Pr. Marius Pintican: Preoţii au fost primii care s-au aşezat la vamă, primindu-i cu braţele deschise pe oamenii încercaţi de necaz. Dialog cu preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Filiala Bistriţa-Năsăud

         Rep.: - Cu toţii purtăm în aceste zile Mărţişorul în dreptul inimii. Este un an şi un Mărţişor mai aparte pentru că suntem cu toţii alături de fraţii şi de vecinii din Ucraina. Judeţul Bistriţa-Năsăud, în aceste zile, a fost la înălţime, pentru că oamenii au sărit în ajutorul refugiaţilor. M-am bucurat foarte mult că suntem solidari cu cei aflaţi în suferinţă. Dacă ajutăm pe fraţii noştri – şi spun fraţii noştri pentru că nu sunt doar vecii noştri, sunt oameni credincioşi. În Kiev am văzut câteva altare improvizate în subteran, unde preoţii, împreună cu toţi cei de acolo, se rugau pentru pace. Astăzi dăruim Mărţişoare mamelor, fiicelor, dar în judeţul Bistriţa-Năsăud se dăruiesc şi bărbaţilor, dar vreau să le dăruim şi celor care în aceste vremuri grele fug de război şi îşi duc copiii în siguranţă, înspre mai bine. În această perioadă am văzut foarte multe imagini cu aceşti oameni. Mă întreb, ce poţi pun într-o valiză? Ţara, pământul sfânt de acasă nu-l poţi pune într-o valiză, nici casa. Poţi lua cu tine doar amintirile dragi pe care le porţi în suflet. Trăim vremuri grele. Sunt multe femei care luptă pe front - scriitoarea Iryna Tsvila, mamă a cinci copii, şi-a pierdut viaţa pe front, alături de soţul ei, sau Natasha Perakov, prima femeie pilot de vânătoare din Ucraina. Asociaţia Filantropia Ortodoxă a făcut şi până acum lucruri minunate şi, cu siguranţă, şi în aceste momente este alături de cei aflaţi în nevoie. Am văzut că Biserica Ortodoxă a fost prima la vămi. Am văzut episcopii noştri acolo, în vamă, şi mi-a plăcut foarte mult. I-am văzut pe preoţi. Preoţii din Bistriţa-Năsăud, în fiecare parohie, adună colete, sediile protopopiatelor s-au transformat în centre de adunat ajutoare, iar la Centrul Misionar din Sângeorz-Băi sunt deja cazaţi fraţii noştri. Părinte Marius Pintican, în trecut, Mărţişorul avea firul alb cu negru. Se spune că baba Dochia, în timp ce mergea spre munte torcea lână – albă şi neagră. Putem face şi o analogie a luminii cu întunericul. Iată, primăvara, lumina, răzbate din ce în ce mai mult asupra întunericului, a nopţii, ziua devine din ce în ce mai mare. Cum este acest Mărţişor pe care-l trăim?

         Pr. Marius Pintican: - Este un Mărţişor mai special pentru că, bucuria noastră de primăvară este umbrită de acest necaz pe care-l trăiesc fraţii noştri din Ucraina. Încercăm să fim şi noi solidari, să ne arătăm dragostea noastră întru Hristos şi, cât ne este în putinţă, atât ca Biserică şi neam, să le fim alături cu tot ce avem la dispoziţie. Am văzut cu toţii ce se întâmplă în acest spaţiu ucrainean. Este un dezastru, o tristeţe fără margini pentru că pacea unor oameni a fost distrusă de acest război. Nu dorim să judecăm neapărat pe cineva, dar ştim că întotdeauna pacea este dătătoare de viaţă şi pacea este marcată de prezenţa lui Dumnezeu. Acolo unde nu este pace apare dezbinarea, apare ura, apare egoismul, apar interesele urâte, apar patimile, iar cel care aduce dezbinarea nu este altcineva decât cel rău, tatăl minciunii şi al înşelării, diavolul, şarpele cel de demult care nu face altceva decât să aducă ură între oameni, războaie, omoruri şi toate formele mândriei, egoismului şi interesului personal. Este de neconceput ceea ce se întâmplă şi nu credeam că noi, în zilele noastre, vom trăi astfel de momente, de clipe, în care să se poată dialoga cu cineva, să nu se poată ajunge la o înţelegere între popoare, între oameni. Dispar aceşti oameni de pace, aceşti oameni ai comunicării, aşa cum se considerăm noi în secolul nostru. Încercăm să le fim alături. Să dea bunul Dumnezeu ca primăvara care a început în mod simbolic prin Mărţişor, la 1 martie, prin aceste culori care transmit foarte multă speranţă – alb şi roşu sau alb şi negru, în unele tradiţii – să aducă pace în lume şi puţină speranţă şi de mângâiere în sufletele celor întristaţi.

         Rep.: - Spunea Andrei Mureşanu „Preoţi cu crucea-n frunte!/ Căci oastea e creştină”. Am văzut preoţi efectiv pe front, am urmărit foarte mult evenimentele şi am pus multe ştiri pe „Răsunetul”. Care este rolul preotului în vreme de război?

         Pr. Marius Pintican: - În primul rând, au rolul de a fi alături de oameni prin cea mai puternică şi cea mai de folos modalitate, adică prin rugăciune, prin încurajare. Întotdeauna, rugăciunea este dătătoare de linişte, de mângâiere, de pace. În general, dacă ne uităm în lumea întreagă, nu prea găsim pace. Peste tot unde ne uităm este vrajbă, invidie, tot timpul oamenii încearcă să iasă în evidenţă, fiecare cu ce are mai bun sau să fie diferit de celălalt iar aceste lucruri aduc automat dezbinare între oameni. La modul general, nu mai există pace. Ne uităm la ce se întâmplă în Ucraina. Este forma cea mai gravă la care se poate ajunge datorită lipsei păcii. Noi din Sfânta Scriptură şi din Sfinţii Părinţi cunoaştem că pacea este duhul lui Dumnezeu. Iar acolo unde nu este pace, nu este nici Dumnezeu. Ne întrebăm de ce nu mai este pace în lume? Pentru că omul nu se mai regăseşte şi nu-l mai are pe Dumnezeu în viaţa sa şi atunci, automat, această îndepărtare de Dumnezeu aduce  dezbinare, cu toate lucrurile urâte. Mântuitorul Iisus Hristos are un cuvânt foarte frumos în Evanghelia după Ioan, cap. 14, vers. 27, când spune „Pacea mea v-o dau vouă. Şi nu vă dau pace aşa cum vă dă lumea ci vă dau pacea aşa cum o dau eu”. Noi ne formăm o imagine a unei linişti, a unei păci pe care s-o găsim şi pe care s-o creăm în jurul nostru, în casa noastră, în viaţa noastră, dar este o imagine falsă a păcii pentru că ne gândim că, dacă ajung la o bunăstare a mea materială, voi avea pace. Ne asemănăm cu acel bogat din Evanghelie care a spus: „suflete al meu, mănâncă, bea, veseleşte-te, ai multe avuţii, odihneşte-te”. Această pace, bogăţia, de exemplu, ne oferă o pace falsă, o pace mincinoasă, pentru că oricând această pace poate fi răsturnată, la orice mic declin din viaţa noastră. Pacea pe care ne-o dă Hristos este cea adevărată şi o putem dobândi numai şi numai dacă sufletul nostru este pus în legătură cu Dumnezeu prin rugăciune, prin împlinirea cuvântului lui Dumnezeu şi prin participarea şi împărtăşirea cu Sfintele Taine. Atunci reuşeşti să-ţi dobândeşti pacea sufletească care este în directă legătură cu pacea ta trupească, emoţională, dar şi pacea pe care tu o oferi celor din jur. De aceea trebuie să încercăm să ne găsim nouă pacea. Acum încearcă să se găsească pace prin război, dar este o deformare a realităţii şi este o înşelare din partea diavolului  în care sunt aruncaţi tot mai mulţi. Soluţia ar fi misiunea pe care o face Biserica, îndemnul la multă rugăciune, la postire, acum, că suntem în pragul Postului Paştelui. Este de mare folos. Ar trebui să fim cu luare aminte la această perioadă specială care ne stă înainte şi să profităm cu toţii de ea. Să postim pentru că, prin post, se dobândesc cele mai mari şi cele mai benefice lucruri din viaţa noastră şi a întregii lumi, nu doar a noastră.

         Rep.: - Am văzut în imaginile care au circulat pe internet chipul unor copii. Unii plângeau, alţii râdeau, chipul unor copii care şi-au părăsit casa, şcoala, prietenii. Văzând zâmbetul unui copil care, atunci când a trecut graniţa şi a primit o banană, râdea. Am înţeles atunci că ei sunt cea mai pură formă. Ar trebui să fim şi noi la fel ca ei şi atunci lumea ar fi altfel. Am fi o lume a păcii. Iată, şi în aceste clipe grele, ei au puterea să zâmbească.

         Pr. Marius Pintican: - Este un episod în Evanghelia după Matei în cap. 18, când pe apostoli îi preocupa întâietatea. S-a ajuns cumva la o dispută în cercul apostolic şi au ajuns să se certe. Mântuitorul a sesizat această problemă între ei şi i-a întrebat de ce se ceartă între ei. Atunci l-au întrebat care dintre ei va fi mai mare în Împărăţia lui Dumnezeu. Atunci Mântitorul a luat un copil – există acolo un termen  paidion, care în limba greacă înseamnă un copil până la vârsta de trei ani – şi l-a pus în mijlocul lor şi le-a spus: Dacă nu veţi fi ca pruncii şi nu vă veţi întoarce de la răutăţile voastre nu veţi putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Mântuitorul nu a pus un prunc în mijlocul lor, a pus puritatea, curăţenia sufletească, lipsa de vicleşug şi, în mod cu totul deosebit, a pus un copil care are extraordinara putere de a ierta. Pe un copil chiar dacă-l cerţi, îl pedepseşti, îl pui la colţ, l-ai mustrat pentru un lucru pe care l-a făcut şi îşi dă seama că a greşit, poate-l cerţi mai tare şi îţi pare rău, dar în minutul următor îl chemi la tine, îi spui hai la tata. Atunci el uită tot ce i-ai spus tu anterior, îşi şterge lacrimile şi-ţi sare în braţe. Sunt lucruri extraordinare pe care noi, adulţii, trebuie să le învăţăm de la copii. Dumnezeu nu cere să fim copii în permanenţă, ne cere să creştem şi să-i creştem pe copiii noştri în educaţie, în credinţă, să ajungă în deplinătatea vieţii credinţei, să cunoască lucrurile şi lucrările lui Dumnezeu în lume, dar să învăţăm tot timpul de la aceşti prunci extraordinari, să oferim un lucru simbolic, un lucru pe care noi îl considerăm banal – un copilaş care a ieşit de pe front şi zâmbeşte. Este un lucru incredibil, este un lucru şi un fapt dumnezeiesc.

         Rep.: - Aşa este. În această perioadă, şi noi, cei din judeţul nostru, ne-am străduit, după puterile noastre, să răspundem prezent. La necaz se cunoaşte ospitalitatea oamenilor. Uneori ne mai întrebăm dacă românii mai sunt acel popor cald, acel popor creştin, acel popor care sare în ajutor la necaz. În aceste zile am văzut că aşa este şi am fost mândri. Fie că vorbim de oameni simpli, fie că vorbim de firme, pensiuni, fiecare a ajutat cum a putut. Unul şi-a pus la dispoziţie autocarul, altul pensiunea ş.a.m.d. Toţi am fost uniţi. Am văzut preoţii care încă de la început au fost acolo, în graniţă, aşteptând să vină vecinii şi fraţii noştri, pentru că majoritatea ucrainenilor sunt ortodocşi. Cum aţi privit aceste imagini cu colegii dumneavoastră preoţi în graniţă?

         Pr. Marius Pintican: - Noi ţinem legătura în mod permanent cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, cu Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, cu episcopiile care sunt la graniţă. Am vorbit aseară cu naşul meu care este preşedintele ucrainenilor din Suceava, am discutat cu el despre problemele pe care le întâmpină la graniţă. Ţinem tot timpul legătura cu el să vedem cu ce putem interveni. Şi el mi-a spus că l-a impresionat solidaritatea Bisericii şi solidaritatea umană, în general. Dar preoţii noştri au fost primii care s-au aşezat la vamă primindu-i cu braţele deschise pe oamenii încercaţi de acest mare-mare necaz.  Este un lucru bineplăcut înaintea lui Dumnezeu, este menirea noastră, face parte din misiunea noastră, a Bisericii, să fim solidari, să fim filantropi şi să ne mobilizăm când fraţii noştri se află în necazuri şi neputinţe. Pentru Biserică este o cerinţă, o exigenţă şi un imperativ de a pune în practică, de a ne arăta credinţa prin fapte. Sfântul Apostol Iacob spune: Credinţa fără fapte este moartă. Noi obişnuim să spunem, să vorbim foarte mult. La fel cum îi spui unui om te preţuiesc, te iubesc,  o să am grijă de tine, pentru mine însemni foarte mult, dar şi alte lucruri frumoase, dar dacă nu îi arăţi prin faptă, aceste cuvinte sunt goale. La fel e şi cu credinţa noastră. Oricât am încerca să spunem rugăciuni foarte multe, să postim foarte mult, să mergem la Biserică, dacă toate aceste lucruri frumoase şi de apreciat nu sunt acoperite cu fapta cea bună, cu fapta concretă atunci nu valorează nimic sau aproape nimic aceste strădanii ale noastre.

         Rep.: - Primele locuri de cazare oferite au fost la mănăstiri, am văzut, la Mănăstirea Putna, dar şi la celelalte mănăstiri. În zona Maramureşului, tot preoţii au fost primii. Iată, mănăstirile au ajuns loc de adăpostire pentru suflete. La fel cum a fost întotdeauna, când avem un necaz, fugim la Biserică. Din păcate, unii dintre noi doar atunci când suntem la necaz.

         Pr. Marius Pintican: - În istoria întregii lumi, omul, când s-a aflat în necaz, a înţeles că refugiul său este întotdeauna Dumnezeu şi singurul ajutor la necaz îţi este Dumnezeu, Părintele cel Ceresc. Noi ne rugăm lui Dumnezeu să-i ajute şi să-i mângâie pe toţi fraţii noştri încercaţi de această catastrofă, dacă-i putem spune aşa, şi suntem conştienţi că, deşi există multă răutate acolo şi că acest război va aduce urmări foarte grave – vorbim de moarte, de crime asupra copiilor, pentru că am văzut soldaţi fie ucraineni, fie ruşi, de 18-20 de ani care nici nu pricepeau foarte mult din ceea ce li se întâmpla. Este dureros să vezi astfel de imagini, să vezi astfel de oameni care nu doresc să se întâmple ceea ce se petrece acolo, dar poate că nu au de ales din cauza unor factori exteriori care nu ţin de ei. De aceea, îndemnul nostru, al Bisericii, este de a ne ruga mai mult, de a-i pomeni mai mult. Un îndemn foarte folositor ar fi să postim chiar pentru acest popor ucrainean. Nu ştim niciodată cum poate escalada acest necaz. Să ne ferească Dumnezeu de situaţii de genul acesta, să întărim cu tot ceea ce putem şi cu tot ceea ce ne este în putinţă acest popor greu încercat. Suntem în permanentă legătură cu preoţii din zonele de graniţă. Momentan, ni s-a comunicat că nevoia de hrană este suficientă, având chiar un surplus, dar problema cea mare ar fi dincolo de graniţă, în Ucraina, chiar în zonele limitrofe de lângă graniţă, unde proviziile oamenilor fie s-au terminat, fie sunt pe final. Este nevoie să intervenim acolo însă convoiul umanitar este oprit, nu are voie nimeni să intre în Ucraina sau intră foarte-foarte greu. Nădăjduim că se va deschide acest cordon umanitar şi acest acces pentru a putea veni în ajutorul fraţilor de acolo. Ne organizăm, după cum se poate vedea, şi la nivel de parohii, protopopiate, la asociaţiile bisericii – prin Asociaţia Filantropia, prin Centrul de Tineret de la Sângeorz-Băi, unde părintele Paul desfăşoară o activitate foarte frumoasă şi primeşte refugiaţii care, fie tranzitează ţara noastră, fie rămân. Sunt primiţi foarte bine şi simt dragostea poporului român. Încercăm să ajutăm cu tot ce ne este în putinţă, ţinem legătura permanent cu fraţii noştri şi încercăm să dăm răspuns cât mai bun nevoilor acestora. Ne aşteptăm ca săptămânile viitoare să fie o nevoie şi mai mare. Acum este doar începutul, majoritatea dintre cei care ies din ţară doar tranzitează ţara noastră, rămân aici doar o noapte sau două, după care aleg să meargă mai departe. Doar 20% dintre ei rămân în ţara noastră. Din ce ni s-a comunicat de către ISU Suceava, ştim că urmează să ajungă oamenii sărmani în ţara noastră care se pare că vor rămâne şi va trebui, atât cât putem, să avem grijă de ei. Este vorba, până la urmă, de solidaritate, de compasiune şi de ajutor care sunt gesturi dumnezeieşti. Toate acestea nu sunt uşoare, nu toţi trăim într-un belşug fără margini, dar din ceea ce trăim noi putem să ajutăm şi pe ceilalţi. Preşedintele ucrainenilor din Suceava îmi spunea că a luat o bunicuţă din graniţă care i-a spus că ea trăieşte cu 60 de euro pe lună. Având în vedere că preţurile din Ucraina sunt aproape la fel de ridicate ca ale noastre, totuşi, există o diferenţă faţă de traiul pe care-l ducem noi în România şi nu viaţa, ci supravieţuirea pe care o trăiesc aceşti oameni. Să dăm slavă bunului Dumnezeu şi să încercăm să facem cât ne stă în putinţă pentru a da o mână de ajutor şi un sprijin fraţilor noştri.

         Rep: - Avem rugăciuni inclusiv pentru pace, rugăciuni în vreme de război.

         Pr. Marius Pintican: - Sigur, şi cărţile de rugăciuni mai complexe conţin aceste rugăciuni de invocare a păcii către Dumnezeu, de înmulţire a dragostei în lume, de luminarea minţii conducătorilor mai marilor oraşelor şi ţărilor. Noi la fiecare Sfântă Liturghie pomenim. Indiferent de cine ar fi la conducerea ţării, orice culoare politică ar fi şi ar ajunge, noi ne rugăm nu neapărat pentru un partid anume ci ne rugăm pentru toţi ca Dumnezeu să-i lumineze, să le dăruiască pace şi linişte ca în liniştea lor şi noi să putem să ne trăim în tihnă credinţa noastră în Dumnezeu. Această credinţă şi această legătură a omului cu Dumnezeu ne aduce liniştea şi pacea sufletească pentru că, de multe ori căutăm pacea, dar o pace mincinoasă care imediat se schimbă. Referitor la acest lucru, vreau să amintesc de o veche inscripţie de pe o piatră din Turda, găsită atunci când s-au făcut săpături arheologice, pe care se găsesc nişte cuvinte foarte frumoase şi actuale pentru noi: Pacea creează bogăţia, bogăţia creează trufia, trufia creează dispreţul, dispreţul nedreptatea,  nedreptatea războiul, războiul sărăcia, sărăcia smerenia, iar smerenia creează pacea şi pacea iar războiul. Vedeţi, este chipul unei păci fără Dumnezeu care se schimbă şi se învârte în funcţie de nevoile, de necazurile şi de tulburările care se produc în lume. De aceea, pacea pe care trebuie s-o căutăm noi este pacea sufletească care este legătura noastră cu Părintele, cu Creatorul nostru care ne-a trimis în lume. Dacă avem pace sufletească vom avea şi pace trupească, luminaţi fiind de harul şi de darul Duhului Sfânt.