Pr. prof. Nicolae Feier: Vestigii toponimice străvechi pe Valea Ţibleşului

În opinia Preşedintelui Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, (I. Aurel Pop, I. Bolovan. M. Rotea: Ist. Romînilor. Ed. Iinst. Cult. Rom. 2004, p.24-28). precum  şi a lui Vasile Pârvan (Vezi şi conferinţa lui V. Pârvan, susţinută la Paris:  ,,Dacii la Toia” , în V. Pârvan:  Dacia. Ed. Ştiinţifică, Buc. 1972,  p. 13) şi a numeroşi alţi cercetători pe care îi vom cita mai jos, epoca bronzului ardelean protodac agatirs a fost una extrem de înfloritoare şi opulentă. Vezi doar ,,Vasul de aur al Pytiei” (322 grame) de la Bistriţa de acum 3800 de ani, sau ,,Colierul de aur” de la Dipşa de acum 3500 de ani. (N. Feier: ,,Istoria antică a Bistriţei” în curs de apaiţie)

Nu este de mirare, deoarece epoca anterioară, a pietrei, arată un simţ artistic de-a dreptul brâncuşian. Or, nu oricine poate realiza aşa ceva, ci artefactele sunt produse de o civilizaţie extrem de bine aşezată şi cu rânduieli cultice care fac parte dintr-un sistem mitologico-teologic bine definit.

Protodacii agatirşi dominau întreaga economie a Europei prin exporturile consistente de sare, aur şi bronz. Aveau relaţii comerciale şi culturale cu Egiptul faronilor şi cu Micene, apoi cu Teba, fiind cunoscuţi şi în Asia Mică. Dovadă este alăturarea numelui Cebelei cu numele egiptean al aceleiaşi divinităţi, Isis:  Cebele-Isis, alăturare ce dă un nume (theonim) nou, ,,Cebeleisis” - ,,Gebeleisis”, cinstită în  muntele  ei sfânt, Ţebeleisis, azi Ţibleş, aflat în judeţul Bistriţa-Năsăud.

Toponimiile năsăudene din jurul Ţibleşului sunt grăitoare în a evidenţia o epocă remarcabilă sub patronajul zeiţei Demetra, cinstită acolo ca Cebella Issis - Ţebelesis  în graiu localnicilor, continuată succesiv şi în epoca daco-romană şi românească. Ele ascund realităţi religioase şi socio-politice sau juridice uluitoare şi foarte vechi.

Exemplificăm, arătând în rezumat şi modelul nostru de cercetare semantică pe care îl vom aborda în cartea ce va fi editată curând:

- Satul Zagra de la poalele Ţibleşului, în opinia noastră poartă numele Cebelei Isis ca divinitate agrază: ,,Za Agra”, fiindcă ,,Za” este abreviere pentru ,,Zeiţă”, iar ,,Agra”, arată funcţia sa agrară.

Infirmăm astfel opinia lui Nicolae Drăganu, născut în Zagra, primul rector al Universităţii Dacia Superioară din Cluj şi apoi, primar al Clujului românesc, care zicea că toponimul ar fi slav, ca dealtfel şi ,,Bistriţa”. Vom dovedi că slavii doar au preluat de la localnici aceste cuvinte. Am descoperit şapte hidronime antice cu numele Bistrei, sau Bistrasos, în vremea în care slavii nu erau în istorie! (Vezi . C. Daniel. Civilizaţia Hitită în texte, p.231)

 Privitor la originea toponimului, Zagra, ne mai bazăm şi pe scrierile lui Ovidiu din Tomis care vorbeşte în Antichitate despre o Zagră sau un Zegrin al Tomisului: ,,De cinci ani zac aici în Zegrinul Cimerian.” (Tristele III). Este evident că toponimul Zagra este antic, nicidecum  slav, de veme ce slavii nu erau atunci aici şi nici nu existau ca entitate etnică.

Aceeaşi semantică agrară o au şi localităţile vecine Agriş, (Agris) şi Agrieş (Agries).

- Satul Spermezău. Sămânţa dată semănătorului (Vezi tema şi în Biblie, la II Cor. 9, 10, versiunea greacă, în care ,,sămânţa lui Dumnezeu” dată semănătorului este numită σπόρος sau Σπέρμα - ,,sperma Dei”: ,,Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâinea spre mâncare, va înmulţi sămânţa voastră (inclusiv nemul vostru) şi va face să crească roadele dreptăţii voastre.” de divinitatea agrară, ,,Za Agra”, o vom găsi în toponimul ,,Spermezău”, căci în greaca elenistică, ,,Sperma Deii”, înseamnă ,,Sămnâţa Zeiţei” dată semănătorului.

- Curtuiuş. Lângă templul Zeţei Agra, (Templul a devenit timpuriu mănăstire creştină, fiind distrusă de A. N. Buckov în anul 1763 dHr, ca represalii pentru atitudinea fermă a femeilor din Zagra care l-au insultat pe episcopul greco-catolic, Petreu Pavel Aron, care voia să o ocupe cu armata austriacă şi să o catolicizeze.  Prof. greco-catolic, Zenovie Pâclişan, zice că:,,La Zagra  femeile l-au urmărit pe vlădică până la locuinţă, după ieşirea din biserică, atacându-l: ,,indecentibus etiam verbis,  feminae tumultuant, clamans unionem repugnare velle”  (,,cu cuvinte indecente şi  strigând că vreau să se lepede de unirea de care le este greaţă”). Istoria Bisericii Române Unite”. Ed. G.Gutemberg. Tg. Lăpuş. 2006, pag.372.),  era un spaţiu de judecată, o Curte de Justiţie străveche. Aceasta se evidenţiază în toponimul,  Curtuiuş – Curtis jus - Curtis jus (tiţia). Un alt sat bistriţean, numit Iuş, arată aceeaşi semantică juridică.

- Poienile Zăgrii. Toponimul aminteşte de pedeapsa pronunţată de Curtis justiţiae,  pedeapsă numită ,,poena”. (De aici –,,poenal” - penal –penalitate şi penitenţă). Era pronunţată de cei ,,Zece stăpâni judecători” - ,,Dece baalii”, căci ,,baal” înseamnă ,,stăpân”, iar ,,dece” este ,,zece”. (Considerăm că Decebal este numele regalităţii dace, primit la încoronare. Când se schimba regele avem revelaţia să găsim pe tron un ,,Dece nou” –Deceneu, ales şi el dintre cei ,,Zece stâpâni judecători” ).

Învestirea acestor judecători de către Zeiţa Dacia, în fruntea cărora era Marele Preot şi Regele, o vom vedea mai jos într-o metopă păstrată la Muzeul Vaticanului:

,,Baal” înseamnă ,,Stăpân”, iar ,,dece” înseamnă ,,zece. Primii doi bessi, cu veşminte, sunt Regele şi Marele preot. Zeiţa dă ,,cauca”, căciula dacică, învestind astfel pe Marele preot şi pe rege.

Numeroase alte ,,Poieni” arată clar existenţa în ,,Dellos-urile lui Ares” a numeroase spaţii de penitenţă călugărească, mai întâi apollonice, apoi creştinate timpuriu.

- Satul Diug (azi Dumbrăviţa) o ascunde în semantica sa tot pe Za Agra, ca Diu Ge(ea) - ,,Zeiţa pământului”. Diugul, azi Perişor, pare a fi mai vechi decât toate celelalte, deoarece pomeneşte pe Cebela ca Geea - Geta.

,,Sălăuţa”, hidronimul pe care sunt aceste străvechi întemeieri apare în Harta Iosphină ca ,,Salavs za” cea ce ne duce la supoziţia că ar însemna ,,Sălaşul zeiţei”, căci ,,Za” şi ,,Ţa” sunt abrevieri pentru divinităţi feminine, iar ,,salavs” este ,,sălaş”.

Doamna Catherine Salle propune şi un masculin al zeiţei Agra (Za Agra), o întruchipare a zeului Dionysos numit la traci, Zagreus (Catherine Salles: Civilizatii antice. Larousse. Ed. Enciclopedia rao. Bucuresti, 238), fiu al reginei traco-gete Semela şi a lui Diaus Pytar, prin urmare frate a lui Apollo şi al Artemisei Demetra - Za Agra, rupt în bucăţi de către titani la porunca Herei, îngropat ca o sămânţă în pământ şi apoi  (răsărit) înviat de către tatăl său ceresc. Dyonissos Zagreus este de fapt divinitatea prin excelenţă agatirsă, bine ştiut fiind faptul că ,,Tirsul” alb de mesteacăn este nelipsit în reprezentările lui Dionisos fiind un ,,toiag sfânt” -,,aghiatirsos”- ,,Aγιο ιερή σημύδα”.,,Tirsul” sau ,,Mesteacănul de Rusalii” se pune şi azi la porţile fetelor de măritat!

Mitul lui Zagreus este o transpunere romană a mitului tracic argonautic al lui Absirt (De la Siret), transmis nouă de greci, cu corespondent egiptean în mitul  lui Osiris, toate corespunzând ciclurilor agrare.

Absirt ca şi ,,Sperma deii- Zagreus” sunt ,,sâmânţă” asemean moaştelor martirilor, împrăştiate în tot pământul în ,,antimisele” bisericilor. Ab Siret (Absirt) a fost tăiat în bucăţi, ca nişte moaşte, de Iason şi Medeea, sora lui Ab Siret. Tatăl său Getes (Aietes - Gaietes) a vegheat aşezare bucăţilor în pământ ca nişte seminţe spre răsărire. Aceste mituri agrare seminale justifică relaţia cu regina Semela, mama lui Apollo şi a Artemisei – Diana –Za Agra, care are şi alt nume ,,Semina”, de unde avem verbul ,,a semăna”.

Temple erau destul de numeroase în zonă, unele atestate arheologic sau toponimic  ca: ,,Zăpodii”, ,,Dellos”-uri, ,,La Capişti”, pe Burik”-uri , ,,La Podiere” (,,Podos” -picior, ,,iereus” preot etc.