În preambul Zilei Mondiale a Mediului,

Preşcolarii bistriţenii au fost premiaţi pentru colectarea bateriilor uzate şi pentru proiectele „eco” din grădiniţă

Campania „Dă la reciclat bateriile ce s-au descărcat!” a ajuns la final. În preambulul Zilei Mondiale a Mediului, preşcolarii au fost premiaţi de către organizatori, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Proiectul educaţional s-a desfăşurat în perioada 15 martie – 4 iunie, în două etape, la startul „competiţiei eco” înscriindu-se 11 unităţi de învăţământ preşcolar din judeţul nostru. În prima fază, a fost premiată grădiniţa care a colectat cea mai mare cantitate de baterii. În 4 aprilie, pe scena Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”, a fost evidenţiată Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 Sângeorz-Băi, „campioană a reciclării” cu o cantitate de 46,5 kilograme.
După două luni, situaţia s-a schimbat, astfel că marţi au fost premiaţi, la final de proiect, copiii de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Căsuţa cu poveşti” din Bistriţa. Grădiniţa unde au fost colectate 115 kilograme de baterii uzate a primit din partea RoRec o multifuncţională.
De asemenea, a fost distinsă şi cea mai creativă campanie derulată la nivelul grădiniţelor aflate în concurs, jurizarea fiind girată de inspectorul educativ Monica Buboly, directorul executiv Ştefan Mureşan – APM BN şi Mina Nedelea – RoRec. Grădiniţa cu Program Prelungit “Trenuleţul Veseliei” Bistriţa adjudecându-şi un aparat foto.
Toate unităţile de învăţământ participante au primit materiale promoţionale, diplome, certificate de participare pentru „grădinarii” implicaţi în proiect etc. În total, în această perioadă au fost adunate peste 380 kilograme de baterii.
Dincolo de cifre, rămâne sloganul campaniei. Cu toţii, copii-părinţi-bunici şi cadre didactice au aflat despre beneficiile colectării selective a bateriilor uzate. Rolul micuţilor bistriţeni a fost şi de a duce acasă mesajul că „nu toate deşeurile sunt gunoaie” şi că nu putem arunca orice la coşul de gunoi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5