Pr. Vasile Beni: Dumnezeu poate fi descoperit în persoana fiecărui om care este în necaz

Textul Evangheliei la Duminica a patra după Rusalii: „În vremea aceea, pe când intra Iisus în Capernaum s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: „Doamne, slujitorul meu zace slăbănog în casă, cumplit chinuindu-se“. Şi Iisus i-a zis: „Voi veni şi-l voi vindeca“. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvântul şi slujitorul meu se va tămădui. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun unuia: Du-te! şi se duce; şi altuia: Vino! şi vine; şi robului meu: Fă asta! şi face“. Auzind acestea, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: „Adevăr vă grăiesc, nici în Israel, n-am aflat atâta credinţă! Şi vă spun Eu vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor şedea la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacob în împărăţia cerurilor, iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor“. Şi i-a zis Iisus sutaşului: „Du-te, să-ţi fie după cum ai crezut!“ Şi s-a însănătoşit slujitorul său în ceasul acela”(Matei 8,5-13).

Dragi credincioşi!

Aşa după cum cunoaştem Sfânta Scriptură este o colecţie de cărţi sfinte scrise de prooroci, apostoli şi oameni aleşi de Dumnezeu sub inspiraţia Duhului Sfânt. Mai ştim şi este bine să ne reamintim că Biblia sau Sfânta Scriptură este formată din cărţile Vechiului şi Noului Testament. Iar primele patru cărţi din Noul Testament se numesc Evanghelii şi care au fost scrise de Sfinţii Apostoli Matei, Marcu, Luca şi Ioan.

Evanghelia după Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei este formată din 28 de capitole, iar minunea videcării slugii sutaşului ne este descrisă în capitolul opt. De fapt, capitolul al 8-lea din Sfânta Evanghelie după Matei, din care s-a citit azi episodul vindecării slugii sutaşului, conţine mai multe minuni, între care cele mai multe sunt tămăduiri. Astfel, Mântuitorul vindecă un lepros, pe soacra lui Petru, doi demonizaţi şi alţi bolnavi, spre plinirea prorociei lui Isaia care zice: „Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat”(53, 4).

Din Sf. Evanghelie de azi am putea să învăţăm cel puţin trei lucruri foarte importante pentru noi şi a noastră mântuire: iubire, smerenie şi credinţă. Să ne oprim pe rând la fiecare dintre ele:

Iubirea. Este a dori şi a face binele aproapelui nostru şi este porunca supremă şi legea fundamentală a creştinismului. Dumnezeu este iubire. Din El izvorăşte adevărata iubire şi la El trebuie să ajungă orice iubire. Credinţa, mântuirea lumii sunt dovezi nezdruncinate ale iubirii nemărginite şi necuprinse a lui Dumnezeu. Omul este creat din iubire şi nu poate trăi fericit fără iubire. Cu drept cuvânt se spune că sufletul omului este atât de mare cât este şi iubirea lui. Sfinţii Părinţi numesc iubirea regina tuturor faptelor bune şi că ea trebuie îndreptată către orice om, ori de ce neam, credinţă, stare socială, culoare ar fi el. Cel ce face bine aproapelui, ba mai mult, îi face bine aceluia căruia nu ar fi vrednic de o astfel de iubire, imită pe Dumnezeu, care nu face deosebire între oameni, buni sau răi, între grâu şi neghină până la seceriş. Porunca iubirii aproapelui rămâne obligatorie cât va fi lumea. Ba ea va fi valabilă şi în împărăţia de dincolo de veac. Căci în vreme ce credinţa se va sfârşi, iar nădejdea va face loc vederii lucrurilor nădăjduite, dragostea va rămâne. “Dragostea nu va pieri niciodată” (I Cor. 13, 8). Mai mult decât atât, Iisus a făcut din porunca iubirii testamentul Său, zicând: “Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii!” (Ioan 15, 22). Dragostea după cuvântul Mântuitorului satură pe cel flămând, adapă pe cel însetat, găzduieşte pe cel străin, îmbracă pe cel gol, îngrijeşte pe cel bolnav şi mângâie şi ajută pe cel în necaz. Într-adevăr, un dram de iubire este greu de cântărit. Căci creştinul pătruns de dragoste nu supără sub nicio formă pe aproapele său; dragostea nu îngăduie să facem rău aproapelui, nu asupreşte pe nimeni, nu insultă, nu minte, nu înşeală, îndelung rabdă, se milostiveşte (I Cor. 13, 4-6).

În lumina învăţăturii Evangheliei, Dumnezeu nu sălăşluieşte numai în ceruri sau pe masa sfintelor altare, în taina Sf.Euharistii, ci poate fi descoperit în persoana fiecărui om în nevoi, necaz, primejdie. Aşadar, Iisus aşteaptă iubirea noastră la un colţ de stradă, pe un pat de spital, într-un azil de bătrâni, într-o casă de orfani, în casa unor vecini care plâng şi n-are cine-i ajuta.

Smerenia. „Învăţaţi-vă de la Mine, zice Mântuitorul, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihna sufletelor voastre” (Mat. 11, 29). Ca să înţelegem mai bine frumuseţea acestei virtuţi – smerenia – şi trebuinţa ei, să ne aducem aminte că Fiul lui Dumnezeu s-a pogorât din cer ca să ne înveţe nu numai prin cuvinte, dar mai ales prin faptele Sale. Sf. Vasile cel Mare zice: ,,De la naştere până la moarte a fost numai cale de umilinţă. A voit să fie tăiat împrejur, ca un păcătos, fuge în Egipt ca un fricos, se botează împreună cu păcătoşii şi cu vameşii, asemuindu-se cu ei.

Când mai târziu voiau să-L cinstească şi să-L facă rege, se retrage; dar când vreau să-L acopere de batjocuri, El se arată. Când îl lăudau oamenii, El porunceşte să tacă, iar celor ce le făcea bine, le zicea să nu spună la nimeni. Spre sfârşitul vieţii Sale s-a înjosit prin a spăla picioarele ucenicilor. Şi, ca o încoronare, a primit să moară pe Sfânta Cruce ca un făcător de rele”.

Smerenia este cu adevărat o virtute creştinească pe care n-a cunoscut-o nimeni înainte de Mântuitorul. Aşa îi fericeşte Mântuitorul pe „cei săraci cu duhul”. Cei săraci cu duhul sunt cei smeriţi care, oricâte fapte bune fac, se simt tot săraci sufleteşte şi mereu caută să se îmbogăţească. Puţin folositoare ne sunt faptele cele bune dacă sunt amestecate cu trufie. Păcatele sunt izvoare pentru alte păcate. Dar şi faptele bune pot fi izvor de trufie, şi ea se furişează în sânul oamenilor spre a-i pierde.

Sfinţii Părinţi zic: Smerenia este temelia sfinţeniei (Ciprian); Ea este cea dintâi virtute creştinească (Ieronim); Este temelia şi mama tuturor virtuţilor (Sf. Grigorie); Este rădăcina ce dă viaţă roadelor inimii creştine (Sf. Ioan Gură de Aur). Am avut noi smerenia sutaşului? Credinţa este puternică şi mare şi îmbrăcată în haina smereniei. ,,Doamne, nu sunt vrednic, ci zi numai cu cuvântul şi se va tămădui”. El credea că Mântuitorul este cel Atotputernic, Stăpânul cerului şi al pământului. Este Atotştiutor, adică ştia trecutul lui, ştia ce-l aducea la El. El credea că este Atotvăzătorul, că o vedea pe sluga sutaşului chinuindu-se.

Credinţa. Precum fără ochi nu putem vedea lumea înconjurătoare, precum fără minte nu putem înţelege lucrurile din jur, spre a le pune spre folosul nostru, tot aşa, fără credinţă, nu-l putem cunoaşte pe Dumnezeu. Scopul principal al credinţei este cunoaşterea şi mântuirea sufletului. Prin rugăciune putem vorbi direct cu Dumnezeu, Părintele nostru ceresc, Care este gata să ne răspundă şi să ne ajute. În Predica de pe munte Iisus spune: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere, ia; cel care caută, află; şi celui ce bate i se va deschide. Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, el îi va da piatră? Sau de-i va cere peşte, el îi va da şarpe? Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El!” (Mt. 7, 7-11).

Domnul ne spune: „Pe toate câte le veţi cere, rugându-vă cu credinţă, le veţi primi” (Mt. 21, 22). A te ruga cu încredere înseamnă a avea inima şi puritatea unui copil care se lasă cu totul în seama celui ce l-a născut. A te ruga cu nădejde înseamnă a avea convingerea că Înţelepciunea divină îţi va răspunde cum cunoaşte ea că poţi fi ajutat mai bine. Sfântul Ioan de Kronstadt îndeamnă la rugăciunea pentru alții prin aceste cuvinte: ,,Roagă-te pentru toți așa cum te-ai ruga pentru tine, cu aceeași sinceritate si fervoare; privește la infirmitățile și bolile lor ca și cum ar fi ale tale, la ignoranța lor spirituală, la păcatele și poftele lor, ca la ale tale, la tentațiile lor, la nenorocirile și întristările lor, ca și cum ar fi ale propriei tale persoane. O astfel de rugăciune va fi acceptată cu mare bucurie de Tatăl Ceresc, Tatăl tuturor, a Cărui iubire nelimitată îmbrățișează toate făpturile".

Mesajul Evangheliei

a. Din Evanghelia de azi învăţăm să aşezăm în sufletul nostru cele trei virtuţi principale: Iubirea, care rodeşte milă şi răbdare; Smerenia, care te apropie de om şi Credinţă, care te leagă de Dumnezeu. 

b.Dacă am fost atenţi la cuvintele Evangheliei de astăzi, trebuie să înţelegem că Domnul ne cheamă să fim solidari până şi cu străinii, cu aceia pe care nu îi avem „la inimă”, faţă de care simţim o anume antipatie. Numai iubind, creştinul îşi respectă blazonul, numai aşa trece de la întuneric la lumină; numai astfel împlineşte convertirea inimii pe calea luminii, a păcii şi a bunătăţii, în cuvinte şi fapte.

c. În lumina învăţăturii Evangheliei, Dumnezeu nu sălăşluieşte numai în ceruri sau pe masa sfintelor altare, în taina Sf. Euharistii, ci poate fi descoperit în persoana fiecărui om în nevoi, necaz, primejdie. Aşadar, Iisus aşteaptă iubirea noastră la un colţ de stradă, pe un pat de spital, într-un azil de bătrâni, într-o casă de orfani, în casa unor vecini care plâng şi n-are cine-i ajuta, Iisus aşteaptă ajutorul nostru. Amin!

pr.Vasile Beni