Prima carte

La începutul clasei a V-a, elevii care studiază limba şi literatura română după manualul editurii ,,Humanitas” şi nu numai, au ca unitate de învăţare, ,,Cartea-obiect cultural”. Cu această ocazie ei îşi consolidează sau fac cunoştinţă cu părţile componente ale unei cărţi. Se obişnuieşte ca evaluarea acestei unităţi de învăţare să se finalizeze prin alcătuirea unei cărţi de către elevi.

Şi în această toamnă i-am antrenat pe elevii mei din clasa a V-a în procesul de elaborare a unei cărţi proprii. Le sugeram să apeleze şi la ajutorul părinţilor, al fraţilor sau al surorilor mai mari, ca să le prefaţeze ,,cărticelele”, iar ei să-şi adune între coperţile lor compunerile sau creaţiile literare personale, în versuri sau în proză.

Elevii s-au întrecut unii pe alţii în ,,editarea” noilor cărţi. În momentul evaluării mi-a atras atenţia o carte, ,,Gând de copil”, elaborată după toate normele unei reale editurii. Apoi textele ei m-au captivat. Prefaţa era semnată de părinţii Adriana şi Aurel Rodilă, iar autorul ei era fiul lor Andrei Ioan, elev în clasa a V-a la Şcoala Generală ,,Liviu Rebreanu” din Beclean.

Părinţii prezintă cu vădită emoţie ,,selecţia de gânduri şi creaţiile literare” ale fiului lor, apreciază sinceritatea lor şi dau verdictul final: BUN DE TIPAR!.

Elevul Andrei Ioan se autoprezintă (,,Despre mine”) în capitolul I. Aflăm că îi place istoria, că preferă filmele în care joacă Florin Piersic, că este dinamovist convins, că se plimbă cu rolele şi cu bicicleta, că pleacă deseori cu părinţii în excursie.

Andrei Ioan dovedeşte disponibilităţi lirice şi narative. Îi este dor să descindă în satul bunicilor (,,Satul din sufletul meu”), se ascunde sub masca piratului Scott, se întreabă ,,Ce este Europa?”, descrie rotirea anotimpurilor, albitrează lupta dintre vocale şi consoane la intrarea lor în cuvinte (,,Cum a apărut cuvântul”), stă de vorbă cu îndrăgitul pinguin Apolodor al regretatului poet Gellu Naum, îşi citeşte ziarul preferat ,,Pro Sport” sau ca Bastian Balthasar Bux, eroul lui Michael Ende (,,Poveste fără sfârşit”), trece pragul paradisului numit bibliotecă.

Pe coperta IV a cărţii, părinţii lui ne avertizează printr-un enunţ, jumătate plin cu modestie, jumătate cu sinceritate, că Andrei Ioan: ,,E un copil ca toţi ceilalţi, cu vise, aspiraţii, speranţe”.

Bravo, Andrei Ioan Rodilă!