Pr. Vasile Beni: Cine l-a răstignit, de fapt, pe Iisus?

Cuie, funii, scări Şi-ntr-una/ Tot mai greu ciocanul pică.                                      Şi-ntre două cruci pe culme,/ Altă Cruce se ridică.                                      Bucuroşi erau cu toţii,/ Că şi-au împlinit plăcerea.                            Numai vântul şoptea parcă,/ Se apropie...... Învierea!   

Dragii noştri credincioşi!

Ne aflăm în Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor care este ziua cea mai neagră din istoria creștinismului pentru că în această zi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost răstignit pe Cruce. Aşadar, în această zi, Crucea devine cel mai Sfânt Altar pe care se jertfeşte cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu –Fiul, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire. Aceasta este ziua de pomenire a înfricoşătoarelor Patimi ale Mântuitorului  care, după ce a fost chinuit, biciuit, scuipat, a fost răstingnit între doi tâlhari și a murit pentru mântuirea omenirii. 

        Biserica numeşte Patimile Domnului: sfinte – pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinţilor, sfinţenia însăşi; mântuitoare – pentru că ele sunt preţul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricoşătoare – pentru că nu poate fi ceva mai înfricoşător decât ocara pe care Făcătorul a răbdat-o de la făptura Sa.

      Să ne oprim în cele ce urmează la semnificaţia cuvintelor rostite de Iisus de pe Crucea Golgotei:

1. ,,Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac" (Luca 23, 24) sunt primele cuvinte, în ordine cronologică după Sfintele Evanghelii, rostite de Iisus, în timp ce era lovit cu brutalitate, după ce fusese judecat şi osândit la răstignire. Ele sunt de fapt o rugăciune de iertare a răstignitorilor Săi, adresată Tatălui, care îi cuprinde pe toţi vrăjmaşii Lui, din toate locurile şi din toate timpurile.  

2. ,,Femeie, iată fiul tău". Apoi a zis lui Ioan: „Iată, mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine" (Ioan 19,26-27), sunt cuvintele pe care Mântuitorul le-a adresat lui Ioan, Apostolul său iubit, în timp ce se afla pironit pe Cruce. Ele înseamnă că Iisus era unicul fiu al Mariei şi că aceasta, după moartea Lui, nu mai avea pe nimeni care să o ocrotească. În plan duhovnicesc, aceste cuvinte o desemnează pe Maria „Eva cea nouă", Maica tuturor credincioşilor.

3. ,,Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai"(Luca 23, 39-43). Aceste vorbe au fost rostite de Domnul când unul dintre tâlharii răstigniţi odată cu El Îl hulea, în timp ce celălalt îl certa zicând: ,,Nu te temi tu de Dumnezeu, ce eşti în aceeaşi osândă cu El?"

4. ,,Eli, Eli, lama sabahtani, care se tălmăceşte: Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit" (Matei 27, 46). Prin aceste cuvinte, Fiul lui Dumnezeu vine înaintea Tatălui Său ca ,,Fiu al Omului". Suferinţa firii umane a lui Hristos este resimţită în Ipostasul Său. Îşi are, deci, echivalentul în unitatea treimică a lui Dumnezeu. Strigătul care se aude pe Cruce vrea să spună că Duhul nu-L mai uneşte pe Fiul cu Tatăl. ,,Dătătorul de viaţă" îl părăseşte pe Fiu, aşa cum şi Tatăl L-a părăsit. Duhul Sfânt devine suferinţa de neocolit întru care Cei Trei se unesc. Tatăl se lipseşte de Fiul şi Acesta trece, ca într-o clipă de eternitate, prin nemărginirea dumnezeiască a singurătăţii. Duhul Sfânt, dragostea reciprocă a Tatălui şi Fiului, se oferă ca jertfă, îşi însuşeşte într-un mod specific Crucea, pentru a ,,deveni puterea de nebiruit a Crucii".

5. ,,Mi-e sete", rosteşte Mântuitorul pe Cruce. Ele definesc pe de o parte împlinirea proorocirilor Vechiului Testament despre patimile Cuvântului întrupat, iar pe de altă parte, ipostaza Mântuitorului de Fiu al Omului. 

 6. ,,Săvârşitu-s-a", zice Iisus, după ce a fost adăpat cu oţet (Ioan 19,30). Acum, Hristos a terminat toată lucrarea Lui. Fiul lui Dumnezeu şi-a arătat, prin moartea Sa pe Crucea de pe Golgota, marea iubire faţă de oameni, voind prin această ascultare a dezrobi pe pământeni de povara păcatelor şi să instituie dreptatea.

7. ,,Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu". Şi aceasta zicând, "Şi-a dat duhul" (Luca 23, 46). Fiul Îşi încredinţează sufletul său de om în mâinile Tatălui, fiindcă, prin Duhul Lui de Dumnezeu, El întotdeauna a fost una cu Tatăl.

    Şi pentru că în titlu am întrebat, cine l-a răstignit, de fapt, pe Iisus, haideţi să ne oprim la versurile unei poezii scrisă de Costache Ioanid şi care spun:

Nu-i singur Iuda vinovat, de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat, ci lumea-ntreagă, prin păcat!
Şi eu, şi tu…

Nu drumul greu spre Golgota, nici biciul, când Iisus căzu.
Şi dacă crucea grea era, povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu…

Nu patru cuie L-au pătruns, când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns, cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu…

Nu doar bătrânii cărturari, nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs, cu ochii murdari, şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu…

Şi nu ostaşilor prin sorţi, cămaşa albă Şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi! Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu…

Nu doar în stânci, sub lilieci, nu doar sub lespede zăcu.

Ci L-am ascuns ca pentru veci, sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu…

Şi-acum Iisus cel condamnat, azi El te-ntreabă: ,,Da sau nu?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?” Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu? Dar tu? Amin!

Pr.Vasile Beni