Pr. prof. Nicolae Feier: Sfântul Ierarh Nicolae, cel mai popular sfânt al Bisericii Ortodoxe Universale. Să poposim în raiul copilăriei noastre

Pr. prof. Nicolae Feier: Împreună, raportându-ne la cel mai popular sfânt al Bisericii Ortodoxe Universale, să poposim întâi în raiul copilăriei noastre, cu ferestre pe care începutul de iarnă desenează flori inimaginabil de frumoase, cu năsucul lipit de o sticlă adesea îngheţată, în speranţa că îl vom mai vedea printre primii fulgi de nea pe acel Moş Mirific încărcat de ani, îmbrăcat într-un cojoc păcurăresc nou, alb ca neaua şi cu desagii săi  doldora de daruri adeseori foarte modeste, mult deosebit de ,,Moşul Coca Cola” de astăzi, căruia belşugul de daruri i s-a înmulţit şi şi-a pierdut, pe drumul integrării în culturi străine de noi, nuieluşa îndreptării cu blândeţe.

După acest popas mirific să observăm adevăratul personaj emblematic pentru ,,Veacul  de Aur” al creştinismului, sec. al IV-lea dHr, veac în care au avut loc primele Două Sinoade Ecumenice la Niceea, în anul 325 şi la Constantinopol, în anul 381, în care a fost formulată sintetic învăţătura de credinţă a Bisericii Creştine în ,,CREZ” numit şi ,,Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan”.

La primul Sinod ecumenic, au participat 318 episcopi ai întregii lumi creştine. Sinodul a fost convocat sub autoritatea Sfântului împărat daco-roman, Constantin cel Mare, născut în Dacia Felix sud-dunăreană (Dacia fericită),  în Naisus - Niş în Sebia de acum, cu mult înainte de venirea aici a slavilor.

Personajul cel mai cunoscut al acestui sinod a fost Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscop al Mirelor Lykiei. Lykia – înseamnă Ţara Lupilor, căci în greacă ,,lykos” înseamnă ,,lup”, în sens de ,,mâncător de oi” - ,,dakoi” –adică episcop al dacilor din Kapp Dakya (Capătul Daciei)  - Capapdocia din Turcia de astăzi, care încă se mai află sub autoritatea bisericească a Patriarhiei Române, Patriarhul României fiind ,,Locţiitor al tronului Cezareei Capadochiei”, tron episcopal al Sfântului Vasile cel Mare, care a avut profesor pe mitropolitul Tomisului, Sfântul Vârtan Scitul (,,Bretanion”).

La Sinodul I Ecumenic a fost combătută erezia (rătăcirea sectară) a lui Arie, un preot învăţat de origine macedonă, din Alexandria Egiptului. Acesta s-a rătăcit de la Ortodoxie învăţând că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost o creatură a Tatălui, fiind asociat la Dumnezeire de către Dumnezeu Tatăl. Erezia arianistă a fost condamnată, însă Sfântul Nicolae, om blând şi bun, dorind să scape pe eretic de condamnare, a cerut să-l consilieze şi să-l îndrepte. La un monent dat, ascultându-l, Arie dădea semne de îndreptare. A fost adus în Sinod să mărturisească Dreapta Credinţă, dar în Sinod s-a sucit şi a mărturisit iarăşi propria învăţătură greşită. Atunci Sfântul Nicolae, cel mai blând dintre toţi episcopii, l-a pălmuit pe Arie, fapt ce l-a făcut pe împărat să-l încarcereze trei  zile, iar patriarhii i-au luat însemnele episcopale: omoforul (patrafirul) şi cârja cu cei doi şerpi afrontaţi, înfăţişându-i pe Moşul Dak şi Armonia, strămoşii noştri, cei care au omorât şapele cu cap de lup al lui Ares cu armele ascetice ale luminii – postul şi rugăciunea. 

Noaptea împăratul a văzut în fereastra odăii sale pe Maica Domnului purtând o pereche de încălţări din aur. În mâini purta omoforul Sfântului Nicolae  şi un toiag episcopal biserpiform pe care se sprijinea Sfântul Nicolae la Sinod. Atunci a înţeles că toiagul este făcut şi ca semn de pedepsire  părintească pentru greşeli şi l-a eliberat pe Moş Nicolae redându-i însemnele şi tronul episcopal şi în locul lui l-a încarcerat pe Arie.

Pr. prof. Nicolae Feier:- Da! 

Pr. prof. Nicolae Feier - Părinţii săi nobili i-au lăsat o mare avere pe care a împărţit-o săracilor, el călugărindu-se, ca mai apoi să fie ales de mulţimea credincioşilor prin aclamare în piaţa publică în demnitatea de episcop în locul unchiului său, Nicolae cel Bătrân.

Istoricii bisericesc povestesc că un bărbat rămas văduv cu trei fete foarte frumoase avea mari datorii şi cugeta să-şi vândă fetele ca sclave în bordeluri. Auzind de gândul lui, Sfântul Nicolae a aruncat prin ferestre trei pungi de galbeni. Omul a crezut că cei la care le era dator aruncă iar cu piere în casa, sa a fugit şi l-a prins pe făptaş. Spre mirarea sa, ducându-l în bătăi în casa, a găsit acolo cele trei pungi de galbeni, iar făptaşul era episcopul locului, Nicolae. Fetele au fost purtate la şcoală, educate şi măritate cu oameni aleşi. 

Pr. prof. Nicolae Feier: - Fără îndoială. Dar eu cred şi că de aici este expresia românească: ,,Nici o faptă bună nu trebuie să rămână ne pedepsită!”

Troparul Sfântului Nicolae ni-l prezintă aşa: ,,Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânării, ai arătat turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre”. 

          Pr. prof. Nicolae Feier: - Tatăl său se numea Teofan, iar mama, Nona (Nana), fiind amândoi nobili daco-romani, stăpâni ai cetăţii Patara. Erau rudenii ale soţiei împăratului Galeriu, care se numea Romula şi era olteancă. Romanii l-au numit pe acest împărat dac de origine, ,,Armintarius transdanubis” adică ,,Păcurarul cel de peste Dunăre”.

Prezentăm o parte a discursul patriarhului la sfinţirea sa ca episcop:

 „Iată, fraților, văd un nou soare răsărind marginilor pământului, arătându-se către cei întristați ca o milostivă mângâiere. O! fericită este turma care se va învrednici a avea pe acest păstor! Căci acesta va paște bine sufletele celor rătăciți și la pășunea buneicredințe îi va aduce pe dânșii; apoi se va arăta și ajutător fierbinte celor ce sunt în nevoi”.

Pr. prof. Nicolae Feier: - Avem Moşii dacilor-Deceballii şi Moşii creştinaţi: Sfinţii Dumitru, Mihail, Gavriil, Andrei, Nicolae, Ignat,  Crăciun, Ştefan, Vasile şi Ioan.

Toţi se ţin din octombrie până în ianuarie.

Pr. prof. Nicolae Feier: - Într-adevăr, Sfatul bătrânilor daci era compus din Zece Moşi, sau Zece Stăpâni. În Sanct scritae (Scrierile sfinte) ale strămoşilor noştri indo-europeni (arieni) ,,Zece” este ,,Dece” iar ,,Stăpân” este ,,Baal”. Deci, ,,Dece baalii” erau Cei zece stăpâni judecători, Senatul dacilor, sau ,,Sfatul Moşilor”.

Vă prezentăm mai jos o metopă antică aurită, din Dacia Superioară, zona noastră bistriţeană, păstrată la Muzeul Vaticanului, în care Zeiţa Dacia dă învestitura unuia dintre ,,Cei zece Stăpâni judecători”, alegândul ca rege. Decebal este de fapt numele regalităţii dacice pe care îl purta cel ales să fie trimis ca sol la Dumnezeu (Sol datus Dei – de aici soldat ). Când murea vechiul ,,Decebal”, se alegea unul nou: Dece neu!!!  

  

 

  Zeiţa  Dacia (Gebeleisis) şi Cei zece stăpâni judecători (Dece baaliI) (Metopă antică.  Muzeul Vaticanului.)

 (,,Baal” înseamnă ,,Stăpân” iar ,,dece” înseamnă ,,zece”). Primii doi bessi (bossi – şefi) cu veşminte sunt Regele şi Marele preot. Zeiţa dă ,,cauca”, căciula dacică, învestind astfel pe Rege şi pe Marele preot. 

În « Lexiconul » din Aelexandria (Sec. V îHr) ,,Bendis e socotită ca fiind Artemis la traci, Aristofan în « Păsările » (Passarai - Bassarai – Vulturii), zice despre Bendis : « Bendis ste zeiţa tracă, Gebeleisis, ce se mai zice şi Dacia » . Zeitatea aceasta a « Pâmntului Mamă » se mai numeşte şi  « Za Agra », « Cebela », « Diana » şi « Dziana  - Zâna ». Aristofan s-a inspirat din Eschil, cu piesa sa de teatru despre bessi, « Bassarai » pe care îi numeşte « Vulpile » . Vor fi pomeniţi într-un text biblic : « Vulpile au vizuini şi păsările cerului , cuiburi, iar Fiul Omului nu are unde să Î-şi plece capul » Aici este vorba despre , « peşterile bessilor - bassaraii» şi despre « acvila romanilor ». Roamnii şi-au făcut un turn lângă Templul din Ierusalim, ca să –l supravegheze, desupra căruia au înălţat acvila.

Aceștia sunt, deci, din vechime călugări arya, „Preoții bessi ai lui Ary”, mai pe scurt  ,,Bess Ary avvii”, bassaraii, s au  bessii raby - Basarabii. 

 

Pr. prof. Nicolae Feier:- Soarele de andezit de la Sarmisegetuza, Templul Demetrei de pe Dealul Dumitrei de la noi, unde s-a găsit marele vas de aur al Pytiei prezentat mai jos, etc, etc.

În lucrarea noastră, Zesterea strămoșească. Pagini alese din mitologia şi istoria strămoşilor neamului românesc” (N. Feier: Zesterea strămoșească Pagini alese din mitologia şi istoria strămoşilor neamului românesc”, ed. ,Karuna”, Bistriţa, 2009, pag.242-243), am prezentat  bazorelieful dacic de mai jos, aflat în Muzeul Luvru, numit în literatura de specialitate ,,Ospăţul lui Mthra”. A fost publicat de F. Cumont: Textes et monuments figures relatifs aux mysteres de Mythra..., (Bruxeles, 1896. p 31)

Acolo spuneam că la solstiţiul de vară strămoşii noştri transilvani perpetuează un obicei numit ,,Înstruţatul boului” sau ,,Capul mare al Soarelui” sărbătoare în care se jertfea un taur. Dumneavoastră aţi publicat obiceiul.

 La solstiţiul de iarnă ,,Capul mic al Soarelui” – ,,Cap Ra” (de aici jocul saturnal, Capra) se aducea jertfă Soarelui un căprior, iar zeului Anu, un godan (God Anu - Zeul Anu. Grăsimea de porc ce se aducea jertfă Soarelui se numeşte până azi ,,unsoare” - (Soarele unic), iar cenuşa de la altar, care se dădea zeiţei Terra, îngropându-se la rădăcina unui arbore, se numeşte ,,untură”  - (Una Terra).

Moşul să vă aducă daruri multe!

 

***

 

 

 

 

Apollo, în centru, ca zeu al lumini, adică Soarele - Diaus Pitar - Mithra, iar în drepta sa, zeiţa Dacia,  ei fiind pereche uraniano-chtonică, la stânga, Zeiţa Candra-Luna simbolul bessilor Anţii, întemeietorii Bizanţului, jos, în stânga, preot bess oferind jertfa într-un riton (tarabostes pileat), cu sceptru regal ca al zeilor, fiind reprezentant al lor. Şi în dreapta, cu tioag şi cârjă sacerdotală cu şerpi afrontaţi (Prototipul cârjei arhiereşti ortodoxe române), din gura cărora se aprinde focul de la altarul care are efigie - şarpele cu cap de lup. Tarabostesii bessi sunt imberbi, ca şi nazireii evrei, sau poate, invers, adică ,,nazireii şi esenienii au traiul asemănător cu al polistailor bessi de la daci.” după cum zice Josif Flaviu. Zeiţa Dacia şi preoţii bessi poartă căciula dacică, sau ,,boneta frigiană”, cauca. 

Cei doi bessi (boosi) sunt un sacerdot şi un rege, ca în Jocul Căluşarul, unde cei patru călăreţi cu cifra X (zece) pe piept şi caii lor  solari, reprezentând anotimpurile, sunt conduşi de către un vătaf (,,Vastafos”-,,Vass”- betacizat e ,,bass -bess”, iar  ,,foss” -,,fotos” e ,,lumină”- ,,foc sacru” cu care se vede că aprinde focul jertfei. ,,Tafos”este ,,patul de moart”e. Baltagul vătăfiei se primea de către noul vătaf  la ,,patul de moarte” a vătafului bătrân. O. Brânda vede în ,,fos tafos” incinerarea!!

 Cinci căluşari (,,Călăreţi traci”) sunt ai zilei (cu  cai albi) iar cinci sunt ai nopţii (negri). Sunt, deci,  ,,Zece stăpâni judecători” adică  ,,Decce Baali”.