Pr. Dr. Maxim Morariu: Pe Cruce, în dureri, cu mâinile țintuite și sângele șiroind, El ne-a îmbrățișat pe toți

Iubiții mei,

Încep prin a-mi cere iertare că-n vremurile recente nu v-am mai scris nimic. Multiplele îndatoriri de pe meleaguri îndepărtate nu mi-au permis, însă, din nefericire, să vă propun așa cum făceam de obicei, câte o meditație la Praznicele mari. Cu nădejdea că totuși nu v-ați supărat pe mine, aș dori să vă adresez câteva gânduri cu privire la semnificația acestei duminici.

Precum știți, Praznicul Înălțării Sfintei Cruci circumscrie, aidoma sărbătorilor Împărătești, două duminici, una înainte și una după el. Ambele gravitează  în jurul acestui subiect central. Dacă în cea dintâi am fost chemați să medităm la modul în care Hristos vorbește cu Nicodim despre Cruce ca înălțare, de-această dată textul ce ne este pus înainte ne reliefează simbolul în cauză drept un element esențial în urmarea Fiului lui Dumnezeu. Îl putem urma pe Domnul doar luându-ne Crucea. Acest lucru pentru că ea reprezintă scutul sub a cărui platoșă Învățătorul ne pune, spre a ne ocroti de orice pericole. De aceea e vorba despre urmare, nu despre mersul înaintea Sa. Căci, aidoma unui părinte iubitor ce-și duce copilașii pe poteci periculoase, El merge înaintea noastră. Spre a opri cu pieptul său eventualele săgeți ce ne-ar fi adresate.

A asuma viața ca pe o cruce mai înseamnă ceva. E egal cu a o dedica lui Hristos. A recunoaște faptul că în și prin El ea capătă sens și plenitudine. El a transformat-o. Și ne transformă și pe noi, prin ea. Prin jertfa Sa, a făcut ca aceasta să devină din instrumentul cel mai josnic de tortură, cadrul unei atotcuprinzătoare îmbrățișări. Căci pe Cruce, în dureri, cu mâinile țintuite și sângele șiroind, El ne-a îmbrățișat pe toți.

Iubiții mei,

Actul îmbrățișării are o semnificație multiplă. În primul rând, atunci când vorbim despre el avem în vedere dimensiunea testimonială. Atunci când îmbrățișezi pe cineva, îi arați, uneori fără să i-o mai spui, cât de mult înseamnă pentru tine. E o formă de a-ți mărturisi dorul și dragul deopotrivă. Fie că nu l-ai văzut de mult, fie că trece printr-un moment greu, fie că a făcut un fapt de care ești mândru. Și mai înseamnă ceva. Protejează. Atunci când simte că un pericol e aproape, mama-și strânge puternic copilul în brațe. Îl acoperă cu corpul ei. Citeam deunăzi cum un actor destul de cunoscut al României de astăzi a scăpat cu viață la cutremurul din anul 1977 datorită  unei astfel de îmbrățișări materne. Copil de câteva luni fiind, a fost strâns bine în brațe de mamă atunci când structura blocului în care stăteau s-a prăbușit peste ei. Încălzit de căldura corpului mamei a cărei viață s-a stins odată cu tristul eveniment, el a fost găsit, la câteva zile, ocrotit de căderile masive de ziduri și moloz ce l-ar fi strivit altminteri. A ajuns om mare. E astăzi fiul ce vine să sărute cu drag crucea mamei, mulțumindu-i pentru faptul de a fi făcut din ea cauza de continuare a vieții sale. Nu degeaba, îmbrățișarea nu-nseamnă altceva decât încrucișarea brațelor peste celălalt. Una ce se petrece pentru a-l însemna cu pecetea lui Dumnezeu, a-l ocroti și a-i mărturisi iubirea. Iar când fizic distanțele nu ne permit să ne-mbrățișăm, să dăm năvală dragului din sufletului nostru să-și încrucișeze brațele peste inimile celor pe care i-am dori aproape. E și aceasta o formă de luare a Crucii și de urmare a lui Hristos. Căci iubirea a cunoscut suprema formă de manifestare în actul jertfei.

Vă îmbrățișează cu drag cu inima de dincolo de baltă,

Al dumneavoastră,

Maxim Morariu