Primarii şi-au spus, din nou, ofurile prefectului

*doar cei ai Opoziţiei au fost mai vocali

Primarii localităţilor bistriţene şi-au spus păsul în Colegiul Prefectural. Ce-i drept, nu toţi au motive de supărare, cei de la Putere se mai descurcă cu banii. Doar câţiva dintre ei şi-au mai …reluat problemele, ceilalţi au învăţat că şi dacă spui şi dacă nu, e la fel. De ce să-ţi mai faci duşmani sau să râdă ceilalţi de tine?

Niculae Anghel (Coşbuc): Unii fac teren de fotbal, alţii nu primesc ajutor pentru aducţiune de apă

Edilul comunei Coşbuc şi-a exprimat indignarea despre modul în care banii sunt alocaţi de la nivel central şi judeţean pentru investiţii, fie că e vorba de protejarea localităţii împotriva inundaţiilor, fie de realizarea sistemelor de alimentare cu apă etc.

„Dacă vreţi unitate, haideţi să facem unitate şi în administraţie. De ce nu vreţi ca acest judeţ să progreseze cât de cât, să facem nişte paşi alături de alte judeţe? Să ne uităm un pic şi la cei care sunt necăjiţi … Am avut investiţii. Domnule prefect, investiţiile comunei nu au fost sprijinite. Cu toate că am fost la dumneavoastră să facem un proiect de hotărâre de Guvern, de trei ori, ne batem cu pumnul în piept că sprijinim investiţiile, că facem dregem. Care investiţii? Un teren de fotbal sau un parc de agrement nu ştiu dacă sunt la fel de importante ca o aducţiune de apă, care a costat miliarde, proiect unde Consiliul Judeţean a fost co-semnatar, dar noi nu am primit nici un ban”, a precizat primarul Niculae Anghel.

Edilul din Coşbuc i-a atras atenţia prefectului Florian că „bugetul se împarte pe prietenii”, dar şi că la întâlnirile cu oficialii guvernamentali primarii, care ar vrea să spună problemele cu care se confruntă, sunt …săriţi.

Ioan Pugna (Negrileşti): Nu mai avem bani pentru indemnizaţia însoţitorilor persoanelor cu handicap

Primarul comunei Negrileşti, Ioan Pugna, a readus în discuţie tema fondurilor insuficiente şi aproape epuizate, la nivelul întregului judeţ, pentru plata indemnizaţiilor asistenţilor persoanelor cu handicap. Acesta a solicitat ca, la rectificarea bugetară, să fie distribuite sume pentru plata acestor drepturi băneşti.

Problema a fost relevată şi de primarul oraşului Sângeorz Băi, Roland Venig, care a menţionat că, pentru 2011, au fost alocate doar 38% din fondurile necesare susţinerii acestei forme de protecţia socială. „A trecut şi 75% din timpul acestui an…Ce să le spun oamenilor care vin la Primărie, le dăm banii măcar în decembrie?”, a reclamat Venig.

Un răspuns a venit din partea trezorierului şef Ioan Pintea, care a menţionat că a fost transmisă o „adresă” la Ministerul Finanţelor Publice prin care s-a solicitat suma de 5,749 milioane lei, cu acestă destinaţie. Când ajung banii la „judeţ” vom trăi şi vom vedea…

Ioan Moniţa vrea să amendeze …despăgubirile pentru pădurile „protejate”

Primarul comunei Romuli, Ioan Moniţa, a solicitat sprijinul Instituţiei Prefectului în formularea unui amendament la proiectul de lege, aflat în dezbatere publică, care vizează acordarea de despăgubiri pentru proprietarii – în speţă, autorităţile locale - care deţin suprafeţe de pădure în ariile protejate.

Moniţa a explicat că actul normativ nu ar prevedea, de exemplu, şi suprafeţele-tampon, dinafara Parcului Naţional Munţii Rodnei, unde exploatările forestiere sunt interzise prin lege. Primarul comunei Romuli a vorbit în numele tuturor administraţiilor locale care deţin proprietăţi în cadrul PNMR şi în zonele limitrofe.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5