Praznicul Rusaliilor la Chiraleş

E duminică dimineaţa la Chiraleş, dar parcă oamenii simt că nu e vorba doar de o simplă duminică, ci toată lumea ştie că este Duminica Praznicului Rusaliilor, Duminica Pogorârii Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului Iisus Hristos. Toată lumea ştie că este ziua când aceştia au ieşit la propovăduire. Şi parcă şi natura simte acest lucru: soarele răsare cald şi luminos de peste Bungur, natura revenită la viaţă participă la marea sărbătoare creştină. Tot ceea ce se petrece în sat dis de dimineaţă vrea parcă să arate faptul că şi lumea vegetală şi animală e pregătită să Îl primească pe Duhul Sfânt Care să o sfinţească şi să îi dea putere de viaţă.
Dar la un moment dat se aude clopotul care cheamă poporul creştin al Chiraleşului la rugăciune. Slujbele sfinte se desfăşoară cu un fast deosebit – e vorba doar de Pogorârea Duhului Sfânt, de Rusalii, de ziua de naştere a Bisericii Mântuitorului. Părintele paroh slujeşte cu o dăruire “de zile mari”, cântăreţii şi corul îl acompaniază cu drag şi autorul acestor rânduri care nu şi-a văzut satul natal de câţiva ani buni se simte într-adevar “acasă”, în “casa Tatălui ceresc”. Ritualul slujbei de Rusalii decurge normal, după toate rânduielile canonice ale tipicului ortodox, iar la sfârşitul Sfintei Liturghii părintele paroh prezintă în cuvinte frumoase care este semnificaţia pentru noi creştinii a zilei în care Duhul Sfânt S-a pogorât peste Apostoli umplându-i cu putere de sus.
Sunt sigur că până la acest moment ritualul sărbătorii este aproape identic în majoritatea parohiilor ortodoxe române din ţară. Dar acum la finalul sfintei liturghii în parohia Chiraleş are loc “ieşirea cu icoanele”. Această “ieşire cu icoanele” este o procesiune care porneşte de la biserică şi merge până la un loc mai larg din sat, de regulă o intersecţie mai mare, în apropierea unei ţarine, unde se săvârşeşte slujba numită în Biserica noastră “aghiasma mică”. La Chiraleş slujba “aghiesmei mici”, a sfinţirii apei, se desfăşoară într-un mod cu totul particular şi în cele ce urmează vom descrie acest mod deosebit. Un grup de fete din sat îmbrăcate în costume populare şi având în mâini cununi împletite din spice de grâu vin în faţa locului unde se săvârşeşte sfinţirea apei şi (binecuvântează, oarecum, poporul credincios printr-o urare) aduc în faţa părintelui cererea şi speranţa poporului: “Roadă, roadă-n lumea toată, roadă şi-n ţarina noastră, deie Dumnezeu roadă-n ţarină, sănătate-n marhă şi bucurie dumnilorvostre.” După exprimarea acestei nădejdi a poporului prin glasul curat al fetelor, urmează slujba de sfinţire a apei, cu rugăciuni covârşitoare, invocate în nădejdea ocrotirii şi-a rodirii ţarinilor, pentru protejarea vietăţilor şi bineînţeles, pentru sănătatea, pacea şi bunăstarea credincioşilor. Pentru a vedea cât este de importantă slujba “aghiesmei mici” vom cita aici epicleza sau chemarea Duhului Sfânt Care să vină şi să sfinţească apa adusă de credincioşi: “Şi acum trimite harul Preasfântului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, care sfinţeşte toate, şi sfinţeşte apa aceasta.”
Următorul moment important este binecuvântarea fiecărui vas (oliţă, găletuţă sau cană mai mare, cantă) pe care credincioşii l-au adus pentru a se bucura de harul binefăcător al “aghiesmei mici” pentru o perioadă mai lungă. După aceste rugăciuni şi rânduieli, credincioşii trec pe rând, sărută icoanele, care au fost purtate de mâinile curate ale unor copii în procesiune până la locul sfinţirii apei şi sunt binecuvântaţi de către părintele paroh cu un struţ de busuioc înmuiat în apa care tocmai a fost sfinţită. Atunci când cel din urmă dintre credincioşi este binecuvântat de către părintele paroh procesiunea se întoarce la biserică credincioşii fiind acompaniaţi de dăngătul lin al clopotului. Pe drumul de întoarcere părintele paroh binecuvântează prin stropire cu apa sfinţită fiecare răstignire care se află pe marginea drumului. Odată reîntorşi la biserică, după ce înconjoară biserica de trei ori, credincioşii aşează sfintele icoane la locul lor, se închină mulţumitori, se salută şi pe urmă se întorc la casele lor. Ajunşi acolo cu sufletul împăcat se bucură de bucatele pe care gospodinele Chiraleşului le-au pregătit cu atâta drag pentru familiile lor.
Am încercat aici să descriu ceea ce se întâmplă la Chiraleş în ziua binecuvântată a Pogorârii Duhului Sfânt. M-aş bucura foarte tare dacă aş auzi că unii creştini iubitori ai tradiţiilor populare ardeleneşti au apreciat ceea ce eu am scris cu multă dragoste.