Pr. Vasile Beni: Când o fetiţă şi-a recăpătat vederea a zis: ”Îţi mulţumesc că mi-ai dat viaţă şi îmi porţi de grijă!”

Dragii noştri credincioşi!
Hristos a Înviat!
Ne aflăm cu ajutorul bunului Dumnezeu în Duminica a şasea de după Învierea Domnului, ultima Duminică din acest an când ne salutăm cu mesajul pascal ”Hristos a Înviat!” Iar textul Evangheliei care se citeşte la Sfânta Liturghie îl întâlnim la Sfântul apostol şi evanghelist Ioan, capitolul 9, versetele 1-38 şi care ne descriu vindecarea orbului din naştere.
Minune pe care Iisus a săvârşit-o pentru ca să-şi arate încă o dată dumnezeirea Sa, care ne oferă prilejul de a medita pe scurt asupra celor două aspecte din viaţa noastră: orbirea trupească şi orbirea sufletească, dar şi asupra unei minuni prin care o fetiţă şi-a recăpătat vederea.
1. Cum este viaţa unui om care nu vede. Cred că fiecăruia dintre noi ne-a fost dat ca, mergând pe cărările acestei vieţi, să ne întâlnim cu oameni nevăzători. Şi pentru moment am fost cuprinşi de un sentiment de milă faţă de cei care sunt încercaţi de această grea suferinţă. Pentru că dintre toate cele cinci simţuri cu care fiecare dintre noi am fost înzestraţi de către bunul Dumnezeu cel mai de preţ a fost este şi va fi văzul. Dacă ne-am opri nu doar ca să-i privim, ci şi să-i vedem pe cei nevăzători, să vedem cum se desfăşoară doar o zi din viaţa lor, cred că am fi cu mult mai conştienţi ce dar mare ne-a dat Dumnezeu fiecăruia dintre noi, şi anume vederea. Să ne gândim că un om orb sau nevăzător nu vede chipul celor dragi, nu vede cerul înstelat sau câmpul plin de flori. Nu vede icoanele sau Sfânta Biserică, nu vede răsăritul şi apusul soarelui, nu vede frumuseţile acestei lumi. Iar viaţa unui asemenea om este umbră, întuneric, greutate, iar pentru a-şi câştiga pâinea cea de toate zilele este nevoit să cerşească. Pentru că multe boli și multe suferințe chinuiesc viața oamenilor. Dar cea mai grea suferință pare a fi orbirea. Neputând lucra ca să poată trăi, unii dintre ei sunt nevoiţi să cerşească. Dintre toate categoriile de cerșetori din lumea aceasta, orbii impresionează în chip deosebit pe cei care trec pe lângă ei. Oricât de zgârcit sau oricât de pornit ar fi cineva împotriva cerșetorilor, este cu neputință să nu-l înduioșeze cât de puțin mâna întinsă a unui orb.
2. Cum este viaţa unui om care nu-l vede pe Dumnezeu. Dacă omul orb trupeşte nu vede frumuseţile acestei lumi, omul orbit sufleteşte nu-l vede pe Dumnezeu. Şi este cu mult mai primejdioasă decât cea trupească pentru că este întunecarea şi înrobire a sufletului prin tot felul de păcate sufleteşti şi trupeşti. Vedeţi, Dumnezeu ne-a dat viaţă fiecăruia dintre noi, ne poartă de grijă, ne-a dăruit înţelepciune şi exemplele pot continua. Dacă orbul trupesc nu vede soarele cel fizic, lumina lui, orbul sufletesc nu-L vede pe Soarele dreptăţii şi Părintele luminilor, cu strălucirea harului Său. Nu recunoaşte pe Cel care îi dă bunătăţi nepieritoare: viaţa, suflet, nemurire şi nu se vede nici pe sine însuși așa cum este cu adevărat. Orbirea sufletească, nu este o afecțiune aparent ușoară. Pentru că atunci când suntem orbiţi sufleteşte devenim nepăsători la prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în lume, ochii noştri sunt legaţi să vadă, urechile noastre să audă şi limba noastră să vorbească despre tot darul revărsat de Dumnezeu. Omul orb sufleteşte se îndepărtează de Dumnezeu şi devine rob al propriilor păcate.
3. În orașul Miami din SUA ni se spune despre o fetiță care la vârsta de doar două luni și-a pierdut vederea, dar odată cu trecerea timpului și cu progresul medicinei și-a recăpătat vederea instantaneu. Când a văzut pentru prima dată a exclamat: Ce lume frumoasă! Apoi văzându-l pe tatăl său care era lângă ea, a început să plângă de bucurie și a zis: ”De atâția ani te am, iubite tată, dar niciodată nu te-am văzut până acum, îți mulțumesc pentru că mi-ai dat viață și îmi porți de grijă!”
Sunt minuni din care fiecare dintre noi avem de învăţat!
De aceea, în încheiere mă opresc la cuvintele din finalul pericopei evanghelice în versurile care spun:
„Crezi tu oare cu tărie în Fiul lui Dumnezeu?”
„Cine este Cel ce este, ca să cred în El mereu?”
„Eu sunt, ce vorbesc cu tine, Dumnezeu cel întrupat!”
„Oh, cred, Doamne cu tărie…” şi căzând s-a închinat:
Zicând: Hristos a înviat! Amin!
Pr. Vasile Beni