Pr. Dr. Maxim Morariu: Să lăsăm ca blândețea Sf. Ierarh Nicolae să ni se strecoare în suflet și să ne molipsească!

Iubiții mei,

Sfântul Nicolae a supraviețuit în conștiința populară învăluit într-un nimb de lumină. Chipul lui a devenit sinonim în istoria aghiografiei creștine cu îngemânarea perfectă între dreptate, blândețe și dragoste. Privind înspre el, oricine poate vedea cum se săvârșește lucrarea divină în viața celor ce urmează poruncile. În portretul său s-au interferat dragostea de Dumnezeu, asceza, râvna pentru cele sfinte și calitatea de om ce împarte justiția în numele Creatorului. O astfel de dreptate nu putea fi, de altfel, decât iubitoare.

Viața lui se desfășoară înaintea ochilor cititorilor drept un parcurs marcat de o continuă ascensiune. Născut într-o familie de oameni credincioși, va arăta o aplecare înspre sfera misticii încă din fașă. Ales episcop în chip minunat, se va arăta la înălțimea slujirii. Va participa la Sinodul întâi ecumenic de la Niceea din anul 325 și va rămâne drept și statornic în credință. Atitudinea lui fermă va fi marcată de un conflict direct cu Arie, pe care-l va pune la punct la propriu.

În același timp, calitatea sa de părinte se va manifesta în chip discret și bonom deopotrivă. Tatăl ce se gândea a-și forța fetele să păcătuiască din rațiuni cu conotație pecuniară va primi pentru fiecare dintre ele o pungă de galbeni, aflând doar întâmplător care era proveniența acestora.

Postum, dovezi peremptorii vor veni să aducă mărturii cu privire la trecerea pe care o are în fața lui Dumnezeu. Cei care-i vor adresa rugăciuni vor beneficia de răspunsul său prompt. În vedenii, Sfântul va interveni pentru ei în fața autorităților omenești, după ce, inițial, mijlocise cauza rugătorilor la tronul lui Dumnezeu.

În istorie, va supraviețui drept chip al dăruirii, fapt pentru care până astăzi, cu sufletul la gură, copilașii îl așteaptă an de an, pregătind ghetuțe ce sunt lustruite și aranjate și sperând că nuielușele nu vor face parte din darul menit a le transmite un mesaj clar și inechivoc.

Iubiții mei,

Privirea creștinului trebuie să fie mereu înspre ceruri. Asta e menirea lui. Ar trebui să fie a omului în general. Pe frontispiciul bolții cerești vedem mereu chipurile de lumină ale unor oameni precum Sfântul Nicolae. Ale exponenților Bisericii triumfătoare. Una înspre care suntem chemați și noi. Ca locatari permanenți și nu doar pentru a ne număra între mușterii de ocazie. Să pregătim nu doar încălțămintea trupească, ci și sufletul spre a-l primi pe Sfântul Nicolae. Să lăsăm ca blândețea lui să ni se strecoare în suflet și să ne molipsească. Să-i îngăduim ca darurile lui să se reverse cu prisosință asupra noastră, iar mijlocirea sa să ne fie puternic scut în fața tuturor ispitelor. Sus inimile!

Vă îmbrățișează cu inima de dincolo de baltă,

Al dumneavoastră,

Maxim Morariu