Gânduri- treime

Pentru că n-am ajuns iarna aceasta în ţinutul cel natal, Lucăceşti, pentru că iarna recentă nici n-a prea fost iarnă, acum, în vacanţa de primăvară, aşteptând, cu tradiţii, Sărbătoarea de Paşti, mă surprinde (a câta oară!) natura, gata să (re)compenseze timp, trăire, taină.
Toate trei sunt acum una: naşterea cu albul zăpezii, moartea cu nori şi vânt, învierea cu flori de cireş, de măr. Privind spre cer, petale zboară şi fulgi coboară, amestecând crezuri, credinţe, cruciuliţe. Toate/ totul într-o zi, simbolizând împăcare, înţelegere, înmiresmare.
Fiecare dimineaţă soseşte cu specificul ei: ritual, rugăciune, rânduri. Serile cu denii, joia mare cu gândul la cei plecaţi, cu vopsit de ouă, vineri cu trecerea pe sub aer, semn al purificării în urma unei încercări, sâmbătă cu emoţiile cele mari, cu pască şi cozonac îndelung frământate, cu pregătirea şi ornarea coşului de dus la sfinţit. Nu-i timp de pierdut. Acum timpul e de partea mea. Şi nicio secundă nu uit să observ înaintarea verde: câte un mugur se mai hotărăşte de drum, magnolia, deşi tristă din cauza frigului nepoftit, tot mai râde la soarele care se ascunde, încă nepregătit să încălzească deplin.
Pământul respiră calm şi liniştit. Prin ţărână, degetele mele strâng puterea stratului drept, netezit cu palme de hârtie.
Petalele de flori se înalţă tăcut, uşor. Fulgii de zăpadă cad, coborând cu ei lumina. Toate împreună: născut şi înviat, trecut prin moarte.