rol de-ncredințare. Norul vine să-i umbrească pe cei trei. Și să răpească pe doi dintre ei. Din el, se-aude-un glas poruncitor: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi”. Tatăl însuși vine să ofere o prețioasă mărturie. Își afirmă prin aceasta paternitatea, clar și inechivoc. Arată că Fiul purcede Dintr-însul și e deoființă cu El. Și mai arată ceva. Că L-a trimis în lume ca să-L ascultăm. Să-I urmăm poruncile și să ne învrednicim Împărăției prin urmarea Sa.

Iubiții mei,

Episodul de astăzi e unul extrem de complex și spune multe deopotrivă teologilor din feluritele ramuri ale cercetării acestui vast domeniu, cât și creștinului de rând. Ni-l relevă pe Hristos și ne arată câteva trăsături după care recunoaștem prezența genuină a Dumnezeirii. Anume lumina și bucuria. Acestea sunt aspectele esențiale sesizate de Apostoli. Ne oferă și pildă cu privire la modul în care ar trebui să ne comportăm în astfel de situații. Precum Petru, suntem și noi invitați ca, atunci când simțim prezența divină, să lăsăm ca ego-ul nostru să dispară. Să cugetăm în mod altruist, punând lumina însăși în prim plan. Răsplata va fi de departe una copleșitoare. Să-i cerem Domnului ca lumina sa să ne inunde suflete și s-alunge întunericul oricărei forme de neputință, ori durere!

Sus să avem inimile!

Vă îmbrățișează cu drag de dincolo de baltă,

Al dumneavoastră,

Maxim Morariu