Primavara mea

Ma aflu in Sarbatori de vacanta si in Vacanta de sarbatori. Si pentru ca toate drumurile mele duc la ... Lucacesti, sunt la egala distanta intre Balada lui Ciprian Porumbescu si Evul aprins al lui Nicolae Labis. Vantul bate pe la tamplele gradinii, alungand grijile reci. Pamantul se lasa moale pe alt pamant. Si pe aer in acelasi timp. Vazduhul ce-ncepe de la talpa goala. Privirea decupeaza cercuri si arcuri, ca o coarda sarita de o fetita nou imbracata, cu fusta plisata, pana la genunchi, bluza alba, de lapte, purtand pantofi de lac.

O insoteste poezia: <Saruta-mi ochii grei de-atata plans/ Doar sarutarea ta ar fi in stare/ Sa stinga focul rau ce i-a cuprins/ Sa-i umple de iubire si de soare.// Saruta-mi gura, buzele-nclestate/ Ce vorba si surasul si-au pierdut/ Iti vor zambi din nou inseninate/ Si-ndragostite ca la inceput.// Saruta-mi fruntea, gandurile rele/ Si toate indoielile-or sa moara/ In loc vor naste visurile mele/ De viata
noua si de primavara.>

Citind in aceste zile si interviul cu Amos Oz, publicat in Dilemateca, o intrebare mi-a retinut mai mult atentia: <N-ati fost niciodata tentat sa scrieti in alta limba?> si un raspuns pe masura lui Oz, cu tot cu vrajitorul din el: <Intrebi un pianist daca ar vrea sa cante la vioara...> Imi amintesc de o alta intrebare ... de primavara: <Unde sa-si faca impreuna cuib pestele si pasarea?> Dar cum Lucacesti sta in cumpana dintre Malini si Stupca, aud in linistea serii, versul <mananc si plang, mananc>, transformandu-se in <primavara si vioara, primavara>.