Pr. Vasile Beni: Timpul pe care îl dăruim copiilor este un bun câştigat

Textul Evangheliei duminicii a zecea de după Rusalii: „În vremea aceea, s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea cade în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l aici la Mine! Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia”(Matei 17, 14-23).

Am citit şi poate recitit aceste text al Evangheliei şi multe şi frumoase ar putea fi învăţăturile care s-ar putea desprinde,oprindu-mă la câteva dintre ele:

1.Când părinţii se roagă pentru copii, îi dau în grija lui Dumnezeu

Este foarte important acest lucru, ca să te rogi pentru copii. Cunoaştem şi ştim că cea mai de preţ comoară pentru fiecare dintre noi a fost, este şi va fi copilul. Şi cât de nefericiţi sunt părinţii care au copii bolnavi, pentru că ei suferă alături de ei, ba mai mult, pentru că împletesc dragostea cu durerea. Sfânta Evanghelie ne descrie cum tatăl caută soluţii, aleargă într-o parte şi în alta este preocupat de viaţa copilului său şi chiar dacă întâmpină greutăţi nu-şi pierde speranţa. Pentru că, atunci când nu mai există nicio speranţă mai există totuşi una şi aceasta este la Dumnezeu.Şi de aceea părinţii sunt datori să se roage pentru copiii lor, pentru că îi încredinţează, îi lasă în grija lui Dumnezeu care are toată puterea în cer şi pe pământ. Însă din această minune putem să învățăm că, atunci când cererea noastră este mai mare sau mai importantă, și efortul nostru, de rugăciune și post, trebuie să fie mai consistent.

2.Fericitul Augustin: „Rugăciunea este cheia cu care deschidem poarta cerului şi intrăm la părintele ceresc”.

Sfântul Ioan Gură de Aur: „Rugăciunea este aripa sufletului prin care ne putem smulge din pulberea pământului şi ne înălţăm la tronul Cerescului Părinte”.

Sfântul Ciprian: „Omul atunci este mai mare şi mai slobod când îngenunchează şi se roagă, căci atunci este în convorbire directă cu Stăpânul Stăpânilor”.                                                                      

 3.Câteva dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o rugăciune:

1.Credinţa: „Şi toate câte veţi cere rugându-vă cu credinţă veţi primi – Matei 21,22. Avem nenumărate exemple în Sfânta Scriptură care ne arată cât de importantă este credinţa. Dacă ar fi să ne oprim la proorocul Daniel, care s-a rugat cu toate că i-a fost interzis acest lucru şi a fost aruncat în groapa cu lei, Dumnezeu l-a păzit nevătamat. Lecturând relatarea minunii și la Evangheliștii sinoptici vedem că momentul vindecării copilului lunatic nu este unul oarecare sau la întâmplare, ci după ce tatăl copilului, la îndemnul Mântuitorului: „De poți crede, toate sunt cu putință celui care crede” (Mc. 9, 23), „îndată strigând... a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!“ (Mc. 9, 24). Aici se vede în mod lămurit sinergia, adică, pe de o parte, contribuția omului, respectiv credința după putință a tatălui, iar pe de alta, interven­ția, „mila” lui Dumnezeu.

2. Stăruinţa: Este foarte important ca aunci când ne rugăm să fim stăruitori, insistenţi în rugăciunile noastre. Şi iarăşi, atât Sfânta Scriptură, cât şi vieţile sfinţilor ne arată, ne oferă  exemple de stăruinţă în rugăciune. Dacă ne gândim la părinţii Maicii Domnului, Sfinţii Ioachim şi Ana, dar şi la părinţii Sfântului Ioan Botezătorul, Zaharia şi Elisabeta care, deşi erau înaintaţi în vârstă şi nu aveau copii, au continuat să fie stăruitori în rugăciunile lor, împlinindu-se cuvintele Sfintei Scripturi că ceea  ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu.

3. Umilinţa: Tatăl copilului, ajuns aproape la limita disperării, vine la Mântuitorul, la Care apelează ca la ultima nădejde, adresându‑I rugămintea de a‑i „milui” fiul bolnav. Rugăciunea pe care I‑o adresează Celui despre Care auzise că „vindecă orice boală și nepu­tință în popor” (Mt. 9, 35) conține elementele esențiale ale rugăciunii. Îngenuncherea la rugăciune este menționată atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament. Iar una dintre cele mai sugestive reprezentări iconografice ale Mântuitorului Iisus Hristos este tocmai cea în care El apare în stare de rugăciune, în genunchi, în Grădina Ghetsimani. Starea de îngenunchere la rugăciune exprimă smerenie, căință, recunoaște­rea stării de păcătoșenie în fața Celui fără de păcat. Cu alte cuvinte, în vremea rugăciunii nu este suficientă doar îngenuncherea fizică, ci ea trebuie să fie dublată de una spirituală. Nu este de-ajuns să ne plecăm doar trupește, dacă nu „coborâm”, în sensul de smerenie, și duhovni­cește. Este importantă îngenuncherea exterioară, fizică, dar este de mai mare folos îngenuncherea interioară, lăuntrică. Prin urmare, rugăciunea noastră să fie făcută în genunchi, în stare de profundă smerenie, cu genunchii inimii plecați, asemenea psalmistului David care ne învaţă că inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

4. Postul: După ce arată cauza neputin­ței lor de a săvârși minunea, Mântuitorul mai face o precizare, importantă și pentru noi, cei de astăzi: „Acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post”. Sfântul Proroc Ilie, Sfântul Ioan Botezătorul și toți sfinții în general au practicat cu multă acrivie rugăciunea și postul. Moise a primit de la Dumnezeu Tablele Legii, iar cetatea Ninivei a fost salvată tot datorită postului şi rugăciunii.

Scurte învăţături:

a.Să ne facem timp pentru copiii noştri, să vedem ce lucruri îi frământă, din ce anturaj fac parte şi să ne rugăm pentru ei, că astfel îi încredinţăm Tatălui Ceresc să le poarte de grijă.

b.Să învățăm că, atunci când cererea noastră este mai mare sau mai importantă, și efortul nostru de rugăciune și post trebuie să fie mai consistent.

c.O pildă frumoasă – Tati, pot să cumpăr o oră din viaţa ta?

Tată, pot să te întreb ceva?, îl întreabă fiul pe tată său.

-Da, desigur. Ce s-a întâmplat?, îi răspunde tatăl.
-Tată, câți bani câștigi într-o oră acolo unde lucrezi?, l-a întrebat fiul din nou.
-Aceasta nu-i treaba ta. De ce întrebi așa ceva?, a întrebat oarecum enervat tatăl său.
-Vreau numai să știu. Te rog, spune-mi cât câștigi într-o oră?

Copilul a plecat liniștit în camera sa și a închis ușa. Tatăl cu cât se gândea mai mult la întrebarea copilului, cu atât se enerva mai mult. „Cum a îndrăznit să mă întrebe așa ceva?”, se întreba în sinea sa.

După vreo oră, după ce s-a liniștit, tatăl s-a gândit din nou: „Poate e ceva de care are nevoie cu adevărat și de aceea mi-a cerut 15€. Și mai ales că nu-mi cere adeseori bani”. A mers așadar la ușa camerei copilului și a deschis ușa.

-Dormi, copilul meu?, l-a întrebat.

-Nu, tată, nu dorm, a răspuns copilul.

-Mă gândeam că poate am fost prea aspru cu tine mai devreme, a spus tatăl. Astăzi a fost o zi foarte grea pentru mine și m-am descărcat pe tine. Uite, ia cei 15€ pe care mi i-ai cerut.

-Îți mulțumesc, tată!, a strigat acela, alergând spre tatăl său cu un zâmbet pe buze.

Apoi, a mers la patul său și de sub pernă a scos niște bani mototoliți. De îndată ce tatăl a văzut că fiul său mai are deja niște bani, a început iarăși să se enerveze. Copilul a început să numere bani, după care s-a uitat fix la tatăl său. Acesta l-a întrebat:

-De ce mi-ai cerut și alți bani, de vreme ce ai deja câțiva?

-Pentru că nu aveam destui, a răspuns copilul. Acum însă am. Tată, acum am 30€. Pot să-ți cumpăr o oră din timpul tău? Te rog, vino mâine mai devreme acasă, căci tare aș vrea să mâncăm împreună.

Tatăl a rămas ca trăsnit. L-a îmbrățișat pe copil și i-a cerut iertare.

O scurtă aducere aminte tuturor celor dintre noi care dăm prioritate muncii sau greutății zilei și uităm cele mai simple lucruri, să dăm fie și câteva minute din timpul nostru oamenilor importanți pentru noi.

Copiii au nevoie de noi, părinții lor, iar nu de înlocuitorii noștri (daruri, mai mulți bani etc.) pentru a ne acoperi golul nostru.

pr.Vasile Beni